Monthly Archives: Iunie 2011

Curs prematrimonial (proiect)

Scop: Cursul prematrimonial este o oportunitate pentru a instrui în credinţa creştină ortodoxă tinerii ce urmează a se căsătorii, făcând prin taina cununiei opţiunea fundamentală pentru Hristos.

Durată: cursul cuprinde 10 sesiuni, timp de o luna înaintea căsătoriei.

Terminologie: se va folosi o terminologie cât mai accesibilă pentru tinerii ce urmează a se căsători, ieşindu-se din clişeele şi exprimarea exclusiv teologică, pentru a fi cât mai bine înţeles mesajul creştinismului în funcţie de particularităţile spirituale şi intelectuale, de mentalitate ale viitorilor miri.

Componenţa:

– preot paroh (cel care ghidează temele de discuţie şi iniţiază viitoarea familie de creştini în viaţa familiară creştină);

– cei 2 miri (beneficiarii principali ai cursului care reprezintă subiecţii de drept, cei interesaţi pentru a înţelege şi a practica o viaţă creştină în viitoarea familie în comuniune cu Hristos prin Biserică),

– perechea de naşi (modelele şi martorii dragostei mirilor care îi conduc în apropierea spre Hristos).

Metodologie: cursul are un caracter pastoral, subliniindu-se caracterul personal al mesajului creştinismului ortodox şi încercând prin metoda dialogică a dezvălui înţelesul cât mai profund al învăţăturii Bisericii despre căsătorie şi familie.

Caracterul sesiunilor: informative (catehetice), formative (participarea la Sfânta Liturghie şi sacramentul mărturisirii şi al euharistiei).

Organizarea sesiunilor

Sesiunile informative (4 sesiuni): o dată pe săptămână, timp de o lună cu o durată de 2 ore pe sesiune. La cel puţin una dintre sesiuni e necesară participarea naşilor (în special la tematica rituala şi antropologică).

Sesiunile formative: participarea la fiecare liturghie duminicală (4), spovedanie (cel putin puţin una) şi euharistie.

Sesiunea 1. Căsătoria: antropologie creştină şi sacrament în Hristos (de ce Căsătoria?), incursiune pastorală în psihicul, spiritualitatea şi mentalitatea mirilor; Familia: formarea de personalităţi; Familia: Biserică domestică; Valorile şi virtuţile creştine.

Sesiunea 2. Căsătoria: rit sacramental; Căsătoria în Sfanta  Scriptură: Vechiul Testament şi Noul Testament; Căsătoria în teologia patristică; Căsătoria: dimensiune juridica (diferenţa ontologică între căsătoria civilă şi cea creştină); Căsătoria: Sfintele Taine, rugăciune, şi formare interioară.

Sesiunea 3. Căsătoria: sexualitate şi intimitate; Căsătoria: iconomie de familie, educaţie şi formare a copiilor, Psihologie şi Viaţă Conjugală; Căsătoria: O comunitate de viaţă, dragoste şi credinţă.

Sesiunea 4. Pericolele din căsătorie şi familie; Adulterul; Separare; Divorţul; Violenţa în familie; Viciile: dependenţa de droguri, alcoolism şi altele. Alte pericole: avort: negarea vieţii. Omucidere şi Sinucidere.

Cursul se va încheia prin Sfânta Taină a Cuniniei, când înainte de a începe ritul căsătoriei, mirii şi naşii vor răspunde la întrebarea preotului: „Credeţi în Sfânta Taină a Cununiei?

E nevoie de un Curs Prematrimonial în BOR?

 Luni, 27 iunie 2011 la Palatul Episcopal din Cluj-Napoca în întrevederea pe care am avut-o cu Înalt Preasfinţia Sa, Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului  i-am propus întocmirea unui Curs Prematrimonial pentru tinerii ce urmează a se căsători.

De ce acest curs?

Din practica de zi cu zi în Biserica noastră am observat că, mulţi din cei ce se căsătoresc nu cred şi nici nu-i interesează ce se petrece în respectivul sacrament. Doresc să se cunune şi la Biserică pentru a da bine în poze şi a face cât mai somptuos evenimentul nunţii lor.

Mulţi dintre naşi nici nu ştiu şi nici nu-i interesează ce se petrece, scopul lor fiind numai unul de fală şi financiar pentru miri. Afirmaţia adresată preotului: “Părinte făceţi cât mai scurtă slujba” sau lovirile peste cap a mirilor când îmbucă din pişcotul cu miere, sunt tot mai frecvente.

Ca să nu amintim garderobe de “bară” deplasate de contextul  evenimentului din partea naşelor care ar putea fi încadrate mai mult ca vestimentaţie de Centură decât pentru o nuntă. Sau neparticiparea mirilor, nici măcar la strigările din Biserică şi alte şi alte detalii, iar pentru ca tabloul să fie complet voalul miresei, simbol al fecioriei, este purtat astăzi de toate concubinele şi divorţatele…

Acestea sunt mici elemente care ar putea fi văzute de criticii Bisericii ca elemente de “modernizare” faţă de “mentalitatea tradiţionalistă” cu care adesea noi creştinii practicanţi suntem catalogaţi, însă ele descoperă ceva mult mai ascuns: dezinteresul şi lipsa de considerare pentru taina nunţii.

Urmările sunt evidente: mirii nu mai apar la biserică decât la “înmormântarea” lor sau la vreun botez, divorţurile, lipsa de înţelegere şi violenţa din familie, etc. sau chiar mărturia deschisă de luptători împotriva Bisericii a celora ce odinioară erau miri sau naşi.

Ce e de făcut?

Dacă mergem în aceeaşi direcţie e posibil ca însăşi creştinii adevăraţi să fie smintiţi plus că vom da răspuns la judecată pentru cum am afirmat valorile şi credinţa în Hristos şi ce exemplu am dat celor ce nu cred.

Cine se va împotrivi acestui Curs Prematrimonial?

Mirii şi naşii care nu cred în taina nunţii şi vin acolo ca la teatru, vor fi scandalizaţi: Cum să mergem la Biserică să ne înveţe popa? De ce să-mi zică ăla că eu am trăit în desfrânare atâţia ani? De ce să merg acolo dacă nu mă interesează…”

Apoi, vor fi elemente din cler care se vor împotrivii: “popi afacerişti” care nevoiţi fiind să facă sesiuni de formare şi informare cu mirii din cauza “neplăţii” materiale a muncii lor se vor vedea atacaţi, ca să nu amintim de nunţile la foc automat de 20 de minute una după alta din oraşe cu costuri alarmante că se răceşte supa…

Apoi, spiritele debusolte dintre creştini care confundă Biserica cu statul: dacă statul căsătoreşte în limitele legii pe toată lumea, de ce Biserica să nu facă acelaşi lucru?

Postmodernitatea în care trăim, pe creştinii care dorim să-l imităm pe Hristos cât mai mult, ne poate înghite dacă nu afirmăm antropologia noastră în tot, iar taina nunţii şi mărturia ei constantă în lumea aceasta e o necesitate pentru conformarea vieţii noastre în Hristos.

E posibilă unirea Republicii Moldova cu România?

Astăzi sunt 70 de ani de la trecerea Prutului de către armatele române la ordinul Mareşalului Ion Antonescu, prilej ce ne permite a refelxiona asupra unirii României cu Republica Moldeva în contextul regionalizării judeţene.

Contextul actual în care se află România: membră a Comunităţii Europene şi NATO aduce cu sine multe avantaje, dar în acelaşi timp necesitatea de reformă a sistemului pentru realizarea unirii Moldovei cu România.

În primul rând, se cere ca politica externă a României să fie direcţionată în acest sens. Politicienii români trebuie să dorească unirea celor două state, dar oare vreau acest lucru? sau poate interesele meschine în vederea îmbogăţirii rapide le consumă toată puterea de gândire, de simţire şi implicit tot interesul. Până când iubirea de avere personală făcută pe spinarea contribuabilului va sacrifica misiunea la care au fost aleşi? Până când mentalităţile comuniste, debusolate de viaţă, vor conduce din spate suprimând interesele identităţii naţionale? Până când vom fi atât de fraieri să nu vedem lipsa de perspectivă a multor partide politice sau discursul anacronic şi lipsit de dorinţă de acţiune, al aşa-ziselor partide naţionaliste?

În al doilea rând România trebuie să propună o ofertă atrăgătoare pentru românii de dincolo de Prut, în sensul că aceştia prin intrarea în componenţa statului român să ducă un nivel de viaţă mai bun, să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni, să aibe un sistem autonomic care să le permită propria gestionare a fondurilor şi luare a deciziilor pe plan regional, local.

Problema care o ridică unificare celor două state, pe plan intern, o constituie minorităţile care locuiesc în Moldova: ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari, etc. Faţă de acestea, România trebuie să le propună autonomia regională judeţeană (raională), pentru ca ele să nu se simtă dominate, mai bine zis cucerite de către statul român. Coerenţa raportării majorităţii la minorităţi, în toate părţile României, ne obligă la cooficialitazarea limbilor rusă şi ucraineană în ţinuturile unde aceste minorităţi reprezintă o majoritate simplă a populaţiei. Ca atare, autonomia regională judeţeană (raională), financiară, cooficializarea lingvistică sunt absolut necesare pentru ca propunerea de unire să primească atributele de actualitate în contextul paneuropean.

Principiul sistemului de guvernare îl reprezintă „unitatea în diversitate”. Aceste minorităţi reprezintă „diversitatea” (etnică, lingvistică) care prin autonomie se integrează în unitatea statului.

Pe plan extern, interesele Rusiei şi Ucrainei s-ar părea că intră în interferenţă cu dorinţa de unire a românilor. Aceste state doresc un stat tampon între Comunitatea Europeană şi ele, iar în acest fel Moldova este un satelit al lor. Ce e de făcut?

O politică inteligentă de bună vecinătate şi o serie de măsuri economice care să fie atractive oamenilor de afaceri din Rusia şi Ucraina care conduc defapt puterea politică a celor două state.

Dar dincolo de toate e nevoie de oameni la înălţimea timpului, avem aceşti oameni? 

Modelul Bojor ajunge la Traian Băsescu

Preşedintele României, Domnul Traian Băsescu a luat cunoştiinţă despre Modelul Bojor de Regionalizare Judeţeană.

Faptul că Preşedintele României află şi meditează asupra Modelului meu de Regionalizare Judeţeană mă bucură şi sunt încântat să văd că primul om din statul român este deschis şi la propuneri paticulare, care nu vin din partea partidelor politice din România.

E remarcabilă şi deschiderea Domnului Consilier de Stat, Gabriel – Cristian Piscociu care a prezentat Modelul Bojor preşedintelui României, afirmând: “Vă mulţumim pentru mesajul referitor la reorganizarea administrativ-teritorială a României şi vă informăm că am supus atenţiei Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, punctul dumneavoastră de vedere.”

Modelul Bojor de  Regionalizare Judeţeană nu este o răbufnire după o discuţie la o bere, sau o idee de a fi în pas cu discuţia momentului: regionalizarea; căci de 3 ani de zile lucrez prin bibliotecile din Spania, Italia şi Anglia la realizarea unui sistem administrativ, politic şi financiar viabil pentru România.

Pentru scrierea acestei cărţi (implicit întocmirea acestui sistem) am făcut şi un an de economie la Barcelona, studiind circuitul financiar al unui sistem descentralizat.

Sper ca anul acesta să termin această carte şi să public întreg Sistemul de Autonomii al României!

Cartea aceasta va cuprinde mai multe capitole despre necesitatea de Autonomie Regională Judeţeană, sistemul centralizat şi Autonomia  Regională Judeţeană. Va defini pe limba omului de rând terminologii, precum: autonomie regională judeţeană, autonomie etnică şi autonomie teritorială.

Apoi se va axa pe descrierea noului sistem: Autonomia Regională Judeţeană Administrativă (Parlamentul Regional Judeţean, Prefectul, Oraşul, Comuna, sistemul electoral); Autonomia Financiară (impozite, criterii de impozitare, distribuirea fondurilor şi accesarea banilor europeni, sufocarea birocratică; încheindu-se cu Autonomia Culturală (cooficialitate lingvistică şi multietnicitate) şi conchizând întreg discursul în programa de unificare a Basarabiei cu România (Visez o Românie Mare).

Iar ca şi studiu de caz va fi prezentat: Statutul de Autonomie al Regiunii Judeţene Bistriţa-Năsăud (model pentru celelalte 41 de judeţe ale României).

Cele 4 Caracteristici fundamentale ale Modelului Bojor de Regionalizare Judeţeană

Modelul Bojor de Regionalizare Judeţeană are patru note sau caracteristici fundamentale în comparaţie cu Modelul Memorandumului (1938) sau Modelul PDL sau Modelul USL, sau modelele separatiste maghiare.

Acestea sunt: A. Conformitatea cu mentalitatea românească; B. Egalitatea cetăţenilor în faţa statului român; C. Eficienţa şi D. Economia bugetară.

A. Modelul Bojor nu este un import al realităţilor instituţionale occidentale cum sunt Modelele PDL sau USL, traduse din modelul francez (USL) sau din centralizarea medievală a voievodatelor (PDL), ci respectă întru totul psihicul colectiv din ultimii 100 de ani ai poporului român, astfel în perioada interbelică figura prefectului era cea centrală într-un judeţ, iar în timpul comunismului prim-secretarul PCR.

În concluzie, prin punerea instituţiei Prefectului ca şi organ executiv al Regiunii Judeţ, Modelul Bojor respectă figura centrală a gândirii româneşti contemporane la nivelul de judeţ. Cetăţenii desemnează prin vot uninominal, gospodarul – Prefectul care consideră a fi demn de a purta aspiraţiile, problemele şi necesităţile lor în ambit executiv.

Cu alte cuvinte, candidatul pentru funcţia de Prefect fiind domiciliat obligatoriu în judeţul pentru care candidează cunoaşte problemele cu care se confruntă comunitatea din care face parte şi implicit cetăţenii judeţului alegându-l prin vot uninominal îl însărcinează cu responsabilităţile executive direct pe el, nu o listă sau un partid care să desemneze o persoană despre care nu ştie mai nimic şi care este servilă celor care l-au pus în funcţie.  

B. Modelele separatiste maghiare au o mare deficienţă: aduc lipsa de egalitate între etnici români şi cei maghiari. Crearea de autonomii pe criterii etnice şi exclusiv teritoriale reprezintă o revenire în feudalismul evul mediu.

În Comunitatea Europeană şi statul unitar România nu se poate concepe privilegii de autonomii, dacă credem în valorile europene de fraternitate şi egalitate şi vrem să aplicăm principiul european de unitate în diversitate.

C. Transferul conducerii de la sistemul centralizat la cel autonomic în ambit administrativ aduce cu sine eficienţă, transparenţă şi cheltuieli mai mici pentru buget.

Eficenţa decurge din faptul că parlamentarul regional judeţean (fostul consilier judeţean), şi Prefectul Regional au puteri sporite, iar prin apropierea faţă de cetăţean (ei fiind, fie reprezentanţii unei comune sau al unui oraş, sau a întregului judeţ care i-au ales), cunoaşte mai bine problemele locale ale comunităţii din care vine şi implicit poate fi apelat mult mai uşor şi schimbat dacă cetăţenii consideră că nu îşi îndeplineşte atribuţiile.

Apropierea sistemului faţă de cetăţean deschide poarta transparenţei politice a funcţionarului, el nu mai este închistat într-o impotenţă juridică, cu alte cuvinte nu mai este o marionetă a conducerii de la centru, ci un membru activ în construirea şi consolidarea comunităţii pentru care a fost ales.

Dacă până acum, plăteam nişte posturi: de consilier judeţean sau prefect fără ca aceştia să aibe putere efectivă de guvernare prin însăşi funcţia pe care o deţin, prin intermediul autonomiei regionale judeţene se deschide poarta spre un sistem eficient care ajută cetăţeanul să prospere şi să-i rezolve problemele cu care se confruntă.

Modele PDL şi USL aduc ineficienţă, primul prin reducţionismul la cele 8 regiuni şi al doilea prin introducerea nivelului regional peste cel judeţean.

D. Economia bugetară rezidă pe deoparte din funcţionalitatea unor instituţii ineficiente până astăzi, iar pe de altă parte prin reducerea numărului de parlamentari la Parlamentul României.

Nu-şi mai au rostul atâţia senatori şi deputaţi când parlamentarii regionali judeţeni au putere de guvernare, şi administrarea directă a impozitelor şi fondurilor europene). Aceşti parlamentari regionali fiind aleşi printr-un nou sistem electoral care are ca şi principiu votul uninominal şi reprezentativitatea locală.

De altfel, sistemul centralizat face o ruptură între cetăţean şi conducere, născând birocraţia, iar unde este birocraţie este şi corupţie. În schimb, autonomia regională judeţeană apropie cetăţeanul de sistem, plătitorul de taxe are mai mare putere decizională fiind în legătură directă cu cel pe care l-a ales.

Dacă până acum parlamentarii (senatorii şi deputaţii) se bucurau de o intangibilitate funcţională, în alte cuvinte puteau dormi în fotoliile statului, transferul de putere şi diminuarea numărului lor prin unicitatea Camerei parlamentare conferă cetăţeanului accesibilitate decizională. 

Modelul PDL care afirmă că crearea cele 8 „voievodate” va aduce economia bugetară este o capcană, căci centralizarea sistemului aduce cu sine creşterea costurilor economice prin birocraţie, implicit corupţie (cetăţeanul fiind tentat să mituiască pentru a i se rezolva problema mai repede), apoi costurile de distanţă de spaţiu fizic între cetăţenii regiunilor şi capitala regiunii, etc.

Modelul USL care crează încă o suprastructură: 8 Parlamentele regionale fără a desfiinţa Consiliile Judeţene se înţelege de la sine că este mai scump: alte guri în plusde hrănit.

În concluzie, prin respectarea şi încarnarea celor 4 note sau caracteristici, Modelul Bojor de Regionalizare Judeţeană este superior celorlalte modele PDL, USL şi modelelor separatiste maghiare.

Modelul Bojor de Regionalizare Judeţeană

Reforma sistemului administrativ are în vedere  două principii: eficienţă şi economie bugetară, consider că nu este necesar înfiinţarea unor instituţii regionale cu jurisdicţie asupra unei provincii determinate, după cum afirmau autorii Memorandumului către Parlament pentru construcţia regională a României:  „propunem, din aceeaşi perspectivă, discutarea înfiinţării unor consilii regionale sau a parlamentelor provinciale localizate în reşedinţe regionale sau capitale provinciale” (1938) sau popunerea actuală a Partidului Democrat Liberal, PDL – Traian Băsescu sau propunerea Uniunii Social Liberale, USL.

Acest lucru ar aduce cu sine cheltuieli auxiliare, birocratizare şi ineficienţă, de aceea propun ca autonomia regională să se exercite asupra fiecăruia dintre cele 41 de judeţe ale României în parte, adică să nu creăm parlamente provinciale, spre exemplu un Parlament al Transilvaniei, al Banatului, sau al Moldovei, etc., ci Instituţia Consiliului Judeţean şi Prefectura să fie reformate sub principiul descentralizări.

Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean să devină un Parlament Judeţean autonomico-regional, care să îndeplinească puterea legislativă a autonomiei regionale. El îşi exercită activitatea asupra unui spaţiu regional identificat cu fiecare judeţ în parte, şi nu cu o provincie istorică, astfel Parlamentul Judeţean reprezintă forul autonomic regional. România şi Transilvania implicit fiind împărţită în 41 de judeţe autonomice.

În sistemul actual, Consiliul Judeţean este o gaură neagră în buget! Sunt plătiţi consilieri care nu au putere de muncă, în sensul că Sistemul centralizat nu le permite prin atribuţiile lor să-şi îndeplinească ţelul pentru care au fost aleşi: bunăstarea spirituală, socială şi financiară a cetăţenilor judeţului care i-a ales. Pe de o parte sistemul este rău în înşăşi structura lui, iar pe de altă parte, meschinătatea multor aleşi, care fiind expresia unei liste electorale cu distribuiri şi redistribuiri nu sunt la înălţimea momentului şi la necesitatea de bine comun a societăţii româneşti.

În sistemul de autonomie regională judeţeană al României Instituţia Prefectului reprezintă puterea executivă a judeţului. Locuitorii judeţului în sistemul democraţiei reprezentative îşi dăruiesc dreptul de guvernare executiv prefectului, ca atare însărcinarea cu atribuţiile cetăţenilor se face numai prin intermediul votului uninominal, direct, unic, secret şi nu prin numire. Adică modelul exercitării puterilor legislative si executive în regiunile occidentale.

La cele spuse anterior, iubitorul sistemului centralizat ar putea replica: această reformă administrativo-politică o inventezi tu, de unde ştiu că va da roade şi nu va fi un eşec devastator pentru ţară?

Întrebare la care răspundem având în vedere mai multe puncte: mai întâi, nefuncţionalitatea Consiliului Judeţean naşte dorinţa de schimbare. De ce să plătesc o instituţie care nu-mi aduce un folos explicit? De ce să menţin o infrastructură administrativă neutilizată la maxim? De ce să risipesc banii pentru nişte funcţii ineficiente? De ce să mă subjug economic unei instituţii care n-are putere decizională obiectivă şi legitimă pentru necesităţile noastre?

În al doilea rând, nu inventez un nou sistem, ci traduc şi aplic la realităţile existente în România şi mentalitatea noastră, sistemul Spaniol reformat al provinciilor şi comunităţilor, şi european descentralizat în general.

Iar în al treilea rând, succesele obţinute de sistemele descentralizate în era modernităţii târzii şi a postmodernităţii actuale reprezintă o garanţie a realităţii pe care  o propovăduiesc.

Pe drept cuvânt, M. Calamo Specchia afirma citându-l pe J. Rivero (Fédéralisme et Déconcentration, 1949, p. 55)  entitatea teritorială trebuie să fie administrată de autoritatea desemnată în sânul comunităţii locale, în modul în care organul „exprimă colectivitatea, iar colectivitatea se recunoaşte în el”.

În concluzie, pentru descentralizare nu e nevoie de crearea unor noi instituţii ci de transferul real, direct, practic de putere, de colectare şi adminstrare a banilor, de responsabilitate, de clarificare şi echilibrare, în conformitate cu principiile de subsidiaritate şi solidaritate a celor pe care le avem: Consiliul Judeţean, respectiv Prefectura.

Modelul de „Regionalizare” PDL un pas spre dictatură!

Zilele acestea, sub presiunea opririi banilor europeni societatea română este bulversată de „regionalizare”, adică descentralizarea sistemului ultracentralizat sau crearea de autonomii în sistemul de admnistraţie a ţării.

Modelul propus de cercul PDL avându-l în frunte pe preşedintele ţării este de fapt un pas spre dictatură!

Demonstraţie:

J. J. Rousseau afirma în Contractul Social: „Cu cât se măreşte statul cu atât se micşorează libertatea” ca mai apoi să adauge că dacă există state mari „e nevoie de organe intermediare”, în limbajul actual, ceea ce Rousseau sublinia era importanţa descentralizării pentru dezvoltarea adecvată a participării democratice.

Autonomia regională face ca democraţia reprezentativă să-şi atingă menirea de democraţie efectivă. Autonomia regională este mijlocul care asigură participarea în sistemul democratic: ea este o punte între regiune şi stat; ea realizează o profundizare a democraţiei la toate nivelele: social, economic, politic, cultural (pentru ca profundizarea democratică să se realizeze trebuie să se accentueze simultan toate aceste aspecte ale autonomiei regionale); ea este maxima expresie a participării în sistemul democratic! Autonomia regională este aşadar instrument al democraţiei.

 

Întrebare: desfinţarea celor 41 de administraţii teritoriale şi reducerea lor la 8 sau 11 e democraţie?

 

Răspuns: NU

Descentralizarea PDL este de fapt o ultracentralizare dictatorială, căci:

– nu e democraţie fără o corelare adecvată între participare şi luare a puterii. Adică cei ce vor conduce regiunile vor fi numiţi de partidul care conduce România?

– nu e democraţie dacă nu se ia în seamă realitatea particulară a fiecărei regiuni în parte. Modelul PDL de regionalizare, sfidează realităţile istorice, economice, demografice, culturale şi spirituale ale locuitorilor României, este o măsură stalinistă de trasare cu linarul a jocului de influenţă şi putere.

– nu e democraţie dacă se nesocoteşte cultura organizativă a poporului. Modelul PDL e un model arbitrar.

– nu e democraţie fără informare şi transparenţă administrativă. Modelul PDL ar aduce din suprabirocratizarea pe care o avem, la mega-birocratizare datorită distanţelor de capitalele regionale, legăturilor de şleahtă în adminstraţie, şi dorinţei de acaparare a puterii de către conducător, etc.

– nu e democraţie fără un mutu control între parte şi întreg. Modelul PDL anihilează partea: cetăţeanul, căci cu cât se crează organisme mai îndepărtate de om, cu atât omul este „mai mic”…

– nu e democraţie fără autonomie a societăţii. Politizarea administrativă PDL, USL (PSD, PC şi PNL) dizolvă progresul social şi implicit democraţia.

– nu e democraţie în România fără autonomie regională. Însă modelul PDL de regionalizare nu e model de descentralizare, de autonomie, ci de ultracentralizare, de dictatură!

În concluzie, modelul PDL de „Regionalizare” reprezintă cel mai antidemocratic sistem din cadrul sistemul centralizat actual.

La Regionalización de los Condados de Rumania, modelo Bojor

La reforma administrativa se centra en dos principios: la eficiencia y el presupuesto, consideramos que no es necesario crear instituciones regionales con jurisdicción sobre una provincia determinada, como afirmaban los autores del Memorándum para un parlamento regional en la construcción de Rumania: „propongamos que, desde la misma perspectiva, discutir el establecimiento de consejos regionales o en los parlamentos provinciales con sede en las capitales regionales o provinciales”(1938) o como afirma la corriente propuesta del Partido Liberal Democrático, PLD – Traian Basescu (Presidente de Rumania).
Esto proporcionaría los gastos accesorios, la burocracia y la ineficiencia, por lo tanto, proponemos que la autonomía regional debe ser ejercida en cada uno de los 41 condados de Rumania, en parte, que no creamos parlamentos provinciales, tales como un parlamento de Transilvania, de Banat o de Moldavia, etc. si no las Instituciones del Consejo del Condado y de la Prefectura tienen que ser reformadas en virtud del principio de la descentralización.

En otras palabras, el Consejo del Condado tiene que convertirse en un Parlamento Regional Autonómico, reuniendo en el poder legislativo de la autonomía regional. Lleva en su alcance un área regional identificada por separado por cada condado, y no una provincia histórica, ya que el Parlamento es el foro de la autonomía regional del Condado. Rumania y Transilvania estarán divididos en 41 condados autonómicos.
En el sistema actual, el Consejo del Condado es un agujero negro en el presupuesto! Están pagados Concejales que no trabajan, lo que significa que el sistema centralizado no los permite el cumplimiento de sus funciones para las que fueron elegidos con el objetivo del bienestar: espiritual, social y financiero de los ciudadanos del Condado que los eligieron. Por un lado la estructura del sistema es malo en sí mismo, sino por el contrario, la avaricia de muchos elegidos que son la expresión de la distribución y redistribución de las listas electorales y ellos no están a la altura del momento y ni a la necesidad de bien común de la sociedad rumana.

En el sistema de autonomía regional del Condado la Prefectura es el poder ejecutivo del Condado. Los residentes del Condado, en el sistema de democracia representativa dan su derecho de gobierno, las funciones ejecutivas al prefecto, lo que quiere decir, que la toma de cargo público debe hacerse sólo a través del voto, directa, único, secreto y no por designación. Ese modelo de ejercer los poderes legislativos y ejecutivos es similar en las regiones occidentales.

A las palabras anterior expresadas, el amante del sistema centralizado podría replicar: este reforma político-administrativo te lo inventas tú, ¿cómo sé que dará sus frutos y no será un fracaso devastador para el país?
Esta cuestión debe resolverse con respecto a varios puntos: en primer lugar, el mal funcionamiento del Consejo del Condado nació el deseo de cambio. ¿Por qué pagar una institución que me lleva una utilidad clara? ¿Por qué mantener una infraestructura administrativa no usada al máximo? ¿Por qué se consume el dinero para algunas funciones ineficientes? ¿Por qué someter-me a una institución económica que no tiene poder objetivo y legítimo de toma de decisiones para nuestras necesidades?

En segundo lugar, no invento un nuevo sistema, sino que traduzco y aplico a las realidades existentes en Rumanía y a la nuestra mentalidad, el sistema reformado de las provincias y de las comunidades españolas, y el sistema descentralizado de Europa en general.
Y en tercer lugar, los logros alcanzados de los sistemas descentralizados de la modernidad tardía y posmodernidad es una garantía de la realidad actual, a lo que predico.
Con razón, M. Specchia Cálamo, dijo citando a J. Rivero (Fédéralisme et Déconcentration, 1949, p. 55) la entidad territorial debe ser gestionada dentro de la comunidad designada por las autoridades locales, de manera que tal órgano „expresa la comunidad, y la comunidad se vea reconocida en él”.

En conclusión, para la descentralización no hay necesidad de crear nuevas instituciones, pero si, la transferencia real, directa, práctica de poder, la recolección y la administración de dinero, la responsabilidad, la claridad y equilibrio, de conformidad con los principios de subsidiariedad y solidaridad de las instituciones que ya tenemos: el Consejo del Condado, respectivamente la Prefectura.

The Romanian County Regionalization by Florin Bojor

Summary

These days, under the pressure of European funds stopping, the Romanian society is overwhelmed by the regionalization„, the decentralization of the ultra-centralized system and the creation of administrative autonomies in the country system.

The model proposed by the Democratic Liberal Political Party, PDL headed by the Romanian President, Traian Basescu is actually a step toward the dictatorship!

They want to defunct the 41 regional administrations and reduce them to 8 or 11 regions.

In conclusion, PDL model of „Regionalization” is the most undemocratic system in the current centralized system.

 

The Romanian County Regionalization by Florin Bojor

The administrative reform is focused on two principles: efficiency and budget savings. I consider that is unnecessary to set up regional institutions with jurisdiction over a province determined, as the authors of the Memo to the regional Parliament for the construction of Romania, said: „I propose, from same perspective, to discuss the establishment of regional councils or provincial parliaments headquartered in regional or provincial capitals „(1938) or the current proposal of the Democratic Liberal Political Party, PDL – Traian Basescu. (The President of Romania)

This would provide ancillary costs, bureaucracy and inefficiency, therefore, I propose that the regional autonomy should be exerted on each of the 41 counties of Romania in part, that is not to create provincial parliaments, such as a parliament of Transylvania, of Banat, or of Moldova, etc. but the Prefecture institution and the County Council to be reformed under the principle of decentralization.

In other words, the County Council to become an autonomic-County Regional Parliament, and having the legislative power of regional autonomy. He carries on his business on a regional area identified by each county separately, and not a historical province, as the County Parliament is the self-government forum regional. Romania and Transylvania will be divided into 41 counties autonomies.

In the current system, the County Council is a black hole in the budget! Advisers are not paid for them labor force, meaning that the centralized system does not allow them to fulfill their duties for which the goal was elected: for the spiritual, social and financial welfare County citizens, who elected them. On the one hand the system’s structure is bad in itself, but on the other hand, many elected are the expression of distribution and redistribution of electoral lists, and are not interests in the common good and the necessity of the Romanian society.

In the system of regional autonomy the Romanian County Prefecture is the county executive power. The County residents in the representative democracy system of government give their executive rights to the prefect. This duties as such commission to be made public only through the single vote, direct, unique, secret and not appointed. That model exercise legislative and executive powers in the western regions.

At these words the lover of the previous centralized system could replay that: do you invent this political administrative reform by yourself? How do I know that will bear fruit and will not be a devastating failure for the country?

To answer at this question we’ll have to regard to several points: first, the bad functioning of the County Council had born the desire for change it. Why pay an institution which brings me a clear helpful? Why keep a spare full administrative infrastructure? Why waste it away for some functions inefficient? Why would I subdue to an economic institution that has no objective and legitimate decision-making power for our needs?

Secondly, I do not invent a new system; I just translate and apply to the existing realities of Romania and our mentality, the reformed Spanish provinces and communities system, and the decentralized it European one in general.

And thirdly, the successes achieved in decentralized systems were in the late modernity and postmodernity, a guarantee of present reality which I preach.

Rightly, M. Calamo Specchia said quoting J. Rivero (Fédéralisme et Déconcentration, 1949, p. 55) that the territorial entity must be managed within the community designated local authority in how the body „expresses the community, corporate and recognized in him. „

In conclusion, there is no need for decentralization to create new institutions, but the real transfer, direct, practical of the power, money collection and administration responsibility, clarity and balanced, in accordance with the principles of subsidiarity and solidarity of those we have: County Council respectively Prefecture.

El Partido Democrático Liberal de Rumania, PDL prepara la dictatura regional

En estos días, bajo la presión de detención de los fondos europeos para Rumania, la sociedad rumana está abrumada por la regionalización„, es decir, la descentralización del sistema ultracentralizado y de la creación de autonomías en el sistema de administración del país.

El modelo propuesto por el Partido Democrático Liberal de Rumania, PDL, encabezado por el presidente de Rumania, Traian Basescu, en realidad es un paso hacia la dictadura!

Quieren derrumbar las 41 administraciones regionales, y reducirlos a 8 o 11 regiones.

En conclusión, el modelo PDL de „regionalización” es el sistema más antidemocrático del sistema centralizado actual.