Monthly Archives: Februarie 2011

Foamea care va salva România

În aceste vremuri de decadenţă, de lâncezeală, de lipsuri, de criză de sistem şi de valori ne întrebăm ce va fi, ce vom facem? Încotro vom purcede?

Dacă în editorialul „România încotro?” semnalam o viziune istorică asupra ultimilor 20 de ani şi a viitorilor 10, acum cred că este cazul să analizăm ce anume poate schimba România şi mentalitatea românilor?

Românii sunt o naţie inferioară, care prin acest fel de a fi a reuşit să existe şi să-şi continue viaţa în istorie. Suntem un soi de neam ce aspirăm numai cu gura la un fel de recunoaştere a altor neamuri şi ne place să credem că suntem importanţi, deştepţi chiar dacă în realitate nu suntem şi nici nu depunem efort pentru a fi cu adevărat ceea ce afirmăm că suntem!

E un stadiu de complezanţă al unei popor care printr-un fel de laşitate a reuşit să supravieţuiască în istorie… Ne place să ni se spună că „românul e bun, harnic, îndurător, solidar, victorios, etc.” deşi în realitate suntem destul de răi, leneşi, neiertători, egoişti şi laşi… Ne recunoaştem în intimitate, dar nu avem curajul de a spune pe faţă acest lucru.

Ne-a lipsit dintotdeauna acest curaj de a ne afirma ca şi corp social şi de a avea ambiţia structurală de a fi cineva în istorie, de aceea spun că suntem o naţie inferioară.

Orice popor inferior reacţionează la stimuli puternici, asemnea unei terapii de şoc. Înghite, înghite până când explodează… acum suntem la nivelul de a ajunge la un maxim al înghiţirii. Chiar dacă îl afirmăm, încă nu îl asumăm. E un fel de a ieşi la o cafea şi a nu recunoaşte că aceia sunt ultimii bani pe care îi ai…

Criza de valori a adus cu sine criza de speranţă, iar speranţa reprezintă stadiul indisolubil al fiinţei umane. Ea dispare pentru a exploda cu o mai mare putere şi pe ultimii metri înainte de explozie se manifestă prin foame.

O foame în cel mai larg sens al cuvântului de la cea structurală la cea fizică. Înfometarea fizică face ca românul să pună puctul pe i, indiferent cu ce consecinţe. E tipic popoarelor inferioare reacţia la stimuli puternici…

Supraîncălzirea economică atât în România cât şi bunăstarea relativă a românilor din noua diasporă au fost punctul de maximă ascensiune al ultimilor 20 de ani. Defapt pe o coardă a regresului era o ultimă convulsie, un ultim urcuş pentru ca decadenţa să se accelereze.

Punctul de inflexiune care va aduce cu sine schimbarea şi începutul urcuşului trece prin nihilismul speranţei şi adâncirea foamei fizice.
Încă nu am ajuns la această treaptă dar conjunctura internă şi internaţională face ca timpul să nu mai aibă răbdare.

Se simte în aer neliniştea, freamătul, nedumerirea dar încă egoismul este generalizat. Până când egoismul nu se relativizează în foame, el rămâne ultimul stindard în nimicirea speranţei.

În conul decadenţei există o piramidă a egoismului care este invers proporţională cu ierarhia economico-socială. Influxul de nivelare al piramidei are maxima forţă în pătura socială cea mai defavorizată.

Actorii înfometării sunt stăpânii egoismului. Un egoism care în setea de exclusivitate se autodisturge. Foamea e o îmbuibare a unui spectru social redus care în prăpastia egoismului se autoanihilează.

Treptat egoismul în accelerarea foamei se relativizează şi apare „solidaritatea înfometatului” care în alte cuvinte e renaşterea speranţei. Atunci se petrece explozia de conştiinţă, atunci apare schimbarea, atunci lumea se reîncarcă cu speranţă şi românii o iau de la capăt…

Prin urmare, foamea este cea care va schimba mentalitatea românilor şi în acelaşi timp va salva soarta acestui popor din a-şi irosi timpul prin prelungirea unei spirale de decadenţă. Şocul foamei va aduce cu sine revenirea în sine, adevărata schimbare de la care începe urcuşul.

Până când nu va veni foamea, până când actorii egoismului nu-şi vor pierde răbdarea, până atunci România nu se va schimba. Cei ce stau în aşteptarea schimbării stau în umbra foamei…

Prof. Florin I. Bojor