Monthly Archives: Iunie 2017

Noi, profesorii, suntem incapabili să facem o grevă?

Florin Bojor

Profesor Florin I. Bojor

Pentru un popor profesorii sunt „sarea pământului. Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (după Matei 5, 13).

Astăzi trebuia să fie grevă în învăţământul românesc, iar motivul nu este unul salarial de 10, 20 sau 30%, ci unul mult mai profund – demnitatea şi viitorul acestui popor.

Mai precis, într-o ţară echilibrată nu e posibil ca cei ce lucrează pentru comunitate – stat să aibă o scară de salarizare de la treapta 1 la 12. Adică, unul să mănânce cu o lingură şi alţii cu 12 linguri, iar profesorii să fie puşi nu la mijlocul scării, ci aproape de muncitorii necalificaţi.

Cu alte cuvinte, dacă nu vom face un sistem echilibrat de salarizare cu o scară de la 1 la maxim 6, unde profesorii să fie la nivel mediu de 3 lovim în demnitatea şi viitorul poporului român.

Să vă povestesc o întâmplare reală: Prin 2012, în primul an ca profesor, un elev de liceu s-a ridicat în clasă în picioare şi mi-a zis: „Domnule profesor, ne repetaţi mereu că trebuie să învăţăm, să muncim cât de mult. Ştiu că aveţi 3 facultăţi, dintre care 2 în străinătate. Nu vă supăraţi: ce salariu aveţi?” I-am spus adevărul: câştigam 600 de lei pe lună. Atunci, un alt coleg a exclamat: „De atâţia bani am băut eu şi prietenii mei azi noapte…”

De atunci, întreb pe toată lumea: cum să mai convingi un elev să studieze, când tu cel care trebuie să fii exemplu de succes pentru că ai studiat, de asta îi dai lecţii lui ai un salariu la limita subzistenţei? Nu e această problemă una de demnitate şi viitor a poporului nostru?

Mai mult când s-a discutat problema grevei mulţi profesori din jurul meu au reacţionat scandalizaţi: „cum să facem grevă?” Majoritatea nici nu ştiau de anunţurile sindicatelor. Iar unii au afirmat: „nu putem strica prin grevă viitorul copiilor!”

Oare care viitor: cel de emigrant la muncile de jos din Germania, Spania sau Italia? Cel de muncitor necalificat la Leoni? Cel de intelectual exploatat pe un salariu de subzistenţă într-o multinaţională din Cluj-Napoca? Cel de geniu de care se bucură străinii şi nu noi cei care l-am format?

Care viitor al copiilor îl stricăm noi profesorii, afară de propriul nostru viitor prin faptul că nu suntem în stare să fim, cum am fost „lumina lumii” acestui popor care se îndreaptă spre dispariţie. Noi, profesorii, dacă nu suntem capabili să facem o amărâtă de zi de grevă pentru demnitatea neamului românesc, cum îi vom convinge pe elevii noştri să nu fie spirite adormite, care nu reacţionează, obediente, linguşitoare, robotizate şi întovărăşite cu mocirla umilinţei?

Nu sunt membru de sindicat, dar pentru demnitatea şi viitorul elevilor mei sunt dispus să stau în grevă oricât e nevoie!

Prof. Florin I. Bojor

Istoria se repetă: nou accident la calea ferată. Slavă Domnului fără victime!

Istoria se repetă: nou accident la calea ferată. Slava Domnului fără victime!

Istoria se repetă: nou accident la calea ferată. Slava Domnului fără victime!

Zilele acestea a avut loc un nou accident la trecerea peste calea ferată în judeţul Bistriţa-Năsăud. Slavă Domnului că nu au fost victime, ci numai pagube materiale.

Este vorba de un nou accident la o trecere cu calea ferată, care asemenea altor zeci de treceri din tot judeţul Bistriţa-Năsăud era semnalizată numai cu crucea Sfântului Andrei, adică fără barieră sau semnalizare luminoasă. Trecerea respectivă este în localitatea Lechinţa, iar neatenţia unui şofer de tir a cauzat respectivul accident.

Normal că şoferul neatent este de vină. La fel ca în cazul tinerei şoferiţe sau a taximetristului de la tragediile din Viişoara şi la fel ca în cazul tuturor accidentelor de la trecerea peste calea ferată. Nimeni nu le contestă vina şi foarte mulţi au plătit această neatenţie chiar cu preţul vieţii lor şi a celor de lângă ei.

Însă se pune problema ce fel de oameni suntem: dacă ne limităm numai la a judeca vina sau încercăm să salvăm vieţile celor neatenţi? Adică, ce e mai important: cine e de vină sau cum îi ajutăm pe neatenţi?

Cu alte cuvinte, suntem în faţa unei alegeri între individualism, indiferenţă şi egoism, pe de o parte şi creştinism, grijă pentru cel neatent şi dragoste, pe de altă parte.

Accident calea ferata Bistrita Nasaud

Accident calea ferata -Lechinta – Bistrita Nasaud

Dacă ne luăm după răspunsul autorităţilor de după tragedia de la Viişoara se pare că individualismul, tărăgănarea, mutarea răspunderii de la Ana la Caiafa, indiferenţa şi egoismul este răspunsul câştigător. Adică, mai bine cheltuim banii pe petreceri de Zilele Bistriţei, pe urcarea autobuzelor la etajul doi sau trei peste calea ferată, pe pârtii de schi şi alte idei năstruşnice, născute din mândrie şi risipa banului public, decât să salvăm vieţi. În cazul de faţă, montarea de semnalizări luminoase la trecerile peste calea ferată.

Normal că politicienii sunt mai interesaţi să facă circ şi un nou Turn Babel, decât să salveze oamenii de la neatenţia lor, căci setea de mărire este mult mai mare decât dorinţa de a ajuta oamenii, deşi în campaniile electorale şi la evenimentele religioase se fac luntre şi punte cu cât doresc ei să ajute alegătorii…

Atunci, ce e de făcut: 1. să votăm responsabil; 2. să ne rugăm lui Dumnezeu să încălzească inimile îngheţate ale politicienilor cu dragostea faţă de comunitate, şi 3. să le cerem cu blândeţe: „nu stricaţi banii pe prostii, faceţi lucruri de maximă utilitate pentru cei vii!”

Prof. Florin I. Bojor

Câţi elevi trebuie să mai moară ca să punem o barieră sau un semnal luminos la Viişoara?

Florin I. Bojor

Florin I. Bojor

Orice profesor se întristează când elevii îi mor. Iar azi a fost o zi tristă când am văzut că o fostă elevă a plecat la cer într-un cumplit accident de maşină împreună cu alţi tineri. Să nu fii în pielea acelor părinţi care primesc vestea morţii copiilor lor, căci cred că este cea mai grea cruce de pe pământ.

Dincolo de tristeţe, ce mă supără cel mai tare e că acest accident nu trebuia să se întâmple! Şi aici, nu vorbesc de imprudenţa sau lipsa de experienţă a şoferului, ci de noi, comunitatea bistriţeană care trebuie să ne facem viaţa cât mai sigură.

Locul unde s-a petrecut accidentul, adică trecerea peste calea ferată din cartierul Viişoara este locul unde în decembrie 2015 alţi elevi şi fraţi de-ai elevilor mei au murit.

Am fost prezent la şedinţa Consiliului Local Bistriţa din ianuarie 2016, când toţi conducătorii Bistriţei păreau mişcaţi de moartea celor 4 tineri. Toată lumea din sală părea deschisă să rezolve de îndată problema semnalizării luminoase şi acustice sau montarea unei bariere la trecerea cu calea ferată. Mai cu seamă că Bistriţa are bani, iar aleşii locali erau dornici să găsească împreună cu CFR-ul o soluţie ca astfel de accidente să nu se mai repete.

Însă se pare că toate acele discuţii la care am asistat au fost doar poveşti de politicieni, căci iată, istoria se repetă cu alţi patru tineri morţi…

Asta mă doare, când văd că la Bistriţa avem disponibilitate şi bani pentru toate nebuniile: veveriţe, sisteme de sonorizare, festivaluri, pârtii de schi, etc., iar pentru lucruri vitale nu găsim bunul-simţ spre a le rezolva: acea trecere peste calea ferată în mai puţin de un an şi jumătate a luat 8 vieţi!

Ce facem, dragi bistriţeni? Chiar nu ne pasă de tinerii acestui oraş? Câţi elevi mai trebuie să moară ca autorităţile să monteze o amărâtă de barieră?

Prof. Florin I. Bojor