Exclusiv: Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Exclusiv Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Azi, 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Naţional, opera poetului bistriţean Andrei Mureşanu, moment în care ne putem întreba: care este sursa de inspiraţie a Imnului Naţional? Cum orice text în afară de context este numai un pretext, analizarea evenimentelor importante dinaintea compunerii poeziei „Deşteaptă-te, române!” este esenţială.

Astfel, duminică, 2/14 mai 1848, cu ocazia Marii Adunări Naţionale din timpul Revoluţiei de la 1848, poetul şi teologul Andrei Mureşanu era în catedrala din Blaj unde a ascultat predica profesorului şi prietenului său, preotul Simion Bărnuţiu[1]. Atunci a auzit îndemnul dramatic din finalul predicii: „Ce condei poate să descrie durerea celui îngropat de viu? Iată, el se deşteaptă în mormânt, îşi muşcă buzele şi îşi roade mânile de desnădejde, că nu-i luceşte nicio rază de scăpare în fundul mormântului: durerea acestui nefericit e scurtă, dar durerea unei naţiuni ce merge spre peire, va trece împreună cu istoria din secol în secol şi de la generaţiune la generaţiune” (p. 210). De altfel, întreaga predică este un apel la deşteptarea poporului român: „care naţiune de pe pământ nu s-ar ridica, de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţei?” (p. 238).

Nu putem să nu ne gândim la asocierea dintre ceea ce spune profesorul Bărnuţiu, elevului Mureşanu şi versurile cu care ucenicul îşi începe poezia „Răsunet”: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”. Poezie, pe care o va compune la câteva zile după auzirea importantei predici, şi o va publica cu litere chirilice în nr. 25, din 21 iunie 1848, în revista lui George Bariţiu: „Foaie pentru minte, inimă și literatură”[2] cu pseudonimul „a. m….u”, şi care va deveni rapid marşul revoluţionarilor români transilvăneni, iar astăzi este Imnul Naţional al României.

Mai mult, ideile din predica lui Simion Bărnuţiu coincid cu ideile din majoritatea versurilor Imnului Naţional, astfel:

Predica de la Blaj a preotului Simion Bărnuţiu	Imnul Naţional al teologului Andrei Mureşanu
„Glorie pe care noi, în loc să o mărim, am micşorat-o, am întunecat-o, am vândut-o, şi, împreună cu naţiunea am îngropat-o în anul 1848!? Deci, să socotim bine, dacă nu voim a lăsa atâta jale după noi, să considerăm cum părinţii şi străbunii noştri au petrecut sub domnia ungurească” (p. 212)	I B. Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
„Să mărturisească cum că pietrele au, către memoria celei mai însemnate naţiuni ce a fost odată în lume, mai multă simţire de veneraţiune decât milioanele de legionari, pe cari ne-au aşezat aici Traian, ca să păzim nemuritoare gloria numelui de roman” (p. 212)	II. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian!
„Cum au fost Corvinii, cum a fost Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, şi alţi români, de cari s-au mirat şi parte s-au temut contimporanii, se miră şi se va mira toată posterioritatea; cu unii ca aceştia s-a putut mândri pe drept naţiunea [română]” (pp. 60-62)	IV A. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Libertatea oricărui popor e bunul lui cel mai înalt, şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă: ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a perdut tot, ceea ce-l face demn ca să mai fie pe pământ? În mâna acestei Adunări [naţionale] e pusă viaţa şi moartea, soarta prezentă şi viitoare, nu a unui om, ci a unei naţiuni întregi” (pp. 238-240)	IV B. Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, „Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
„Jurământul acesta nu este decât simbolul Uniunii, cu care mama natură a legat pe toţi fiii naţiunii noastre, atunci când le-a dat aceeaşi limbă, arătându-le, că precum sunt uniţi prin limbă, aşa se cade să fie uniţi şi cu inima la toate lucrurile, cari sunt spre luminarea, libertatea şi binele naţiunii” (p. 220)	V B. Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
[după o întreagă aplogie a limbii române] „cum i-au asuprit şi cum i-au batjocorit ungurii pe români (…) cum i-au oprit de la şcoale, ca să rămână orbi (…) Închipuiţi-vă încă o dată, cum că această mie de ani ai tiraniei ungureşti e numai o zi în viaţa cea dureroasă a naţiunii noastre; închipuiţi-vă, că dimineaţa ne-au băgat în jug, toată ziua ne-au mânat, şi acum, când veni seara ca să ne odihnim, nu ne iau jugul de pe grumaz decât ca să ne omoare.  (p. 238)	IX N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
„Uniţi-vă cu poporul toţi, preoţi, nobili, cetăţeni, ostaşi, învăţaţi, şi vă sfătuiţi într-un cuget asupra mijloacelor reînvierii naţionale, pentru că toţi sunteţi fii ai aceleaşi mame şi cauza este comună.” (pp. 240-242)	X A. Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
[imaginea din catedrala din Blaj: Bărnuţiu predica, înainte erau preoţii şi apoi reprezentanţii poporului, iar predica lui este o apologie a libertăţii] „pentru libertate îşi pune averea şi vieaţa, libertatea e coarda inimei ei cea mai personală, proprietatea ei cea mai naţională, inima ei, sufletul ei, podoaba ei!” (p. 132)	XI. A. Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină, Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
„Vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi romanitatea noastră: luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri (…) ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră!” (p. 246)	XI c. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
„Nu este tot una şi nu ne poate fi tot una de-ar fi (pământul) al românilor, ori al ungurilor, iar românii să fie iarăşi numai toleraţi în pământul lor (…) apendicele altor naţiuni,” [apoi vorbeşte despre şerbia românilor] (p. 120)	XI d. Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

Inspiraţia poeziei lui Andrei Mureşanu din predica lui Simion Bărnuţiu este evidentă. Putem vorbi inclusiv de un subconştient de inspiraţie al Imnului Naţional în mintea poetului Andrei Mureşanu, care, porneşte de la deviza grănicerilor din jud. Bistriţa-Năsăud „Virtus Romana Rediviva”, adică, virtutea romană reînviată, redeşteptată, căci el era originar din Bistriţa; se continuă cu şcoala de la Blaj, unde Simion Bărnuţiu i-a fost profesor; şi îşi are momentul de coagulare al inspiraţiei în ascultarea predicii lui Simion Bărnuţiu. Aici nu se poate include inspiraţia din articolul-program al ziarului lui George Bariţiu „Gazeta de Transilvania”, unde se spune: „deşteaptă-te şi tu, române, păşeşte împreună cu noi, primeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie”[3], căci acest articol a fost publicat în 1838, deci cu 10 ani înaintea poeziei lui Andrei Mureşanu.

Inspirarea Imnului Naţional de către predica lui Simion Bărnuţiu nu contravine afirmaţiei generalizate, că poetul Andrei Mureşanu ar fi compus imnul după o seară de discuţii cu mai mulţi revoluţionari intelectuali, între care unii au fost prezenţi la Marea Adunare Naţională şi au ascultat predica lui Simion Bărnuţiu. Conform mărturiei profesorului George Moroianu (1870-1945), preluată în toate articolele pe această temă, care într-o conferinţă din 1927 de la Cluj, spunea: „Mi-a povestit în mai multe rânduri Suzana Mureşianu (adică, soţia lui Andrei Mureşianu) cum a scris Andrei Mureşianu celebrul său imn naţional „Deşteaptă-te, române”, spunea că prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi în Braşov mai mulţi fruntaşi români din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătianu, Magheru, Alecsandri, Golescu, Cezar Bolliac, George Sion… şi alţii, din care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov aceşti fruntaşi din ţara veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, care erau cei doi Mureşeni – Iacob şi Andrei – cu Bariţiu, cu protopopul Popazu şi cu Pavel Vasici… De la o asemenea întâlnire, îmi povestea răposata Suzana Mureşianu, s-a întors odată pe la fiinea lui mai (1848), bărbatul ei, târziu, după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te române”[4].

Însă până acum comentatorii nu au mers mai departe, să se întrebe: ce au discutat intelectualii revoluţionari, încât Andrei Mureşanu să fie atât de pătruns de actul poetic? Posibilul răspuns are legătură cu predica lui Simion Bărnuţiu de la Marea Adunare Naţională, căci urmând firul logic al evenimentelor e firesc ca ei să fi comentat predica impactantă a preotului Simion Bărnuţiu, de vreme ce, acesta era liderul revoluţionar din Transilvania şi personalitatea de bază a Marii Adunări Naţionale de la 1848, iar intelectualii au o mare afinitate în a analiza cuvântările care i-au impresionat.

Cât priveşte cealaltă interpretare: răspunsul, ecoul, replica lui Andrei Mureşanu la poezia lui Vasile Alecsandri „Către români”, publicată în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în nr. 21, din 25 mai 1848[5], această interpretare este extrem de simplistă şi văzută în afara contextului istoric, ci mai degrabă în compararea talentelor poetice. Ambii poeţi au ascultat în catedrala din Blaj predica lui Simion Bărnuţiu, iar din simpla comparare a textelor celor două poezii observăm că răspunsul, ecoul, replica este la predica lui Simion Bărnuţiu şi nu la poezia lui Vasile Alecsandri. Mai mult, descoperirile în domeniu semnalează că poezia lui Alecsandri circula încă din luna februarie 1848 sub forma unei foi volante[6], deci dacă Andrei Mureşanu s-ar fi inspirat din ea, ar fi scris mai demult poezia sa „Deşteaptă-te, române”.

Aşadar, Imnul Naţional al României, compus de poetul şi teologul bistriţean Andrei Mureşanu este inspirat de predica preotului revoluţionar Simion Bărnuţiu. Cuvântare pe care ediţia critică a textului lui Simion Bărnuţiu din 1909 o numea: „cel mai însemnat monument oratoric al românilor subjugaţi: Cuvântarea ţinută de Simeon Bărnuţiu în Catedrala dela Blaj în 2/14 maiu 1848, care a dat temeiul întregei acţiuni politice a românismului într-unul din cele mai însemnate momente ale vieţei naţionale din afară de regat”[7].

Prof. Florin I. Bojor

[1] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848, în Revista Periodică, Biblioteca Românească Enciclopedică „Socec”, Nr. 68 – 71, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 1909, 248 p.

[2] Andrei Mureşanu, Răsunet, în rev. Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 25, din 21 iunie 1848, p. 8, disponibil la http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/10609/1/BCUCLUJ_FP_279356_1848_011_0025.pdf (accesat 6.03.2019)

[3] George Bariţiu, De la Redacţie (pentru foae aceasta), în Gazeta de Transilvania, an I, nr. 1, din 12 martie 1838, Braşov, pp. 3 – 4, disponibil la https://www.bcucluj.ro/re/ziare/1838/nr1mar1838.pdf (accesat 6.03.2019)

[4] Valer Rus, Povestea Imnului Naţional, din 3.09.2013, site: Muzeul Casa Mureşenilor, Braşov, pe http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/povestea-imnului-national/ (accesat 3.03.2019)

[5] Vasile Alecsandri, Către români, în rev. Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 21, din 25 mai 1848, p. 161

[6] Maria Lambuca şi Emil Micu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și alți cărturari români, colaboratori ai ”Foii pentru minte, inimă și literatură”, în Revista Cumidava a Muzeului de Istorie Braşov, an XII, nr. 1, 1979-1980, p. 397

[7] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848…, p. 3