Author Archives: Florin Ioan Bojor

Domnule ministru Daniel Suciu, ce planuri aveţi cu pârâul Lechinţa?

Pârâul Lechința

Pârâul Lechința

– Scrisoare deschisă –

Stimate domnule ministru Daniel Suciu,

Când un bistriţean ajunge pe unul dintre cele mai importante scaune ale ţării – Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – e firesc să te gândeşti: ce va face acel mare demnitar pentru judeţul de unde vine, pentru zona de unde se trage? Acest gând nu este unul egoist, subiectiv sau redus interesului comunităţii locale, căci nu contravine grijii pe care acel ministru trebuie să o aibă faţă de toată ţara, ci se încadrează în logica pe care Sf. Ap. Pavel o spune despre episcopi şi preoţi: „Bine chivernisind casa lui (…), Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Tim 3,4-5).

Apă Lechința

Apă Lechința

Acelaşi lucru îl putem spune şi despre conducătorii noştri politici şi despre dumneavoastră, domnule ministru. De aceea, ca unul care vă trageţi şi din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud, îndrăznesc să vă întreb: ce planuri aveţi cu pârâul Lechinţa?

Cum bine ştiţi zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud este într-un regres demografic şi economic impresionant. De aceea, dezvoltarea turistică ar putea fi încă o pistă pentru bunăstarea şi oprirea migraţiei tineretului din zonă.

Lechința

Lechința

Pârâul Lechinţa, care străbate „capitala” zonei de câmpie a judeţului, localitatea Lechinţa poate fi amenajat pentru plimbări cu ambarcaţiuni cu pescaj mic, bărci, caiace, luntrii, etc. conform specialiştilor în domeniu de la Apele Române, însă e nevoie de o investiţie considerabilă în amenajarea albiei şi a malurilor. Comuniştii au făcut o primă amenajare, iar Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud a curăţat chiar anul trecut albia pârâului, însă fără o reamenajare a albiei, malurilor şi un mic baraj pentru a ridica nivelul apei, vegetaţia abundentă creşte din nou şi face ca plimbările cu ambarcaţiuni să fie anevoioase, iar în lunile secetoase imposibilă.

Nu e un secret pentru nimeni că turismul aduce dezvoltarea zonei respective. Viticultura, producţia de carne, lapte, brânzeturi şi ouă din zona Lechinţei pot deveni mult mai rentabile, iar multe case acum părăsite pensiuni profitabile, ca să nu vorbim de cea mai importantă dezvoltare a zonei: rămânerea tinerilor.

Domnule ministru Daniel Suciu, dezvoltaţi şi zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud de unde vă vin rădăcinile!

Prof. Florin I. Bojor 

Exclusiv: Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Exclusiv Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Exclusiv Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Azi, 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Naţional, opera poetului bistriţean Andrei Mureşanu, moment în care ne putem întreba: care este sursa de inspiraţie a Imnului Naţional? Cum orice text în afară de context este numai un pretext, analizarea evenimentelor importante dinaintea compunerii poeziei „Deşteaptă-te, române!” este esenţială.

Astfel, duminică, 2/14 mai 1848, cu ocazia Marii Adunări Naţionale din timpul Revoluţiei de la 1848, poetul şi teologul Andrei Mureşanu era în catedrala din Blaj unde a ascultat predica profesorului şi prietenului său, preotul Simion Bărnuţiu[1]. Atunci a auzit îndemnul dramatic din finalul predicii: „Ce condei poate să descrie durerea celui îngropat de viu? Iată, el se deşteaptă în mormânt, îşi muşcă buzele şi îşi roade mânile de desnădejde, că nu-i luceşte nicio rază de scăpare în fundul mormântului: durerea acestui nefericit e scurtă, dar durerea unei naţiuni ce merge spre peire, va trece împreună cu istoria din secol în secol şi de la generaţiune la generaţiune” (p. 210). De altfel, întreaga predică este un apel la deşteptarea poporului român: „care naţiune de pe pământ nu s-ar ridica, de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţei?” (p. 238).

Nu putem să nu ne gândim la asocierea dintre ceea ce spune profesorul Bărnuţiu, elevului Mureşanu şi versurile cu care ucenicul îşi începe poezia „Răsunet”: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”. Poezie, pe care o va compune la câteva zile după auzirea importantei predici, şi o va publica cu litere chirilice în nr. 25, din 21 iunie 1848, în revista lui George Bariţiu: „Foaie pentru minte, inimă și literatură”[2] cu pseudonimul „a. m….u”, şi care va deveni rapid marşul revoluţionarilor români transilvăneni, iar astăzi este Imnul Naţional al României.

Mai mult, ideile din predica lui Simion Bărnuţiu coincid cu ideile din majoritatea versurilor Imnului Naţional, astfel:

Predica de la Blaj a preotului Simion Bărnuţiu Imnul Naţional al teologului Andrei Mureşanu
Glorie pe care noi, în loc să o mărim, am micşorat-o, am întunecat-o, am vândut-o, şi, împreună cu naţiunea am îngropat-o în anul 1848!? Deci, să socotim bine, dacă nu voim a lăsa atâta jale după noi, să considerăm cum părinţii şi străbunii noştri au petrecut sub domnia ungurească” (p. 212) I B. Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
„Să mărturisească cum că pietrele au, către memoria celei mai însemnate naţiuni ce a fost odată în lume, mai multă simţire de veneraţiune decât milioanele de legionari, pe cari ne-au aşezat aici Traian, ca să păzim nemuritoare gloria numelui de roman” (p. 212) II. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
„Cum au fost Corvinii, cum a fost Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, şi alţi români, de cari s-au mirat şi parte s-au temut contimporanii, se miră şi se va mira toată posterioritatea; cu unii ca aceştia s-a putut mândri pe drept naţiunea [română]” (pp. 60-62) IV A. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Libertatea oricărui popor e bunul lui cel mai înalt, şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă: ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a perdut tot, ceea ce-l face demn ca să mai fie pe pământ? În mâna acestei Adunări [naţionale] e pusă viaţa şi moartea, soarta prezentă şi viitoare, nu a unui om, ci a unei naţiuni întregi” (pp. 238-240) IV B. Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Jurământul acesta nu este decât simbolul Uniunii, cu care mama natură a legat pe toţi fiii naţiunii noastre, atunci când le-a dat aceeaşi limbă, arătându-le, că precum sunt uniţi prin limbă, aşa se cade să fie uniţi şi cu inima la toate lucrurile, cari sunt spre luminarea, libertatea şi binele naţiunii” (p. 220) V B. Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
[după o întreagă aplogie a limbii române] „cum i-au asuprit şi cum i-au batjocorit ungurii pe români (…) cum i-au oprit de la şcoale, ca să rămână orbi (…) Închipuiţi-vă încă o dată, cum că această mie de ani ai tiraniei ungureşti e numai o zi în viaţa cea dureroasă a naţiunii noastre; închipuiţi-vă, că dimineaţa ne-au băgat în jug, toată ziua ne-au mânat, şi acum, când veni seara ca să ne odihnim, nu ne iau jugul de pe grumaz decât ca să ne omoare.  (p. 238) IX N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Uniţi-vă cu poporul toţi, preoţi, nobili, cetăţeni, ostaşi, învăţaţi, şi vă sfătuiţi într-un cuget asupra mijloacelor reînvierii naţionale, pentru că toţi sunteţi fii ai aceleaşi mame şi cauza este comună.” (pp. 240-242) X A. Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
[imaginea din catedrala din Blaj: Bărnuţiu predica, înainte erau preoţii şi apoi reprezentanţii poporului, iar predica lui este o apologie a libertăţii] „pentru libertate îşi pune averea şi vieaţa, libertatea e coarda inimei ei cea mai personală, proprietatea ei cea mai naţională, inima ei, sufletul ei, podoaba ei!” (p. 132) XI. A. Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
„Vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi romanitatea noastră: luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri (…) ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră!” (p. 246) XI c. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
„Nu este tot una şi nu ne poate fi tot una de-ar fi (pământul) al românilor, ori al ungurilor, iar românii să fie iarăşi numai toleraţi în pământul lor (…) apendicele altor naţiuni,” [apoi vorbeşte despre şerbia românilor] (p. 120) XI d. Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

Inspiraţia poeziei lui Andrei Mureşanu din predica lui Simion Bărnuţiu este evidentă. Putem vorbi inclusiv de un subconştient de inspiraţie al Imnului Naţional în mintea poetului Andrei Mureşanu, care, porneşte de la deviza grănicerilor din jud. Bistriţa-Năsăud „Virtus Romana Rediviva”, adică, virtutea romană reînviată, redeşteptată, căci el era originar din Bistriţa; se continuă cu şcoala de la Blaj, unde Simion Bărnuţiu i-a fost profesor; şi îşi are momentul de coagulare al inspiraţiei în ascultarea predicii lui Simion Bărnuţiu. Aici nu se poate include inspiraţia din articolul-program al ziarului lui George Bariţiu „Gazeta de Transilvania”, unde se spune: „deşteaptă-te şi tu, române, păşeşte împreună cu noi, primeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie”[3], căci acest articol a fost publicat în 1838, deci cu 10 ani înaintea poeziei lui Andrei Mureşanu.

Inspirarea Imnului Naţional de către predica lui Simion Bărnuţiu nu contravine afirmaţiei generalizate, că poetul Andrei Mureşanu ar fi compus imnul după o seară de discuţii cu mai mulţi revoluţionari intelectuali, între care unii au fost prezenţi la Marea Adunare Naţională şi au ascultat predica lui Simion Bărnuţiu. Conform mărturiei profesorului George Moroianu (1870-1945), preluată în toate articolele pe această temă, care într-o conferinţă din 1927 de la Cluj, spunea: „Mi-a povestit în mai multe rânduri Suzana Mureşianu (adică, soţia lui Andrei Mureşianu) cum a scris Andrei Mureşianu celebrul său imn naţional „Deşteaptă-te, române”, spunea că prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi în Braşov mai mulţi fruntaşi români din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătianu, Magheru, Alecsandri, Golescu, Cezar Bolliac, George Sion… şi alţii, din care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov aceşti fruntaşi din ţara veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, care erau cei doi Mureşeni – Iacob şi Andrei – cu Bariţiu, cu protopopul Popazu şi cu Pavel Vasici… De la o asemenea întâlnire, îmi povestea răposata Suzana Mureşianu, s-a întors odată pe la fiinea lui mai (1848), bărbatul ei, târziu, după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te române”[4].

Însă până acum comentatorii nu au mers mai departe, să se întrebe: ce au discutat intelectualii revoluţionari, încât Andrei Mureşanu să fie atât de pătruns de actul poetic? Posibilul răspuns are legătură cu predica lui Simion Bărnuţiu de la Marea Adunare Naţională, căci urmând firul logic al evenimentelor e firesc ca ei să fi comentat predica impactantă a preotului Simion Bărnuţiu, de vreme ce, acesta era liderul revoluţionar din Transilvania şi personalitatea de bază a Marii Adunări Naţionale de la 1848, iar intelectualii au o mare afinitate în a analiza cuvântările care i-au impresionat.

Cât priveşte cealaltă interpretare: răspunsul, ecoul, replica lui Andrei Mureşanu la poezia lui Vasile Alecsandri „Către români”, publicată în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în nr. 21, din 25 mai 1848[5], această interpretare este extrem de simplistă şi văzută în afara contextului istoric, ci mai degrabă în compararea talentelor poetice. Ambii poeţi au ascultat în catedrala din Blaj predica lui Simion Bărnuţiu, iar din simpla comparare a textelor celor două poezii observăm că răspunsul, ecoul, replica este la predica lui Simion Bărnuţiu şi nu la poezia lui Vasile Alecsandri. Mai mult, descoperirile în domeniu semnalează că poezia lui Alecsandri circula încă din luna februarie 1848 sub forma unei foi volante[6], deci dacă Andrei Mureşanu s-ar fi inspirat din ea, ar fi scris mai demult poezia sa „Deşteaptă-te, române”.

Aşadar, Imnul Naţional al României, compus de poetul şi teologul bistriţean Andrei Mureşanu este inspirat de predica preotului revoluţionar Simion Bărnuţiu. Cuvântare pe care ediţia critică a textului lui Simion Bărnuţiu din 1909 o numea: „cel mai însemnat monument oratoric al românilor subjugaţi: Cuvântarea ţinută de Simeon Bărnuţiu în Catedrala dela Blaj în 2/14 maiu 1848, care a dat temeiul întregei acţiuni politice a românismului într-unul din cele mai însemnate momente ale vieţei naţionale din afară de regat”[7].

Prof. Florin I. Bojor

[1] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848, în Revista Periodică, Biblioteca Românească Enciclopedică „Socec”, Nr. 68 – 71, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 1909, 248 p.

[2] Andrei Mureşanu, Răsunet, în rev. Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 25, din 21 iunie 1848, p. 8, disponibil la http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/10609/1/BCUCLUJ_FP_279356_1848_011_0025.pdf (accesat 6.03.2019)

[3] George Bariţiu, De la Redacţie (pentru foae aceasta), în Gazeta de Transilvania, an I, nr. 1, din 12 martie 1838, Braşov, pp. 3 – 4, disponibil la https://www.bcucluj.ro/re/ziare/1838/nr1mar1838.pdf (accesat 6.03.2019)

[4] Valer Rus, Povestea Imnului Naţional, din 3.09.2013, site: Muzeul Casa Mureşenilor, Braşov, pe http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/povestea-imnului-national/ (accesat 3.03.2019)

[5] Vasile Alecsandri, Către români, în rev. Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 21, din 25 mai 1848, p. 161

[6] Maria Lambuca şi Emil Micu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și alți cărturari români, colaboratori ai ”Foii pentru minte, inimă și literatură”, în Revista Cumidava a Muzeului de Istorie Braşov, an XII, nr. 1, 1979-1980, p. 397

[7] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848…, p. 3

Maia Sandu – Premier și în România, acum un pas spre UNIRE!

Maia Sandu – Premier și în România, acum un pas spre UNIRE!

Scrisoare deschisă către Parlamentarii Bistriţeni: Ioan Deneş (senator PSD), Ioan Simionca (senator ALDE), Cristina-Ionela Iurişniţi (deputat USR), Adriana-Doina Pană (deputat PSD), Robert-Ionatan Sighiartău (deputat PNL), Ionuţ Simionca (deputat PMP) şi Vasile-Daniel Suciu (deputat PSD)

Stimaţi parlamentari bistriţeni,

Ca patriot v-am văzut mesajele din 1 decembrie 2018, când poporul român a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. Atunci a fost vremea vorbelor, acum e vremea faptelor, căci aveţi şansa să faceţi un mare pas pentru reunificarea dintre R. Moldova şi România: Maia Sandu, Premierul R. Moldova, să fie desemnată de către dumneavoastră, deodată, Premierul României.

Vedeţi şi dvs. că poporul român este în decădere şi dezbinare şi realizaţi că numai un eveniment istoric precum cel din 1918 ne mai poate readuce speranţa! Viaţa fără speranţă moare. Dvs. aveţi şansa să nu fiţi groparii poporului român, ci viitoare personalităţi din manualele de istorie. Ce o să se zică peste generaţii despre dvs.? Chiar dacă poate dvs. nu sunteţi aşa, însă făcând parte dintr-o generaţie de politicieni hoţi, corupţi şi destrăbălaţi, oricât de buni aţi fi dvs. personal, tăvălugul opiniei publice din viitor va zice la fel şi despre dvs., după cum istoria ne arată că aşa se întâmplă.

Sunt voci care spun că nu e bună unirea, că moldovenii sunt săraci, că o să vină peste noi ruşii, că ce vor zice americanii, că nu e momentul, că una, că alta… Dacă aşa ar fi gândit părinţii noştri la 1859, la 1918 acum eram tot împărţiţi şi dvs. nu aţi fi fost parlamentari la Bucureşti, ci fermieri, mecanici şi învăţătoare în satele bistriţene de unde vi se trage familia. Ba mai mult, aţi fi ştiut limba maghiară la perfecţie, iar pentru a merge la mare v-ar fi trebuit paşaport şi viză. Ce poze şi amintiri din destinaţii exotice? V-aţi fi uitat doar pe internet la fotografiile străinilor. Pentru binele pe care voi îl trăiţi le sunteţi datori acelora cărora le puneţi coroane de flori cu atâta solemnitate, faceţi-vă atunci datoria şi continuaţi-le munca prin unirea R. Moldova cu România!

Dragi parlamentari bistriţeni, nu fiţi găini sau vipere, fiţi vulturii de pe stema României întregite: încercaţi măcar!

Prof. Florin I. Bojor

Bistriţa: Unirea cu Basarabia e vie prin PS Veniamin Goreanu

Bistriţa Unirea cu Basarabia e vie prin PS Veniamin Goreanu

Bistriţa Unirea cu Basarabia e vie prin PS Veniamin Goreanu

Ziua Unirii cu Basarabia, 27 martie 2019, a fost sărbătorită la Bistriţa, în Ardeal, în biserica de „la Coroana”, prin conferinţa PS Veniamin al Basarabiei de Sud cu titlul: „Sfinţi şi eroi”.

PS Veniamin la Bistrita

PS Veniamin la Bistrita

Cu apropierea unui misionar, ierarhul basarabean a mărturisit calea găsirii sfinţeniei şi a eroismului într-o istorie învolburată cu lacrimi şi sânge, prin care a trecut teritoriul ce se numeşte azi Rep. Moldova în ultimii 200 de ani.

Veniamin Goreanu la Bistrita

Veniamin Goreanu la Bistrita

O cruce, un altar de jertfă pe care au fost răstigniţi românii prin rusificare, prin deportări, prin lichidarea spiritualităţii creştine de către comunism, prin neutralitatea de azi care duce la înstrăinarea de identitatea noastră. E o minune de la Dumnezeu că după atâtea suferinţe basarabenii au rămas români, iar ceea ce spunea Mihai Eminescu: „Basarabia e România” nu se poate şterge, căci sângele apă nu se face.

PS Veniamin Goreanu la Bistrita

PS Veniamin Goreanu la Bistrita

Ardelenii şi basarabenii sunt pentru episcopul Veniamin un singur popor şi avem o legătură specială faţă de ceilalţi români, poate pentru că am fost sub ocupaţie străină atât de mult timp: suntem mai sensibili, mai prudenţi, mai aşezaţi în alegeri, etc. Îndemnul ierarhului moldovean pentru bistriţeni este să caute sfinţenia prin faptele credinţei şi eroismul prin demnitate, curaj şi conservarea tradiţiilor.

Ziua Unirii Basarabiei la Bistrita

Ziua Unirii Basarabiei la Bistrita

În cuvântul său, PS Veniamin a subliniat că basarabenii artizani ai Unirii cu România de la 1918 erau în principal teologi şi astfel, am realizat şi mai mult, că nici politicienii, nici partidele politice sau ideologiile nu ne pot uni, singura cale de a ne uni este Biserica, căci Biserica este casa iubirii de patrie şi neam.

Unionistii bistriteni si PS Veniamin Goreanu

Unionistii bistriteni si PS Veniamin Goreanu

Unionismul a fost sfărâmat de interesele mărunte şi orgoliile politicienilor români şi moldoveni şi nu mai avem altă soluţie, decât apropierea de Biserică, dacă vrem să gustăm vreodată unirea.

Bistrita - Basarabia e Romania

Bistrita – Basarabia e Romania

Biserica Ortodoxă Română a început unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului în 1992, când a reactivat Mitropolia Basarabiei. Şi numai Biserica poate să o realizeze deplin, însă pentru asta, e nevoie ca noi, unioniştii, să ridicăm Biserica Românească din R. Moldova. Dacă nu dorim ca sârma ghimpată de la Prut să fi eternă, să ne întoarcem faţa spre Biserică…

Prof. Florin I. Bojor

La Bistriţa: Ziua Unirii cu Basarabia împreună cu PS Veniamin din R. Moldova

Ziua Unirii cu Basarabia - 27 martie 2019

Ziua Unirii cu Basarabia – 27 martie 2019

27 martie este o zi sfântă pentru neamul românesc, în care sărbătorim unirea Basarabiei cu ţara de acum 101 ani. La Bistriţa această sărbătoare este deja tradiţie. Astfel, în 2017 am sărbătorit printr-un spectacol public împreună cu elevii în Piaţa Petru Rareş din oraş. La acest eveniment a fost invitat şi preşedintele Igor Dodon în speranţa că dragostea frăţească dintre ardeleni şi basarabeni îi va încălzi inima plină de ură şi vom reuşi să-l convingem că R. Moldova trebuie să se unească cu România. Însă ne-a refuzat…

Bistritenii sarbatoresc primii 27 martie

Bistritenii sarbatoresc primii 27 martie

În 2018 sărbătoarea unirii cu Basarabia s-a transformat în „Ştafeta Steagului Unirii”, care a pornit din Bistriţa într-un parcurs pe jos până la Chişinău (Antal Francisc, Ionuţ Pop, Valeriu Borşan, Gheorghe Bratu, etc.). În 25 martie 2018 a ajuns la Marea Adunare Centenară din Chişinău, iar în 27 martie, de Centenar a ajuns la Sadova, satul preşedintelui Igor Dodon. Aici, steagul judeţului Bistriţa-Năsăud pe care este scris UNIRE a fost înmânat primarului şi familiei Dodonilor (majoritatea dintre ei sunt unionişti, afară de preşedinte).

Stafeta Steagului Unirii la Marsul Centenar 2018

Stafeta Steagului Unirii la Marsul Centenar 2018

În anul acesta, 2019 avem onoarea de a-l primi pe PS Veniamin Goreanu, episcopul Basarabiei de Sud. Acesta este un tânăr ierarh român, originar din R. Moldova, care după ce şi-a definitivat studiile în România (drept, ştiinţe politice, şi teologie cu titlul de doctor) şi s-a călugărit îndeplinind mai multe funcţii la Patriarhia BOR din Bucureşti, s-a întors în Basarabia cu misiunea de a duce dragostea de dreapta credinţă şi de neam celor de dincolo de Prut. Anul trecut, de Centenar, hirotonia sfinţiei sale ca episcop a fost darul BOR pentru credincioşii din Basarabia. Întors acasă, cu multă energie şi sete duhovnicească a început să strângă în jurul său preoţii şi credincioşii din sudul R. Moldova şi să construiască cu adevărat o episcopie. Acum, bistriţenii au bucuria de a-l cunoaşte, de a-l asculta şi a discuta cu sfinţia sa despre credinţă şi soarta românilor de dincolo de Prut.

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

De asemenea, sperăm ca vizita ierarhului basarabean să deschidă poarta pentru înfrăţiri între parohii din judeţul Bistriţa-Năsăud (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului) şi parohii din Episcopia Basarabiei de Sud. Credem cu tărie că unirea dintre noi nu o fac politicienii, ci Biserica, după cum s-a întâmplat la 1918.

Astfel, miercuri, 27 martie 2019, de la ora 18:00, bistriţenii sunt invitaţi la Parastas pentru Eroii Neamului şi la conferinţa susţinută de PS Veniamin Goreanu al Basarabiei de Sud la biserica de „la Coroana”, Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa, BN.

Vă aşteptăm cu drag!

Prof. Florin I. Bojor

Afis Ziua Unirii cu Basarabia - 27 martie 2019

Afis Ziua Unirii cu Basarabia – 27 martie 2019

De ce au pierdut unioniştii din R. Moldova? Pentru că nu sunt protestatari în România!

Florin Bojor Protest Bucuresti

Florin Bojor Protest Bucuresti

Dincolo de frauda electorală, de transportul votanţilor din Transnistria, de mitele date unor alegători, etc. eşecul unionismului în R. Moldova este evident. Ca unionist, mă doare să văd cum de la Adunarea Centenară din 25 martie 2018, într-un an, mişcarea unionistă s-a făcut aproape scrum. Unde şi ce s-a greşit e marea întrebare? Cum sistemul moldovenismului şi interesele Rusiei sunt mai puternice decât ale uninoniştilor români, deşi vorbim aceeaşi limbă?

Posibile răspunsuri:

1. Orgolii şi afaceri mărunte macină partidele unioniste care au fost incapabile să se unească după eşecul de la alegerile pentru Primăria Chişinăului de acum câteva luni;

2. Deşi au fost preponderent candidaţi noi unionişti, vechile capete nu au transmis un mesaj clar, constant, repetat al pensionării lor politice şi al impulsionării şi încurajării tinerilor candidaţi;

Unire proteste impotriva coruptiei - R. Moldova si Romania

Unire proteste impotriva coruptiei – R. Moldova si Romania

3. Primăriile unioniste, care cu surle şi trâmbiţe semnau anul trecut acorduri de unire cu România nu s-au unit cu unioniştii, ci majoritatea au oscilat între ACUM (Năstase şi Maia Sandu) şi unii pe ascuns, PD a lui Plahotniuc;

4. Lipsa de pragmatism a unioniştilor moldoveni. Electoratul moldav nu mai este poetic ca acum 20 de ani, ci, este pe o axă de la îndoctrinat – la flămând – la pragmatic – la dezamăgit. Prin mişcări de stradă, ACUM a contabilizat o parte din moldovenii dezamăgiţi, însă şi ei realizează că R. Moldova independentă, oricât de democrată ar fi ea, pe harta EU – Rusia nu e interesantă pentru europeni, ci e o simplă zonă tampon. Turismul o spune cel mai bine…

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

5. Neimplicarea în viaţa politică din ROMANIA a unioniştilor moldoveni! Şi aici, e marea problemă şi soluţia pentru ca unionismul, asemenea Păsării Phoenix să renască din propria cenuşă. La protestele din România din ultimii 2 ani, unionismul basarabean a fost absent, deşi Anul Centenar 2018 le justifica întru totul prezenţa, ca să nu zic de cetăţeniile româneşti. Basarabenii unionişti nu pot vedea politica românească ca nişte spectatori, pe logica să fim prieteni cu toţi ca să ne dea ajutoare.

De asta, aţi pierdut alegerile, pentru că, dacă eraţi prezenţi la proteste în România, duceaţi mesajul unirii protestelor din cele două ţări româneşti împotriva corupţilor, iar acum, NU ACUM ar fi fost partidul de opoziţie, ci voi, dragi unionişti de dincolo de Prut…

Prof. Florin I. Bojor 

Calea Bisericii Greco-Catolice nu este calea de unire dintre ortodocşi şi catolici

Calea Bisericii Greco-Catolice nu este calea de unire dintre ortodocşi şi catolici

– Scrisoare deschisă către Sanctitatea Sa, Papa Francisc –

Sanctitatea Voastră, papa Francisc,

florin bojor, statuie inocentiu micu-klein

Florin Bojor, statuie Inocentiu Micu-Klein

În ultima scrisoare pe care v-am trimis-o de Ziua Papei,  sărbătoarea Sf. Ap. Petru şi Pavel, din 29 iunie 2015, vă informam asupra imaginii neactualizate, distorsionate, plină de stereotipuri care este încă întipărită în mentalul colectiv al creştinilor români ortodocşi practicanţi, inclusiv teologi, datorită necunoaşterii schimbărilor majore produse în Biserica Romano-Catolică prin Conciliul Vatican II (1962 – 1965).

Atunci, accentuam particularitatea naţională a ortodoxiei româneşti şi vă informam, dacă îmi este permis, că dialogul pentru unirea dintre ortodocşi şi catolici, prin intermediul catolicilor maghiari nu duce la rezultate palpabile, căci moştenirea istorică a conştiinţei româneşti în faţa stăpânirii de 1000 de ani a românilor de către unguri nu poate fi uitată. Chiar anul trecut, la 1 decembrie 2018 am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România şi mulţi unguri, inclusiv autorităţile din Ungaria s-au îmbrăcat de doliu în acea zi…

Cel mai elocvent exemplu, din aceste zile asupra nevoii de înţelegere a particularităţilor naţionale din sânul ortodoxiei este autocefalia (independenţa) Bisericii Ortodoxe din Ucraina de Biserica Ortodoxă din Rusia. Poporul ucrainean, în marea lui majoritate a vrut Biserică Ortodoxă Ucraineană şi din mila lui Dumnezeu, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, Bartolomeu I a făcut-o să existe, deşi ruşii s-au împotrivit şi se împotrivesc prin punerea în aplicare a unei mari schisme în sânul ortodoxiei. Se pare că, timpul imperialismului primatului Patriarhiei Moscovei în rândul ucrainenilor ortodocşi a apus! Astfel, Patriarhia Ortodoxă a Rusiei este nevoită să se rezume la credincioşii de limbă rusă, iar credincioşii de limbă ucraineană au propria lor Patriarhie Ortodoxă cu sediul la Kiev.

Aceeaşi situaţie o găsim şi în celălalt stat românesc, Republica Moldova, unde Patriarhia Moscovei nu vrea să renunţe la credincioşii de limbă română, cărora le spune moldoveni, deşi vorbesc limba română, la fel ca mine, român din Transilvania. Biserica Ortodoxă Română încă din 1992 şi-a reactivat autoritatea asupra credincioşilor de limbă română din acest stat românesc prin Mitropolia Basarabiei, autoritate de care a fost deposedată de către regimul ţarist (1812) şi apoi cel comunist (1944).

Prin urmare, particularitatea naţională din ortodoxie, potrivit căreia o limbă are o singură autoritate bisericească este un principiu ce trebuie luat în seamă în dialogul de unire dintre catolici şi ortodocşi. Astfel, în anii ´80 mai mulţi spanioli din Catalunia s-au adresat Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române cerându-i înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Spaniole. Cum era firesc, Patriarhul Teoctist i-a refuzat, pe motiv că poporul spaniol are o Biserică şi anume, Biserica Catolică. Nu acelaşi lucru l-a făcut Patriarhul Serbiei, care într-o gândire imperialistă a deschis Biserica Ortodoxă Spaniolă, care există şi astăzi.

Într-o astfel de cheie, a imperialismului bisericesc al Vaticanului este văzută şi înţeleasă astăzi Biserica Greco-Catolică din România – Biserica Română unită cu Roma de către majoritatea ortodocşilor români practicanţi.

După cum ştiţi, în calitate de absolvent al Facultăţii de Teologie Catolice din Barcelona şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Cluj-Napoca, cu mare durere în suflet, vă mărturisesc, Sanctitatea Voastră, ura dintre creştinii greco-catolici români şi creştinii ortodocşi români din ultimii 30 de ani. De la violenţă verbală, la procese interminabile în faţa unor judecători atei, până la bătăi în locaşurile de cult, cu astfel de păcate este presărată istoria creştinismului românesc din Transilvania din aceşti 30 de ani. Această realitate a duşmăniei dintre românii ortodocşi şi românii greco-catolici nu este nouă, ci, din păcate coboară până la crearea Bisericii Greco-Catolice în Transilvania, acum mai bine de 300 de ani.

Poate gândurile pe care vi le mărturisesc sunt subiective, de aceea, vă aduc la cunoştintă cea mai celebră predică pe această temă, rostită în catedrala de la Blaj, pe care o veţi vizita, de către un preot greco-catolic în faţa elitei intelectuale, bisericeşti şi politice a românilor greco-catolici şi ortodocşi din toate cele 3 mari provincii istorice româneşti, pe care le veţi vizita în curând. Este vorba despre celebrul „Discurs de la Blaj”, rostit de către unul dintre părinţii României actuale, preotul greco-catolic Simion Bărnuţiu, cu ocazia Marii Adunări Naţionale din 1848.

Simion Bărnuţiu (1808-1864) este o uriaşă figură a patrimoniului nostru politic din veacul al XIX-lea. Simion Bărnuţiu sau Bărnuţ a fost preot greco-catolic, jurist, istoric, jurnalist, filosof, profesor universitar şi om politic de seamă al Transilvaniei secolului al XIX-lea şi se bucură de o mare autoritate, fiind respectat de noi toţi.

Despre Simion Bărnuţiu nota greco-catolicul Corneliu Coposu, părintele democraţiei actuale din România, de după căderea comunismului din 1989, cu mulţi ani în urmă, în 1941, cu ocazia publicării de către acesta a Testamentului lui Simion Bărnuţiu, următoarele: „Semnificaţia personalităţii şi operei acestui mare gânditor politic constră în faptul că el a concentrat într-un sistem de doctrină aspiraţiile încă nelămurite pe deplin ale Ardealului. A strâns toate argumentele de drept natural şi de istoricism jurudic, care pledau în interesul românilor şi a făcut cei dintâi paşi pentru dezbaterea publică pe temei de drept a cauzei noastre. (…) În discursul de la Blaj, care este cartea libertăţilor Ardealului, ce se lupta pentru independenţa sa politică, marele revoluţionar a rostit printre altele celebrul legat testamentar, pentru generaţiile viitoare.” [1]

Predica lui Simion Bărnuţiu este un tratat de istorie civilă şi bisericească, expus oral, în care pentru prima dată se analizează istorico-critic de către un preot greco-catolic, de la amvonul catedralei greco-catolice din Blaj, unirea românilor cu Roma în Biserica Greco-Catolică.[2]

Partea a III-a a predicii sale este dedicată cu precădere problemelor religioase precum calvinizarea şi uniaţia. Fără a intra în probleme dogmatice, oratorul face o analiză a comportamentului religios-moral al maghiarilor atât catolici, cât şi calvini, precum şi încercarea acestora de maghiarizare prin religie. Astfel, componenta politică a stins „încetul şi religiunea creştină a dragostei frăţeşti.”

Centrul părţii teologice îl reprezintă divizarea românilor prin uniaţie. Simion Bărnuţiu mărturiseşte disensiunile familiale şi sociale născute în urma trecerii românilor ortodocşi la greco-catolicism, subliniind pe de o parte situaţia umilitoare şi degradantă a clericilor şi poporului român din secolele trecute, şi pe de altă parte, înşelăciunea prestată de emisarii iezuiţi şi realizările Şcolii Ardelene văzute ca modice în comparaţie cu aşteptările lor naţionale, întrebându-se, dacă a meritat această uniaţie?

Astfel, „românii, ca să scape de batjocurile cele multe se plecară de primiră această uniune” (pag. 85), care „să zicem, în fine că i-a înviat pe români din leşinare, uniunea i-a deşteptat din somn şi le-a însufleţit spirit de viaţă, (…) dar să nu uităm însă a pune în cumpănă şi rănile înfipte naţiunii noastre prin uniune. (pag. 91)” „Ce a păcătuit Biserica noastră – întrebăm şi noi cu episcopul Inocenţiu – dacă cumva n-a păcătuit unindu-se, de se pedepseşte cu infamia dezertorului? Cu Uniunea deodată a intrat o ură între români, care a ţinut mai bine de 80 de ani” (pag. 95). „Acum ce vom zice de toate Uniunile acestea şi de toate bunătăţile lor, când vedem, cum că toate acestea au fost numai nişte laţuri, cu cari ne-au prins; furii, cu care ne-au încăierat; spaime, cu cari ne-au înfricoşat; şerpi, cu cari ne-au otrăvit.” (pag. 105).

Teza proprie a preotului Simion Bărnuţiu asupra uniaţiei este „că, să nu se teamă (slujitorii bisericii) că voiesc cumva să mă ating de natura dogmatică a uniunii, căci eu o privesc numai din punct de vedere politic, ca un raport profan între Unguri şi Români; numai despre uniune, în acest înţeles, zic eu că Strigoniul [Esztergom – primatul Bisericii Romano-Catolice din Ungaria] a făcut-o în favoarea bisericii ungureşti şi spre subjugarea şi căderea celei române: Strigoniul a plantat-o în inima împăratului Leopold şi a Românilor; Strigoniul a udat-o prin iezuiţi; Strigoniul a crescut-o; (…) Strigoniul conducea toate lucrurile uniunii la Curte [Viena] şi la Roma şi, fără influenţa şi voia lui, nu se făcea nimic în lucrurile Bisericii Române, cum nu se face nici astăzi.” (pag. 85-89).

Faptul că aflăm această analiză istorico-critică în 1848, expusă de un cleric greco-catolic în faţa elitelor intelectuale clericale greco-catolice şi primirea şi acceptarea predicii sale, arată echilibrul şi luciditatea pe care generaţia a II-a a Şcolii Ardelene o avea.

Aceeaşi luciditate au avut-o clericii şi conducătorii greco-catolici la 1918, când Biserica Greco-Catolică a fost un stâlp în realizarea unirii politice a Transilvaniei cu România, în frunte cu cardinalul Iuliu Hossu şi politicianul greco-catolic Iuliu Maniu, care apoi, au suferit alături de alţi clerici şi creştini practicanţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, protestanţi şi neo-protestanţi închisoarea, prigoana şi chiar martiriul în timpul regimului comunist (1945 – 1989).

Un regim criminal, barbar, ateu, radical, care în numele unităţii poporului român a considerat că „scopul scuză mijloacele”, după cum Nicolae Ceaușescu îi spunea papei Paul al VI-lea în 1973 că „socotim irevocabil închisă pentru totdeauna (chestiunea Bisericii Greco-Catolice). E o problemă religioasă, dar și de stat. Pentru noi nu există. Luați act că nu vom renunța la a veghea la unitatea poporului român.”[3]

Astăzi România este o ţară liberă şi viitoarea vizită a Sanctităţii Voastre confirmă acest lucru, nimeni nu mai crede că unitatea poporului român este pusă sub semnul întrebării de existenţa Bisericii Greco-Catolice, însă unirea dintre ortodocşi şi catolici prin Biserica Greco-Catolică nu este drumul pe care ortodocşii practicanţi vor merge. Mai cu seamă că, la vizita papei Ioan Paul al II-lea de acum 20 de ani, în 1999, la Bucureşti, mulţimea a strigat cu glas mare: „Unitate, Unitate, Unitate!” Deci, dacă calea unirii ar fi fost Biserica Greco-Catolică, atunci, ortodocşii care vrem unirea creştinilor am fi în Biserica Greco-Catolică şi nu suntem…

Mă rog lui Dumnezeu, ca vizita Sanctităţii Voastre, de care mă bucur foarte tare, alături de alţi români, să fie un pas spre unitatea adevărată dintre catolici şi ortodocşi. Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala de a vă scrie aceste cuvinte despre Biserica Greco-Catolică din România. Dar îmi asum întru totul cele scrise şi de aceea, scrisoarea pe care o trimit Sanctităţii Voastre, în spaniolă şi română, va fi o scrisoare deschisă, pentru ca să nu existe cumva acuzaţia că i-aş vorbi pe la spate pe credincioşii români greco-catolici.

Poate acum mai bine de 300 de ani, prin crearea Bisericii Greco-Catolice, dorinţa Romei a fost de a-i uni pe catolici şi pe ortodocşi într-o singură biserică, însă rezultatul istoric îl vedem şi astăzi: TREI Biserici, în loc de UNA singură – Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică. Prin urmare, Sanctitatea Voastră, calea Bisericii Greco-Catolice nu este calea de unire dintre ortodocşi şi catolici!

În speranţa unirii adevărate dintre ortodocşi şi catolici, cu umilinţă, vă rog să vă rugaţi pentru pacea şi liniştea poporului român!

Cu umilinţă şi dragoste,

Prof. drd. Florin I. Bojor

 

Bistriţa, 30 ianuarie 2019, aniversarea zilei de naştere a cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu, care va fi în curând canonizat.

 

[1] Corneliu Coposu, Testamentul lui Simion Bărnuţiu, în Ardealul, I, nr. 44, din 27 decembrie 1941, pag 5. Accesare virtuală pe https://marius-andrei.ro/testamentul-lui-simion-barnutiu/

[2] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848, în Revista Periodică Biblioteca Românească Enciclopedică „Socec”, Nr. 68 – 71, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 248 pag., 1909. Accesare virtuală pe http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/78869/1/BCUCLUJ_FG_177004_1909_068-071.pdf

[3] Ovidiu Bozgan, Cronica unui eșec previzibil. România și Sfântul Scaun în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea (1963-1978), București 2004, pag. 283

Scrisoare papa Francisc

Scrisoare papa Francisc

 

El camino de la Iglesia Greco-Católica no es el camino de unión entre ortodoxos y católicos

El camino de la Iglesia Greco-Católica no es el camino de unión entre ortodoxos y católicos

– Carta abierta a Su Santidad, el Papa Francisco –

florin bojor, statuie inocentiu micu-klein

Florin Bojor, statuie Inocentiu Micu-Klein

Santo Padre, Papa Francisco:

En la última carta que le envié el 29 de junio de 2015, fiesta de san Pedro apóstol, le informé sobre la imagen obsoleta, distorsionada, estereotipada, que todavía está impresa en la mente colectiva de los practicantes cristianos ortodoxos rumanos, incluidos los teólogos, producida por la ignorancia de los grandes cambios que se dieron en la Iglesia católica a través del Concilio Vaticano II (1962-1965).

Scrisoare papa Francisc

Scrisoare papa Francisc

Además, le remarqué la particularidad nacional de la ortodoxia rumana y le informé, si eso es posible, que el diálogo para la unificación entre ortodoxos y católicos a través de los católicos húngaros no lleva a resultados palpables, dado que el legado histórico de la conciencia colectiva a lo largo de 1000 años de dominio húngaro sobre los rumanos no es fácil de olvidar. Hace poco, el año pasado, el 1 de diciembre de 2018, celebramos los 100 años de la Gran Unión de Transilvania con Rumanía, y muchos húngaros, incluidas las autoridades, se lamentaron ese día…

El ejemplo más elocuente en nuestros tiempos sobre la necesidad de comprender las particularidades nacionales dentro de la ortodoxia podría ser la autocefalia (independencia) de la Iglesia Ortodoxa de Ucrania de la Iglesia Ortodoxa de Rusia. El pueblo ucraniano quería mayoritariamente una Iglesia independiente y, por la misericordia de Dios, el Patriarca Ecuménico de Constantinopla, Bartolomé I, la ha hecho posible, pese a que, como es lógico, los ortodoxos rusos se resistieron y se opusieron a través de la implementación de un gran cisma en la Ortodoxia (se opusieron amenazando con un gran cisma en la Ortodoxia). ¡Parece que el tiempo del imperialismo del primado del Patriarcado de Moscú entre los ucranianos ortodoxos ha llegado a su fin! Por tanto, el Patriarcado Ortodoxo de Rusia ha de limitarse a sus creyentes de habla rusa, y los fieles ucranianos ya tienen su propio Patriarcado Ortodoxo con sede en Kiev.

Encontramos la misma situación en el otro Estado de habla rumana, la República de Moldavia, donde el Patriarcado de Moscú no quiere renunciar a sus fieles, que, pese a ser moldavos, hablan el mismo rumano que yo en Transilvania. Desde 1992, la Iglesia Ortodoxa Rumana ha reactivado su autoridad sobre esos fieles de habla rumana en este Estado a través de la Iglesia Metropolitana de Besarabia, cuya autoridad fue prohibida por el régimen zarista (1812) y luego por el comunista (1944).

Por tanto, la particularidad nacional de la ortodoxia, según la cual un idioma tiene una sola autoridad eclesial, es un principio que debería tenerse en cuenta en el diálogo de unión entre católicos y ortodoxos. Así, en la década de 1980, varios españoles de Cataluña se dirigieron al Patriarca Teoctisto de la Iglesia Ortodoxa Rumana para pedir el establecimiento de un Iglesia Ortodoxa Española. Como era natural, el patriarca Teoctisto se negó, alegando que los españoles tenían ya una Iglesia, a saber, la Católica. Pero el Patriarca de Serbia, por el contrario, en un planteamiento que parece imperialista, abrió la Iglesia Ortodoxa Española, que todavía existe en la actualidad.

En tal clave, la del imperialismo eclesiástico, en nuestro caso del Vaticano, está considerada y entendida hoy la Iglesia Greco-Católica de Rumanía –la Iglesia Rumana unida con Roma– por la mayoría de los practicantes ortodoxos rumanos.

Como ya sabe, como graduado de la Facultad de Teología Católica de Barcelona y la Facultad de Teología Ortodoxa de Cluj-Napoca, con gran dolor en mi corazón, lo confieso, Santidad, se ha incrementado el odio entre los cristianos rumanos ortodoxos y los cristianos rumanos greco-católicos en los últimos 30 años: violencia verbal, las demandas antre tribunales ateos, destrucción de lugares de culto… con tales pecados está sembrada la historia del cristianismo rumano de Transilvania en estos últimos tiempos. Esta realidad de animadversión entre los rumanos ortodoxos y los rumanos greco-católicos no es nueva, sino, desafortunadamente, se encuentra ya en el mismo momento de la creación de la Iglesia Greco-Católica en Transilvania, hace más de 300 años.

Tal vez los pensamientos que le estoy confesando son subjetivos. Por tanto, recurriré ahora al más famoso sermón sobre el tema, pronunciado por Simion Bărnuţiu. Se trata de un sacerdote greco-católico, perteneciente a la élite intelectual, religiosa y política rumana de las tres principales provincias históricas rumanas. Es el famoso „Discurso del Blaj”, pronunciado en la catedral que Su Santidad visitará, D.m. Considerado uno de los padres de Rumanía, este sacerdote estuvo en la Asamblea Nacional de 1848.

Simion Bărnuţiu, o Bărnuţ (1808-1864), en efecto, es una figura enorme de nuestra herencia política del siglo XIX. Abogado, historiador, periodista, filósofo, profesor y dirigente político de Transilvania del siglo XIX, goza de una gran autoridad, respetada por todos.

Sobre él escribió el greco-católico Corneliu Coposu, el padre de la democracia actual de Rumanía, después de la caída del comunismo del 1989, hace muchos años, en 1941, cuando dijo, con ocasión de la publicación del Testamento de Simion Bărnuţiu, lo siguiente: “El significado de la personalidad y la obra de este gran pensador político es que concentró en un sistema de doctrina las aspiraciones de Transilvania, que aún no se comprendían del todo. Reunió todos los argumentos de la ley natural y de carácter histórico-jurídico, que abogaron por el interés de los rumanos y dieron los primeros pasos para el debate público sobre los fundamentos legales de nuestra causa. (…) En el discurso de Blaj, que es el libro de las libertades de Transilvania, que lucha por su independencia política, el gran revolucionario pronunció, entre otras cosas, el famoso pacto testamentario para las generaciones futuras”[1].

El sermón de Bărnuţiu es un tratado de historia civil y eclesiástica, expuesto oralmente, donde por primera vez se lleva a cabo un análisis histórico-crítica, desde el púlpito de la catedral greco-católica de Blaj, sobre la unión de los rumanos con Roma en la Iglesia Greco-Católica[2].

La parte tercera de su sermón está dedicada principalmente a temas religiosos como el calvinismo y la propia existencia de la Iglesia Greco-Católica. Sin entrar en problemas dogmáticos, el orador hace un análisis del comportamiento moral y religioso de los católicos y calvinistas, así como su intento de “hungarización” a través de la religión. En otras palabras, el componente político apagó “poco a poco la religión cristiana del amor fraternal”.

El centro de la parte teológica es la división de los rumanos a través de la unión con Roma. Bărnuţiu confiesa los desencantos familiares y sociales nacidos después del paso de los ortodoxos rumanos al greco-catolicismo, señalando, por un lado, la humillante y degradante situación del clero y de la gente rumana de los siglos pasados ​​y, por otro lado, el engaño de los emisarios jesuitas y los logros de la Escuela Transilvana. Considera que estos logros de la Escuela Transilvana son modestos en comparación con sus expectativas nacionales, y se pregunta si merece la pena esta unión.

Así, puede decir: “Los rumanos, para escapar de la burla de muchos, dieron la prioridad a esta unión” (pág. 85), con la cual “finalmente se había resucitado a los rumanos para que no se desmayaran; la unión les despertó de su sueño y les animó con espíritu de vida. (…) Pero no olvidemos hacer un balance de las heridas que nuestra nación ha sufrido a través de esta unión” (pág. 91). “¿Qué pecado ha cometido nuestra Iglesia? También nos preguntamos, con el Obispo Inocente: si no ha pecado al unirse, ¿por qué castigarse con la infidelidad del desertor? Con la unión, de repente, se produjo un odio entre los rumanos, que ha durado más de 80 años” (pág. 95). “Ahora, ¿qué diremos de todas estas uniones y de toda su bondad, cuando veamos que todo esto tan solo fueron los ladridos con que nos han captado; las furias con las que lucharon contra nosotros; los miedos con los que hemos sido asustados; las serpientes con las que nos han envenenado?” (pág. 105).

La propia tesis de Simion Bărnuţiu sobre la unión en la Iglesia Greco-Católica es: “que no teman (los ministros de la iglesia) que quieran que toque la naturaleza dogmática de la unión, porque la considero sólo políticamente, como una relación profana entre los húngaros y los rumanos; solo sobre la unión, en este sentido, digo que el Strigonium (Esztergom o Estrigonia, la ciudad del primado de la Iglesia Católica Romana en Hungría) se hizo a favor de la Iglesia húngara y para la subyugación y caída de la Iglesia rumana; el Strigonium fue plantado en el corazón del Emperador Leopoldo y de los rumanos; el Strigonium fue regado por los jesuitas; el Strigonium creció; (…) y el Strigonium se llevaba todas las cosas sobre la unión a la Corte de Viena y a la Santa Sede de Roma, y ​​sin su influencia y voluntad no se hizo nada en las cosas de la Iglesia Rumana, como no se hace hoy” (pág. 85-89).

El hecho de que encontremos este análisis histórico-crítico en 1848, expuesto por un clérigo greco-católico a las élites intelectuales clericales greco-católicas y la aceptación de su sermón, muestra el equilibrio y la lucidez que tenía la segunda generación de la Escuela de Transilvania.

La misma lucidez se dio en los clérigos y gobernantes greco-católicos en 1918, cuando esta Iglesia fue un pilar para la realización de la unión política de Transilvania con Rumanía, dirigida por el cardenal Iuliu Hossu y el político greco-católico Iuliu Maniu, los cuales, luego, han sufrido encarcelamiento, persecución e incluso martirio, junto con otros sacerdotes y cristianos de las confesiones ortodoxa, católica, greco-católica, protestante y neo-protestante durante el régimen comunista (1945-1989).

Hablamos de un régimen criminal, bárbaro, ateo y radical que, en nombre de la unidad del pueblo rumano, consideró que el fin justifica los medios, como el presidente comunista Nicolae Ceausescu le dijo al Papa Pablo VI, en 1973: “ya lo dijimos irrevocablemente para siempre (la cuestión de la Iglesia Greco-Católica). Es un problema religioso y tambien estatal. No existe para nosotros. Tenga en cuenta que no vamos a dejar de ver la unidad del pueblo rumano”[3].

Hoy en día, Rumanía es un país libre y la próxima visita de Su Santidad confirma esto: nadie cree que la unidad del pueblo rumano pueda peligrar por la existencia de la Iglesia Greco-Católica, pero la unidad entre ortodoxos y católicos a través de la Iglesia Greco-Católica no es un camino por el que los practicantes ortodoxos puedan ir. Y más teniendo en cuenta que, en la visita del Papa Juan Pablo II hace 20 años, en 1999, en Bucarest, la multitud gritó: “¡Unidad, Unidad, Unidad!” Si el camino de la unión fuera la Iglesia Greco-Católica, entonces los ortodoxos que deseáramos la unidad cristiana seríamos greco-católicos, y, sin duda, no lo somos…

Ruego a Dios que la visita de Su Santidad, de la cual me alegro muchísimo, como miles de rumanos, sea un verdadero paso hacia la unidad entre católicos y ortodoxos. Perdone mi atrevimiento de escribir estas palabras sobre la Iglesia Greco-Católica de Rumanía, pero asumo totalmente lo escrito y, por lo tanto, la carta que envío a Su Santidad, en español y rumano, es una carta abierta, para que no se me acuse de que hablo a las espaldas a los creyentes rumanos greco-católicos.

Tal vez hace más de 300 años, a través de la creación de la Iglesia Greco-Católica, el deseo de Roma era unir a católicos y ortodoxos en una Iglesia, pero el resultado histórico que vemos hoy: tres iglesias, en lugar de la una sola: la Iglesia Católica, la Iglesia Ortodoxa y la Iglesia Greco-Católica. ¡Por lo tanto, Santidad, el camino de la Iglesia Greco-Católica no parece el camino de unión entre ortodoxos y católicos!

Con la esperanza de una verdadera unificación entre los ortodoxos y los católicos, le pido humildemente que rece por la paz y la tranquilidad de los rumanos.

Con reverencia y amor,

Prof. Drd. Florin I. Bojor

 

Bistriţa, a 30 de enero de 2019, cumpleaños del día de nacimiento del cardenal greco-católico Iuliu Hossu, futuro beato.

[1] Corneliu Coposu, El Testamento de Simion Bărnuţiu, en la Revista Transilvania, I, no. 44, 27 de diciembre de 1941, página 5. Acceso virtual en https://marius-andrei.ro/testament-lui-simion-barnutiu/

[2] Simion Bărnuţiu, El discurso celebrado en la catedral de Blaj el 2/14 de mayo de 1848, en la Revista Periódica Rumana de la Biblioteca „Socec”, n. 68 – 71, Bucharest, Editura Socec & Co., 248 pag. 1909. Acceso virtual en http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/78869/1/BCUCLUJ_FG_177004_1909_068-071.pdf

[3] Ovidiu Bozgan, La Crónica de una falla predecible. Rumania y la Santa Sede durante el pontificado de Pablo VI (1963-1978), Bucarest 2004, página 283.

Pacea pesedistă nu e zidită pe dreptate, de aceea va duce la război. La mulţi ani, români demni!

Colindat la PSD

Colindat la PSD

Tot mai des se aude în societatea românească nevoia de pace, de armonie, de înţelegere. Dar, pacea fără dreptate nu are viitor, ci este numai liniştea dinaintea furtunii…

Imperiul Habsburgic şi apoi cel Austro-Ungar acordau pacea în Transilvania, însă pacea lor era nedreaptă, umilitoare, despotică şi înrobitoare pentru români. De aceea, s-au ridicat împotriva acelei păci prin Şcoala Ardeleană, prin Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784), prin Revoluţie (1848), prin Pronunciament (1868), prin Memorandum (1892) şi apoi prin Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Deci, istoria ne învaţă că pacea nu e pace dacă nu e clădită pe dreptate.

Pacea PSD Bistrita

Pacea PSD Bistrita

România de azi e tulburată de hoţie, corupţie, lăcomie, pensii speciale, salarii nesimţite, şi sentinţe judecătoreşti care vin extrem de greu, încât poporul nu mai are răbdare. De aceea, pacea aceasta e simţită ca asupritoare pentru milioanele de români care au plecat din ţară. Pacea aceasta e înţeleasă ca fără viitor pentru elevii mei care pleacă din oraş şi din ţară. Pacea aceasta a ajuns să scoată o mulţime de tâlhari din închisori, chiar anul acesta. Pacea aceasta a eliberat chiar înainte de Crăciun celebrii hoţi ai poporului român: Elena Udrea, Alina Bica, Dan Şova, Constantin Niţă, etc. Pacea aceasta doreşte să amnistieze şi să graţieze corupţii din PSD, ALDE, UDMR, PNL, PMP, etc. De aceea, pacea aceasta nu aduce armonie, înţelegere, linişte, ci va aduce război!

Pacea ALDE Bistrita

Pacea ALDE Bistrita

Pacea aceasta este pacea pesedistă şi nu este o adevărată pace, ci o înşelăciune, o minciună, o amăgire, o manipulare făcută de oameni care au jurat să lucreze pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român. Însă din contră, prin proliferarea acestei păci nedrepte, înrobitoare şi umilitoare, ei duc la distrugerea poporului român.

În concluzie, la mulţi ani, români demni, care aţi mai depăşit un an al păcii pesediste şi să vă ajute Dumnezeu să depăşiţi punctele culminante ale acestei păci în 2019!

Prof. Florin I. Bojor

 

 

La COLINDAT la PSD 2018!

Protest autorizat: STOP amnistie şi graţiere!

Protest autorizat Bistrita: Stop amnistie si gratiere

Protest autorizat Bistrita: Stop amnistie si gratiere

Aseară, capul clanului mafiot PSD-ALDE, don Liviu Dragnea, ne-a informat că ordonanţa pentru amnistierea şi graţierea hoţilor, tâlharilor şi corupţilor din România este în linie dreaptă spre aprobare. În presă se vehiculează această perioadă până în 15 ianuarie 2019.

Pe de altă parte, prestanţa deplorabilă a partidelor din opoziţie PNL, USR şi PMP cu privire la Moţiunea de Cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE ne arată că: 1. fie membrii opoziţiei aşteaptă şi ei amnistia şi graţierea; 2. fie sunt nişte incapabili care au confundat Parlamentul cu o staţiune în care au concediul plătit. Poza cu şefii USR care radiază de fericire alături de prim-ministrul României, chiar în ziua în care au despus moţiunea împotriva Guvernului arată nivelul de „deşteptăciune” politică al acestor indivizi.

Prin urmare, stoparea amnistiei şi graţierii revine în mâna simplilor cetăţeni. Astfel, azi, 17 decembrie 2018 mai mulţi cetăţeni din societatea civilă am depus la Primăria Bistriţa solicitarea de avizare a protestelor împotriva amnistiei şi graţierii. Am primit autorizare începând de azi până vineri, 21 decembrie 2018, între orele 18:00 şi 21:00.

Pe de altă parte, nici noi nu putem sta afară în frig în bătaia de joc a mafiei PSD-ALDE şi de asemenea, nu este moral, de bun-simţ şi civilizat să blocăm Jandarmeria, Poliţia Locală, Poliţia Municipală şi o ambulanţă pe toată această perioadă de o săptămână. Astfel, vom ieşi la protest mâine seară, marţi, 18 decembrie 2018, iar apoi vom decide împreună cu protestatarii prezenţi următoarele zile de manifestaţie.

Locul protestelor nu va mai fi Piaţa Petru Rareş, în faţă la Prefectura BN, ci în faţa sediilor de partid a PSD din Bistriţa (str. Gh. Şincai, nr. 3-5), respectiv ALDE din Bistriţa (Bd. Liviu Rebreanu, nr. 43), căci discursul şefului de clan, don Liviu Dragnea ne-a demonstrat definitiv că el este conducătorul Guvernului României şi cu ajutorul celeilalte căpetenii mafiote, don Călin Popescu-Tăriceanu, deţin majoritatea parlamentară şi implicit puterea în România.

În concluzie, la Bistriţa, marţi, 18 decembrie 2018, de la ora 18:00 se va protesta autorizat împotriva Ordonanţei de Amnistie şi Graţiere în faţa sediului ALDE din Bistriţa – Bd. Liviu Rebreanu, nr. 43 şi apoi în faţa sediului PSD din Bistriţa – str. Gh. Şincai, nr. 3-5.

Vasile Man

Antal Francisc

Adrian Panti

Prof. Tiberius Cămăraş

Prof. Florin I. Bojor