Modelul de Regionalizare USL, un pas spre dictatură!

Regionalizare USL

Noua guvernare USL a readus în atenţia publică schimbarea Constituţiei şi crearea regiunilor autonomice în România. Acum societatea românească este bulversată de „regionalizare”, care din lipsa unei literaturi de specialitate, din lipsa unor discuţii publice reale este un nou episod în ciclul formelor fără fond, adoptate înainte de a fi analizate…

Modelul propus de cercul USL este de fapt un pas spre dictatură!

Demonstraţie:

J. J. Rousseau afirma în Contractul Social: „Cu cât se măreşte statul, cu atât se micşorează libertatea”, ca mai apoi să adauge că, dacă există state mari „e nevoie de organe intermediare”, în limbajul actual, ceea ce Rousseau sublinia era importanţa descentralizării pentru dezvoltarea adecvată a participării democratice.

Autonomia regională face ca democraţia reprezentativă să-şi atingă menirea de democraţie efectivă. Autonomia regională este mijlocul care asigură participarea în sistemul democratic: ea este o punte între regiune şi stat; ea realizează o profundizare a democraţiei la toate nivelele: social, economic, politic, cultural (pentru ca aprofundarea democratică să se realizeze trebuie să se accentueze simultan toate aceste aspecte ale autonomiei regionale); ea este maxima expresie a participării în sistemul democratic! Autonomia regională este aşadar instrument al democraţiei. Dar oare cât de mare trebuie să fie regiunea respectivă? E bine să fie un conglomerat de judeţe? De ce nu folosim ceea ce avem, ci facem noi forme fără o bază reală?

J. J. Rousseau

Întrebare: crearea regiunilor administrative este democraţie?
Răspuns: NU

Regionalizare USL este de fapt o ultracentralizare dictatorială, căci:

– nu are ca scop central descentralizarea sistemului ultracentralizat prin crearea a cât mai multor autonomii în sistemul de administraţie al ţării.

– nu e democraţie în România prin introducerea unui nivel intermediar, cel regional, între puterea locală şi puterea centrală, căci descentralizarea înseamnă tocmai contrariul: fără intermediari, ci administraţie extinsă locală.

– nu e democraţie fără o corelare adecvată între participare şi luare a puterii. Adică cei ce vor conduce regiunile vor strânge comunităţi unite forţat în acelaşi întreg.

– nu e democraţie dacă nu se ia în seamă realitatea particulară a fiecărei regiuni în parte. Modelul USL de regionalizare, sfidează realităţile istorice, economice, demografice, culturale şi spirituale ale locuitorilor României; fiind în substanţă o măsură stalinistă de trasare cu linarul a jocului de influenţă şi putere.

– nu e democraţie dacă se nesocoteşte cultura organizatorică a poporului. Modelul USL e un model arbitrar, făcut la comandă.

– nu e democraţie fără informare şi transparenţă administrativă. Modelul USL ar duce de la suprabirocratizarea pe care o avem, la mega-birocratizare, datorită distanţelor faţă de capitalele regionale, legăturilor de şleahtă în adminstraţie, şi dorinţei de acaparare a puterii de către conducător, etc. Noi forme de guvernare, noi ghişee, noi cozi, noi deplasări…

Regionalizare USL

– nu e democraţie fără control deopotrivă între parte şi întreg. Modelul USL anihilează partea – cetăţeanul, căci cu cât se crează organisme mai îndepărtate de om, cu atât omul este „mai mic”…

– nu e democraţie fără autonomie a societăţii. Politizarea administrativă PDL, USL (PSD, PC şi PNL), PPDD şi UDMR dizolvă progresul social şi implicit democraţia.

– nu e democraţie în România fără autonomie regională. Însă modelul USL de regionalizare nu e un model de descentralizare, de autonomie, ci de ultracentralizare, de dictatură!

În concluzie, modelul USL de „Regionalizare” reprezintă cel mai antidemocratic sistem din cadrul sistemului centralizat actual.

Prof. Florin I. Bojor

Noua formulă a orei de Religie

Noua formulă a orei de Religie

Ora de Religie, datorită complexităţii şi implicării esenţiale în dezvoltarea societăţii româneşti şi a persoanei umane, în ceea ce înseamnă morala, etica propusă fiecărui individ, reprezintă un moment extrem de important în cadrul procesului educativ.

De aceea, consider că e nevoie de o continuă adaptare a formatului de predare la contextul şi la elevii cărora le comunici învăţătura creştină şi meditaţia asupra acţiunilor personale.

Din septembrie 1012 sunt profesor de religie la Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa, unde am întâlnit un procent ridicat de tineri foarte pragmatici, practici, postmoderni, care simt distant exerciţiul de abstractizare în procesul învăţătoresc.

Prin urmare, tipicul curs didacticist, chiar în cheie apologetică, în acest context nu şi-ar atinge finalitatea, riscând să fie interpretat de către elevi ca plictiseală…

Atunci ce e de făcut?

După meditaţii îndelungate, am ajuns la concluzia că instrumentalizarea mijlocelor de comunicaţii şi a reţelelor sociale în folosul orei de religie ar putea fi soluţia de atragere a elevilor mai sus amintiţi. Dacă elevii din acest liceu sunt mari consumatori de internet şi sunt foarte deschişi spre imagine, mai mult decât pentru cuvânt, atunci m-am gândit, să alcătuim împreună cu ei un nou format al orei de religie.

Noua formulă a orei de Religie

Astfel, de câteva săptămâni am cumpărat un video-proiector, un calculator portabil, abonament mobil la internet, şi i-am invitat să alcătuim împreună ora de religie pe bază de filmuleţe, respectând programa de învăţământ în vigoare (Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5230 / 01.09.2008).

După vizionarea filmuleţelor (unele făcute de către ei), cu tema de dezbatere stabilită anterior, i-am invitat la discuţii deschise, explicaţii, transpuneri în pielea personajului, etc. Am observat că inducţia personalistă funcţionează mai bine în cazul acestora decât metodele de deducţie. Aşadar în postmodernitate, noul format al orei de Religie gravitează, în ceea ce priveşte mijloacele de predare în jurul tehnologiei foto şi video.

Prof. Florin I. Bojor