De ce România ar trebui să susţină independenţa Kurdistanului?

Independenta pentru Kurdistan

Independenta pentru Kurdistan

Cuvântul „kurd / kurzi” nu este prea clar în mintea românilor. Îl situăm undeva în lumea islamică, în Asia, însă fără prea mare interes. Prea puţini îşi amintesc despre puternicile legături dintre kurzii din Irak şi români în anii comunismului. Iar sub presiunea mediilor turceşti, kurzii sunt prezentaţi ca separatişti sau inclusiv ca terorişti care doresc să spargă Turcia. Oare aşa să fie?

Dacă ne-am uita la harta lingvistică a Orientului Mijlociu am observa că între Irak, Siria, Turcia şi Iran există o majoritate lingvistică care nu vorbeşte ca limbă maternă limba ţărilor anterior numite, ci vorbeşte limba kurdă cu unele dialecte.

Este în fapt situaţia Ţărilor Române din secolul XVIII când şi noi eram divizaţi după voinţa marilor puteri din jur: Transilvania era a maghiarilor şi a austriecilor, Moldova şi Ţara Românească a turcilor prin fanarioţi, iar Dobrogea în Imperiul Otoman; ca apoi la începutul secolului XIX Basarabia să fie anexată de către ruşi. Adică, vorbitorii de limbă română majoritari din aceste „ţări” ar fi descrişi ca separatişti de către guvernele care ne stăpâneau.

Situaţia de atunci a românilor e similară cu a kurzilor de azi, iar dacă pe noi agricultura ne-a ridicat în acele secole, pe ei azi îi ridică exploatarea petrolului.

Kurdistan stat independent

Kurdistan stat independent

Astfel, pe 25 septembrie 2017 este programat în regiunea de nord a Irakului, în zona majoritară a kurzilor primul referendum adevărat pentru independenţa lor. Comunitatea marilor puteri se opune acestei secesiuni kurde, după cum vedem că nu-i prea place nici ideea unirii dintre România şi Republica Moldova.

Însă kurzii sunt determinaţi să facă acest referendum şi ar fi nişte învinşi dacă nu l-ar face, mai cu seamă că sângele lor se varsă în principal în lupta cu Statul Islamic. Adică sunt buni drept carne de tun, dar nu sunt buni ca independenţi? Oare nu suntem noi europenii nişte ipocriţi, când ne bucurăm că luptă împotriva ISIS-ului, dar nu vrem ca ei să fie independenţi?

Adevărul este că un stat kurd independent desprins din Irak ar impulsiona realizarea visului lor legitim ca şi ceilalţi kurzi să se alipească cum ne-am alipit şi noi la 1918 de Regatul României. Astfel, între Turcia, Siria, Irak şi Iran ar apărea un nou stat cu o populaţie şi un teritoriu asemănător României.

Dacă visul nostru al românilor de a avea un stat independent după sute de ani de divizare şi subjugare a devenit realitatea, de ce nu am fi solidari cu kurzi ca şi ei să aibă statul lor independent?

Prof. Florin I. Bojor

Independence support for Kurdistan from Romania

Why should Romania support the Kurdistan independence?

Independenta pentru Kurdistan

Independenta pentru Kurdistan

The word „kurd / kurdish” is not very clear in the minds of the Romanians. We find him somewhere in the Islamic world, in Asia, but without much interest. Few people remember the strong ties between the Kurds from Iraq and the Romanians during the communist years. And under the pressure of Turkish media, the Kurds are presented as separatists or even as terrorists wishing to break Turkey. Is that so?

If we look at the linguistic map of the Middle East, we can see that there is a linguistic majority between Iraq, Syria, Turkey and Iran that does not speak as their mother tongue the languages of the previously called countries​​, but speaks Kurdish with some dialects.

It is in fact the situation of the 18th century of the Romanian Lands, when we were divided according to the will of the great powers around us: Transylvania belonged to Hungarians and Austrians, Moldavia and Wallachia to Turks through Phanariots, and Dobruja in the Ottoman Empire; then at the beginning of the nineteenth century Bessarabia was annexed by the Russians. That is, Romanian-speaking majority speakers in these „countries” would be described as separatists by the governing governments.

The situation of the Romanians at that time is similar to today’s Kurds, and if the agriculture raise us in those centuries, today they are raised by their oil.

Kurdistan stat independent

Kurdistan stat independent

Thus, on 25 September 2017, in the northern of Iraq, in the majority region of the Kurds, the first real referendum is scheduled for their independence. The community of the Great Powers opposes this Kurdish secession, as we see that they do not like the idea of ​​unification between Romania and the Republic of Moldova.

But the Kurds are determined to do this referendum, and they would be defeated if they did not, especially how their blood flowing mainly into the struggle with the Islamic State. Are they good as cannon meat, but are not they good as independent? Are not we, the Europeans, hypocrites, when we are glad that they are fighting ISIS, but do we not want them to be independent?

The truth is that an independent Kurdish state detached from Iraq would spur the realization of their legitimate dream, as the other Kurds join in, as we joined in 1918 by the Kingdom of Romania. Thus, a new state with a population and a territory similar to Romania would emerge between Turkey, Syria, Iraq and Iran.

If our dream of having an independent state after hundreds of years of division and subjugation has become reality, why would we not be solidarity with the Kurds to have their own independent state?

Prof. Florin I. Bojor

Anunțuri

De ce nu învăţăm de la Spania şi de la Marea Britanie cum să facem unirea cu Rep. Moldova?

Modelul Bojor de Regionalizare Judeteana

Unirea dintre Români

În apropierea centenarului se vede tot mai clar că noi românii suntem foarte departe de a avea un plan clar, concret, practic pentru unirea dintre R. Moldova şi România. Atunci mă întreb, de ce nu ne uităm la exemplele de succes istoric pe care le oferă Spania şi Marea Britanie?

Chiar dacă în curând Catalunia se pregăteşte de referendum sau Scoaţia a trecut de curând printr-un referendum, totuşi cred că majoritatea a ştiut să gestioneze foarte bine situaţia ca de câteva sute de ani să fie uniţi. De asta cred că ar trebui să învăţăm de la ei, poate aşa reuşim şi noi românii să nu mai pierdem vremea şi să facem odată unirea pentru ca poporul nostru să se revigoreze şi să nu dispară.

Să explicăm: în Spania se vorbesc cel puţin patru limbi recunoscute ca limbi de toate academiile lumi: limba spaniolă, limba bască, limba catalană şi limba galiegă. Limba spaniolă este este limba oficială, iar celelalte limbi au cel puţin o regiune unde sunt cooficiale. Succesul Spaniei este următorul: în Spania limbii spaniole i se spune limba castiliană, dar de sute de ani statul a exportat şi internaţionalizat numele de spaniolă şi cum toţi suntem într-o logică firească a naţiilor vedem legătura intrinsecă între limbă şi naţie. Astfel, pe locuitorii Spaniei îi percepem ca spanioli chiar dacă vorbesc limbi diferite.

Marea Britanie prin hegemonia şi internaţionalizarea limbii engleze a făcut la fel cu Scoţia, cu Ţara Galilor şi cu Irlanda şi în generalizările minţii noastre pe toţi britanicii îi legăm de limba engleză.

Oare de ce noi românii nu suntem capabili să urmăm logica lor pentru a renunţa la diferenţa român – basarabean? Astfel, marea problemă de mentalitate pentru realizarea unirii dintre Republica Moldova şi România o reprezintă încă propaganda bolşevică în categoriile cărei am căzut din păcate şi noi românii.

Mai precis, propaganda rusească joacă cu simţul naţional conform căruia fiecare naţie are sau doreşte să aibă statul ei, iar dacă ai un stat înseamnă că eşti naţie. Aşa se face că dacă există Republica Moldova înseamnă că există şi naţia moldavă sau moldovenească.

Toată lumea ştie că acest lucru este un fals, însă în plasa structurală a bolşevicilor am căzut şi noi iubitorii de românism şi unionism. Cum? Atunci când le spunem locuitorilor din Republica Moldova că noi românii le suntem „fraţi” deja suntem în logica bolşevică, pentru că fraternitatea nu înseamnă identitate. Iar prin categoria de frate le conferim egalitate şi diferenţiere naţională.

Dacă noi am fi inteligenţi precum sunt castilieni sau englezii am folosi cuvântul român ca supra-identitate şi am îngloba identitatea naţională a locuitorilor din Republica Moldova în marea categorie de Român. Astfel, eu sunt ardelean, tu eşti moldovean de dincolo de Prut şi noi suntem români. Deci, nu trebuie să spunem unirea dintre români şi moldoveni, ci unirea dintre ardeleni, olteni, moroşeni, bănăţeni, munteni, moldoveni, etc. cu ceilalţi moldoveni de dincolo de Prut. Şi peste toate aceste identităţi locale tronează generalizarea de Român.

Cât timp stăm în logica limbajului de român şi moldovean – basarabean nu facem altceva decât să stăm în închisoarea minţii bolşevice care nu ne lasă să facem odată reunificarea dintre toţi românii de dincoace şi dincolo de Prut!

Prof. Florin I. Bojor  

Nevoia schimbării Leului cu Euro pentru a scăpa de sărăcie!

Partidele Politice: iubirea de arginţi

Partidele Politice: iubirea de arginţi

Datele statisticii economice arată că în România se câştigă mai mult, însă la cumpărături observăm că puterea noastră de achiziţie este aproape la fel de redusă. Adică, trăim aproape la fel, deşi economia duduie cum ne repetă politicienii.

Cele două tabere de politicieni citesc din datele statisticii fiecare ceea ce-i convine: unii spun că se taie de la investiţii, alţii că se trăieşte bine. Însă realitatea e simplă: investiţiile au nişte preţuri astronomice şi se pare că o roabă de asfalt e la fel de scumpă ca o roabă de aur. Iar noi cetăţenii chiar dacă avem o cantitate mai mare de bani cumpărăm aproape la fel ca mai de mult, când ni se spunea că e criză şi trăim prost.

Ceea ce înseamnă că realitatea este clară, indiferent de interpretările politicienilor: preţurile au crescut enorm în ultimii ani în România, iar statistica calculează nivelul mediu, în timp ce majoritatea populaţiei României trăieşte sub nivelul mediu, de asta se şi pleacă din România…

Atunci, ce e de făcut? Sunt multe măsuri de luat, însă una dintre ele a fost accentuată azi în discursul Preşedintelui Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Junker, care a spus clar: Toate statele Europei în zona Euro, adică toată lumea să aibă moneda unică: Euro.

Capitalismul: oprirea plăţii lucrătorilor

Capitalismul: oprirea plăţii lucrătorilor

Normal că mafiile care conduc România nu doresc acest lucru, căci prima regulă a capitalismului este să câştigi cât mai mult, în timp ce muncitorii sunt unelte vorbitoare care sunt plătite la limita supravieţuirii. Adică, ei să fie tot mai bogaţi şi noi numai cât să nu murim de foame…

Normal că organele lor de presă or să strige în sus şi-n jos că ajungem la faliment ca Grecia şi multe alte spaime false, însă nu i-am văzut pe românii care au emigrat în Grecia să se întoarcă acasă dacă este aşa de rău în Grecia…

Normal că ştirea impulsionării aderării României la zona Euro de la cel mai înalt nivel nu este pe prima pagină a discursului public, atâta vreme cât marii funcţionari ai statului român ar pierde hăţurile cu care ne conduc în momentul în care Euro ar schimba Leul românesc…

Ce ar aduce bine României intrarea în zona Euro?

– nivelare socială;

– preţuri mai mici la multe produse, ca în Uniunea Europeană;

– stabilitate în faţa unei noii crize economice care se apropie;

– mult mai mare interes al europenilor în apărarea României în faţa atacurilor Rusiei;

– mult mai mare încredere a cetăţenilor Republicii Moldova pentru unirea cu România;

– accesul direct al României la viitorul Fond Monetar European, deci creditare mai ieftină;

– scăparea României de protecţionismul miniştrilor de finanţe faţă de confiscările dictate de justiţie prin subordonarea lor directă la viitorul „super-ministru” al Finanţelor Europene.

Prin urmare, dacă vrem să scăpăm de sărăcie şi să trăim mai bine trebuie să scăpăm de Leu şi să adoptăm Euro!

Prof. Florin I. Bojor

Referendum civic în R. Moldova pentru unirea cu România pe 27 martie 2018

Referendum Civic pentru Unire in R. Moldova

Referendum Civic pentru Unire in R. Moldova

În faţa politicienilor slabi din Republica Moldova şi România care sunt dezinteresaţi, incapabili, fricoşi, iar unii corupţi societatea civilă unionistă trebuie să facă un Referendum Civic adresat tuturor cetăţenilor din Republica Moldova cu privire la unirea Republicii Moldova cu România pentru binele comun al cetăţenilor din ambele ţări.

Unirea, dacă este să se facă se poate face numai de la om la om după cum românii au demonstrat la 1859 şi 1918 când oamenii au ales unirea prin reprezentanţi direcţi care să o pună în practică.

Astăzi votul liber este simbolul de bază al voinţei unui popor. Prin urmare, un referendum neoficial, dar făcut în piaţa publică de către societatea civilă se cere cu necesitate pentru ca cetăţenii să conştientizeze şi mai mult că binele comun ţine de comunitate şi nu numai de acţiunea personală, iar creşterea libertăţii de exprimare este deplinătatea democraţiei.

Prin referendumul pentru unirea cu România nu se neagă statalitatea Rep. Moldova, ci pur şi simplu se întreabă societatea în ce direcţie vrea să se îndrepte şi să-şi arate clar vectorul de mişcare.

Zicala politică: „viţelul deştept suge de la două vaci” într-o lume care-şi delimiteze cât mai bine sferele de putere nu mai ţine şi se transformă pentru Republica Moldova în zicala românească: „copilul cu două moaşe rămâne cu buricul netăiat”.

Referendumul pentru unire este o măsură necesară pentru salvarea ambelor părţi ale fostei Românii Mari, care de la an la an se face tot mai mică prin migraţia masivă din ambele state.

Cum în 2018, pe 27 martie se împlinesc 100 de ani de când basarabenii au ales să se unească cu Regatul României formând România mare, după 100 de ani oare nu este necesar ca societatea să fie întrebată din nou asupra acestui subiect vital în contextul sărăciei şi al migraţiei?

Oare trebuie să stăm tot timpul în spatele voinţei politicienilor ca ei să ne spună ce e mai bine pentru noi? Oare după atâţia ani de democraţie nu suntem capabili să facem un exerciţiu de voinţă populară dedicat viitorului pe termen lung al poporului din care facem parte?

Un astfel de referendum ne-ar arăta tuturora, unionişti şi neunionişti unde suntem şi ce vrea cu adevărat lumea.

Prof. Florin I. Bojor

23 august: România moare, singura soluţie – Biserica!

Martea Gandirii Crestine

23 august: România moare, singura soluţie – Biserica!

Pe 23 august 1944 România pierdea cel de-al Doilea Război Mondial, iar la 73 de ani distanţă România este pe moarte. Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU situează România pe primul loc în lume la creşterea ritmului de plecare a cetăţenilor dintr-o ţară în care nu este război. Numai sirienii care sunt în război civil îi întreg pe români la raportul dintre numărul de cetăţeni plecaţi şi cei rămaşi în ţară în ultimii ani.

Cu alte cuvinte, România moare şi jertfa înaintaşilor noştri a fost degeaba… De plecarea românilor din ţară se face responsabil statul român, care este incapabil să ofere încredere şi speranţă propriilor cetăţeni. De ce? Pentru că politicienii şi înalţii funcţionari, adică sistemul este cuprins de nesimţire socială unde indiferenţa şi lăcomia sunt valorile supreme. Nu poate exista viitor pentru o comunitate atâta timp cât o pătură are stăpânire pe stat, iar nerăbdarea celorlalţi cetăţeni este atât de mare, încât singura soluţie pare a fi plecarea din România. Am zice, să rabde românii până când sistemul se va reforma, dar în era tehnologică, când viteza este un atribut esenţial, răbdarea este la cote mici. Astfel, sistemul se transformă în cerc mafiot, iar lumea nemulţumită nu luptă, ci caută salvarea individuală prin plecare.

Partidele salvatoare româneşti şi-au arătat limitarea şi impotenţa lor (PPDD, USR, etc.), iar cele mari de după revoluţie (PSD, PNL, PDL, etc.) nu sunt altceva decât faţa publică a mafiei din statul român.

Sistemul judiciar este şi el prins într-un păinjeniş structural care îl face stană de piatră faţă de dinamica poporului român, ca sa nu amintim aici relaţia politicieni – magistraţi, de multe ori în afara legii morale. Singură DNA nu are ce să facă şi mai nou este pusă la zid de sistem.

Sistemul educativ a ajuns să fie o armată de copoi de tineri, a cărui muncă este departe de luminarea poporului. Sistemul sanitar este subjugat de măcelari lacomi, care nu mai ştiu de la ce ţâţă să sugă, deşi ţara e stearpă. Presa a devenit neputincioasă înaintea lipsei de ruşine a oamenilor din statul român. Pot să scrie şi să filmeze kilometri de articole şi reportaje că nu-i mai bagă nimeni în seamă. Iar sistemul militar apare numai la depuneri de coroane la momente festive.

Aceasta este cauza fundamentală pentru care pleacă românii: statul român este pe moarte şi noroc cu Uniunea Europeană, dacă nu am fi un stat eşuat total ca Republica Moldova sau Ucraina. Şi atunci unde este soluţia? Cine şi ce mai poate opri dispariţia poporului român?

La situaţii catastrofale, soluţii excepţionale: Biserica!

Biserica este singurul sistem paralel statului care prin critica deschisă, pragmatică, energică, raţională şi democratică poate curăţi statul român şi înfrânge sistemul. Istoria ne stă mărturie în acest sens, spre exemplu Biserica din timpul mitropolitului Andrei Şaguna sau Inocenţiu Micu-Klein este cea care a creat în Transilvania un stat de valori românesc creştin paralel celui ce ne domina prin stăpânire. Prin această implicare bisericească românii au învăţat în tinda bisericii democraţia, care împreună cu jertfele de la care am sărbătorit zilele acestea un centenar au risipit sistemul statal nociv românilor.

Astfel, relaţia Biserică – politicieni dacă va rămâne una de tovărăşie într-o căsătorie prin Ministerul Cultelor şi de frică a Bisericii faţă de politicieni, atunci bisericile construite în ultimii 25 de ani le vom vedea în următorii 10 ani goale, la fel şi străzile asfaltate cu preţuri astronomice, iar Biserica va fi nevoită să facă pe bandă rulantă azile şi cimitire. Acesta este viitorul anunţat indirect de Organizaţia Naţiunilor Unite ONU pentru România. Anual din România cetăţenii care pleacă sunt aidoma unui oraş precum Bistriţa, care de la un an la altul dispare. Atât de catastrofală este situaţia poporului român, unde numai şi numai Biserica mai poate face ceva.

Nu vorbim de o inchiziţie bisericească, de cezaro-papism sau politizarea Bisericii, ci vorbim de ruşinea civică care trebuie să fie înviată de către Biserică prin mustrarea deschisă cu subiect şi predicat a legilor, măsurilor şi persoanelor care condamnă prin faptele lor de egoism, nedreptate, corupţie şi lăcomie poporul român la dispariţie. Pilda judecătorului nedrept este sumarul noii atitudini, a noii mentalităţi pe care Biserica trebuie să o arate deschis, public, practic: judecătorul cel nedrept este sistemul din România, caruia nu îi este frică de Dumnezeu sau de oameni, iar Biserica este văduva care vine zilnic şi îi cere dreptate, adică îl supără prin insistenţă şi perseverenţă pe judecătorul nedrept până când el cedează (Lc. 18, 1-8). Căci până la urmă, prin ruşinarea civică românii se vor trezi din egoism la comunitarism, iar sistemul se va prăbuşi în el însuşi.

În concluzie, cum României i se trag clopotele, numai cei care deţin clopotele le mai pot opri, adică numai Biserica mai poate salva poporul român de la dispariţia istorică!

Prof. Florin I. Bojor

Pelerinaj Centenar la Oituz

Centenar Oituz

Centenar Oituz

Astăzi, 8 august 2017 se împlinesc 100 de ani de la începutul sângeroasei Bătălii de la Oituz din Primul Război Mondial.

Atunci mii de oameni care aveau viaţa înainte au murit în speranţa unui viitor mai bun. Unii credeau că prin cuceriri şi dominaţie vor trăi mai bine, alţii prin apărarea ţării. Dar pe câmpul de luptă moartea alege pe cine vrea şi foarte mulţi dintre cei plecaţi din sânul familiei lor nu s-au mai întors, lăsând acasă părinţi îndureraţi, soţii înlăcrimate şi copii nemângâiaţi.

„Recolta Răsboiului” după un tablou de Bloch Leonhardt înfăţişează tocmai supremaţia morţii şi iadul distrugerii…

Azi, când împlinim 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz dorim să ne aducem aminte de jertfa înaintaşilor, de absurditatea războiului şi de binecuvântarea păcii printr-un pelerinaj la Mausoleul de la Oituz.

În 22 august 1917 România ieşea victorioasă din bătălia de la Oituz, însă cu un cost imens de pierderi de vieţi omeneşti. Astfel, dorim să mergem într-un pelerinaj pe ruta Bistriţa – Oituz şi retur poposind la monumentele închinate jertfei eroilor noştri şi mormintele comune ale combatanţilor.

Prin urmare, între 21 şi 22 august 2017 vom comemora eroii neamului printr-un Pelerinaj Centenar la Oituz.

Prof. Florin I. Bojor

Centenar la Mărăşeşti fără Liturghie chiar de Schimbarea la Faţă…

Centenar la Mărăşeşti fără Liturghie chiar de Schimbarea la Faţă...

Centenar la Mărăşeşti fără Liturghie chiar de Schimbarea la Faţă…

Duminică, 6 august 2017 s-au împlinit 100 de ani de la marea jertfă a românilor de la Mărăşeşti care stă la baza României de azi. Astfel, dis-de-dimineaţă sute de creştini practicanţi, iubitori de neam şi patrie din toate colţurile ţării am dorit să participăm la Sfânta Liturghie şi să ne rugăm pentru sufletul martirilor neamului nostru.

Însă, la intrarea din stradă în curtea mausoleului am fost informaţi că nu este niciun preot care să facă Sfânta Liturghie şi mai mult, gardienii ne-au transmis mesajul: „Pe aici nu se trece!” Adică, nu am fost lăsaţi să intrăm să ne rugăm în curte sau în mausoleu.

Centenar marasesti fara slujba religioasa

Centenar Marasesti fara slujba religioasa

Era terifiantă imaginea unui veteran de război căruia gardienii i-au transmis mesajul pe care el în bătălie îl striga, iar acum la ceas aniversar, el însuşi era victima… Frumos, nu? Aceeaşi dezamăgire au gustat-o şi femeile din Asociaţia Femeilor Ortodoxe, adică urmasele celor care au strâns banii pentru ridicarea mausoleului, ca să nu mai aminitim de rudele eroilor îngropaţi acolo.

Ca atare, în parcarea din faţa mausoleului, noi creştinii practicanţi, ne-am rugat şi am cântat cântece patriotice. Cum nu era niciun soldat de gardă, copiii au venit să-şi facă poze cu steagul: Virtus Romana Rediviva.

Centenar Marasesti fara garda militara

Centenar Marasesti fara garda militara

Am stat până la amiază şi apoi fiecare s-a întors spre casă dezamăgiţi că virtutea română e bine adormită la autorităţi, care au reuşit de Centenarul bătăliei de la Mărăşeşti să transforme Mausoleul Eroilor Români în Mausoleul lui Lenin. Bravo…

Prof. Florin I. Bojor

P.S. Oare în judeţul Vrancea nu mai sunt preoţi care să fi făcut azi Sfânta Liturghie la Mausoleu?

 

E bine ca Traian Băsescu să fie liderul Mişcării Unioniste?

E bine ca Traian Băsescu să fie liderul Mişcării Unioniste?

E bine ca Traian Băsescu să fie liderul Mişcării Unioniste?

Astăzi, în sfârşit moldovenii din Republica Moldova au mai lăsat din orgolii pentru a face un partid clar unionist: Partidul Unităţii Naţionale, care îşi propune să strângă toate mişcările unioniste.

Tot astăzi, în capul acestui partid, ce se vrea mişcare a fost pus domnul Traian Băsescu, fost preşedinte al României în două mandate. Se pare că în Republica Moldova domnul Traian Băsescu se bucură de respect şi admiraţie din partea unioniştilor, iar forurile de conducere ale noului partid erau în căutarea unui adversar, perceput ca adversar de însuşi preşedintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon.

Până aici totul pare perfect, însă mişcarea unionistă are o parte în Republica Moldova şi altă parte în România, iar preşedintele Traian Băsescu nu are o imagine prea bună în România. E suficient să vedem „realizările” şi hoţia din timpul celor două mandate ale domniei sale ca să spunem că ar fi bine ca domnul Traian Băsescu să-şi vadă de pensie şi de creşterea nepoţilor…

Totuşi, plasarea acestuia ca vârf de lancie pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova ar putea fi cheia de succes în confruntarea directă cu socialiştii lui Igor Dodon. Traian Băsescu a demonstrat că ştie câştiga alegeri, însă după ce le-a câştigat, oamenii domniei sale s-au transformat din oi în lupi răpitori, a se vedea cazul PDL de tristă amintire pentru poporul român.

Astfel, cred că e bine ca domnul Traian Băsescu să lupte pentru unionism, însă după intrarea în Parlamentul Republicii Moldova a noului partid: Partidul Unităţii Naţionale şi o posibilă câştigare a alegerilor în faţa socialiştilor şi comuniştilor, e necesar ca domnul Traian Băsescu să se întoarcă la pensie. De ce?

Dacă mişcarea unionistă se va identifica cu domnul Traian Băsescu şi oamenii domniei sale, e foarte posibil ca extrem de mulţi români să nu dorească unirea cu Republica Moldova!

Prof. Florin I. Bojor

Noi, profesorii, suntem incapabili să facem o grevă?

Florin Bojor

Profesor Florin I. Bojor

Pentru un popor profesorii sunt „sarea pământului. Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (după Matei 5, 13).

Astăzi trebuia să fie grevă în învăţământul românesc, iar motivul nu este unul salarial de 10, 20 sau 30%, ci unul mult mai profund – demnitatea şi viitorul acestui popor.

Mai precis, într-o ţară echilibrată nu e posibil ca cei ce lucrează pentru comunitate – stat să aibă o scară de salarizare de la treapta 1 la 12. Adică, unul să mănânce cu o lingură şi alţii cu 12 linguri, iar profesorii să fie puşi nu la mijlocul scării, ci aproape de muncitorii necalificaţi.

Cu alte cuvinte, dacă nu vom face un sistem echilibrat de salarizare cu o scară de la 1 la maxim 6, unde profesorii să fie la nivel mediu de 3 lovim în demnitatea şi viitorul poporului român.

Să vă povestesc o întâmplare reală: Prin 2012, în primul an ca profesor, un elev de liceu s-a ridicat în clasă în picioare şi mi-a zis: „Domnule profesor, ne repetaţi mereu că trebuie să învăţăm, să muncim cât de mult. Ştiu că aveţi 3 facultăţi, dintre care 2 în străinătate. Nu vă supăraţi: ce salariu aveţi?” I-am spus adevărul: câştigam 600 de lei pe lună. Atunci, un alt coleg a exclamat: „De atâţia bani am băut eu şi prietenii mei azi noapte…”

De atunci, întreb pe toată lumea: cum să mai convingi un elev să studieze, când tu cel care trebuie să fii exemplu de succes pentru că ai studiat, de asta îi dai lecţii lui ai un salariu la limita subzistenţei? Nu e această problemă una de demnitate şi viitor a poporului nostru?

Mai mult când s-a discutat problema grevei mulţi profesori din jurul meu au reacţionat scandalizaţi: „cum să facem grevă?” Majoritatea nici nu ştiau de anunţurile sindicatelor. Iar unii au afirmat: „nu putem strica prin grevă viitorul copiilor!”

Oare care viitor: cel de emigrant la muncile de jos din Germania, Spania sau Italia? Cel de muncitor necalificat la Leoni? Cel de intelectual exploatat pe un salariu de subzistenţă într-o multinaţională din Cluj-Napoca? Cel de geniu de care se bucură străinii şi nu noi cei care l-am format?

Care viitor al copiilor îl stricăm noi profesorii, afară de propriul nostru viitor prin faptul că nu suntem în stare să fim, cum am fost „lumina lumii” acestui popor care se îndreaptă spre dispariţie. Noi, profesorii, dacă nu suntem capabili să facem o amărâtă de zi de grevă pentru demnitatea neamului românesc, cum îi vom convinge pe elevii noştri să nu fie spirite adormite, care nu reacţionează, obediente, linguşitoare, robotizate şi întovărăşite cu mocirla umilinţei?

Nu sunt membru de sindicat, dar pentru demnitatea şi viitorul elevilor mei sunt dispus să stau în grevă oricât e nevoie!

Prof. Florin I. Bojor

Istoria se repetă: nou accident la calea ferată. Slavă Domnului fără victime!

Istoria se repetă: nou accident la calea ferată. Slava Domnului fără victime!

Istoria se repetă: nou accident la calea ferată. Slava Domnului fără victime!

Zilele acestea a avut loc un nou accident la trecerea peste calea ferată în judeţul Bistriţa-Năsăud. Slavă Domnului că nu au fost victime, ci numai pagube materiale.

Este vorba de un nou accident la o trecere cu calea ferată, care asemenea altor zeci de treceri din tot judeţul Bistriţa-Năsăud era semnalizată numai cu crucea Sfântului Andrei, adică fără barieră sau semnalizare luminoasă. Trecerea respectivă este în localitatea Lechinţa, iar neatenţia unui şofer de tir a cauzat respectivul accident.

Normal că şoferul neatent este de vină. La fel ca în cazul tinerei şoferiţe sau a taximetristului de la tragediile din Viişoara şi la fel ca în cazul tuturor accidentelor de la trecerea peste calea ferată. Nimeni nu le contestă vina şi foarte mulţi au plătit această neatenţie chiar cu preţul vieţii lor şi a celor de lângă ei.

Însă se pune problema ce fel de oameni suntem: dacă ne limităm numai la a judeca vina sau încercăm să salvăm vieţile celor neatenţi? Adică, ce e mai important: cine e de vină sau cum îi ajutăm pe neatenţi?

Cu alte cuvinte, suntem în faţa unei alegeri între individualism, indiferenţă şi egoism, pe de o parte şi creştinism, grijă pentru cel neatent şi dragoste, pe de altă parte.

Accident calea ferata Bistrita Nasaud

Accident calea ferata -Lechinta – Bistrita Nasaud

Dacă ne luăm după răspunsul autorităţilor de după tragedia de la Viişoara se pare că individualismul, tărăgănarea, mutarea răspunderii de la Ana la Caiafa, indiferenţa şi egoismul este răspunsul câştigător. Adică, mai bine cheltuim banii pe petreceri de Zilele Bistriţei, pe urcarea autobuzelor la etajul doi sau trei peste calea ferată, pe pârtii de schi şi alte idei năstruşnice, născute din mândrie şi risipa banului public, decât să salvăm vieţi. În cazul de faţă, montarea de semnalizări luminoase la trecerile peste calea ferată.

Normal că politicienii sunt mai interesaţi să facă circ şi un nou Turn Babel, decât să salveze oamenii de la neatenţia lor, căci setea de mărire este mult mai mare decât dorinţa de a ajuta oamenii, deşi în campaniile electorale şi la evenimentele religioase se fac luntre şi punte cu cât doresc ei să ajute alegătorii…

Atunci, ce e de făcut: 1. să votăm responsabil; 2. să ne rugăm lui Dumnezeu să încălzească inimile îngheţate ale politicienilor cu dragostea faţă de comunitate, şi 3. să le cerem cu blândeţe: „nu stricaţi banii pe prostii, faceţi lucruri de maximă utilitate pentru cei vii!”

Prof. Florin I. Bojor