Întâlnirea cu Caroline Fernolend – femeia care a sfinţit turismul la Viscri

Caroline Fernolend

Caroline Fernolend

Se spune că omul sfinţeşte locul, Caroline Fernolend a sfinţit locul său natal – satul Viscri din judeţul Braşov. Seara trecută, 16.11.2017 la Bistriţa, în faţa unui public numeros am cunoscut o persoană sfioasă, dar plină de putere; simplă, dar profundă; liniştită, dar plină de energie; sască, dar de un patriotism românesc cum puţini îl au.

Aceasta este Caroline Fernolend, primăriţa fără funcţie, dar care este adevăratul conducător spre binele comun al comunităţii sale. O comunitate ce numără 400 de suflete, dar care primeşte anual peste 30.000 de musafiri. Zic musafiri şi nu turişti pentru că accentul mesajului Carolinei este tocmai acest schimb de mentalitate în care adevăratul patrimoniu sunt oamenii, nu lucrurile materiale.

Ascultând povestea vieţii publice a Carolinei realizez că a fost marcată profund de două evenimente: dorinţa comunismului de a distruge satele şi plecarea saşilor după ´90. De aici şi lupta ei de a face vii satele, de a nu le lăsa să moară!

Astfel, activitatea Carolinei Fernolend este un paradox: când lumea vroia să plece din sat, ea vroia să se întoarcă; când lumea vroia modernizare şi lucruri noi, ea vroia istorie şi refacerea lucrurilor vechi. Am spune că ideile ei erau sortite eşecului, şi totuşi, întâlnirea cu Prinţul Charles, găsirea unei echipe potrivite, cariera de învăţătoare în sat, pedagogia, capacitatea de convingere, răbdarea şi multă, multă muncă au făcut ca dăscăliţa din Viscri să câştige lupta cu lumea şi cu ea însăşi.

Păcat că Caroline Fernolend este numai lăudată de către autorităţi şi nu băgată în seamă. Astfel, avem atâţia neica nimeni din partide politice pe cele mai înalte funcţii la turism, iar o persoană ca dăscăliţa din Viscri, care a implementat 1200 de proiecte, multe dintre ele cu multe zerouri este la marginea puterii de decizie.

Asemenea ei sunt atâtea şi atâtea spirite vii, care dacă ar fi lăsate ar face ca ţara asta să nu putrezească. Însă ele nu vor fi lăsate atâta timp cât 60% dintre noi nu merg la vot şi nu se implică în administrarea, conducerea oraşului, judeţului şi a ţării.

O persoană precum Caroline Fernolend ar merita votul nostru!

Prof. Florin I. Bojor

Anunțuri

Prinţul Charles – moştenitorul tronului României?

Prinţul Charles – moştenitorul tronului României?

Prinţul Charles – moştenitorul tronului României?

Nu sunt monarhist, însă văzând modelul Spaniei de revenire la democraţie şi prosperitate cred cu tărie că reinstaurarea monarhiei în anii ´90 ar fi făcut ca acum să nu fim în gaura socială în care suntem… Atunci n-am avut nici omul (fostul Rege Mihai) şi nici oamenii (foştii comunişti) capabili să reinstaureze monarhia în România.

Acum scandalul din sânul familiei regale româneşti, de la patul de suferinţă al fostului monarh, cu dosare la poliţie şi pe prima pagină a ziarelor de scandal arată cât de mărunţi sunt posibilii urmaşi la tronul României.

De asemenea, au apărut şi cei dintâi profeţi ai apusului monarhic în conştiinţa poporului român atunci când fostul Rege Mihai va pleca dintre noi. (Doamne dă să trăiască cât de mult!)

Astfel, se pune întrebarea: Oare va dispărea posibilitatea monarhiei din mintea românilor? Oare românii sunt atât de fericiţi cu republica pe care o au?

Nu cred că este bine să nu avem alternative, inclusiv cea monarhică, căci în posibilitatea de a alege stă puterea unui popor. Dar totuşi trebuie să remarc că urmaşii de drept ai Regelui Mihai nu sunt la nivelul de a purta rangul de posibili monarhi…

Atunci, de cine ar trebui să legăm alternativa morahică a României? 

Personalitatea cu sânge albastru care este un descendent al marelui domnitor Vlad Tepeş şi care în ultimii ani a fost cel mai important ambasador al Transilvaniei şi al României este Prinţul Charles, succesorul la tronul Regatului Unit al Marii Britanii.

Datorită dragostei gratuite pe care o are faţă de România exprimate prin fapte şi cuvinte de atâtea ori în ultimii ani, Prinţul Charles şi-a câştigat dreptul moral de a fi înaintea urmaşilor Regelui Mihai la posibilul tron al României.

Normal că Prinţul Charles are un drum teoretic de parcurs, cel al Coroanei Britanice şi este urmaşul de drept al tronului Regatului Unit, iar locul lui este în sânul poporului britanic pe care îl slujeşte cu devotament de când se ştie.

Totuşi, în cazul în care nu va ajunge pe tronul Marii Britanii, România ar putea fi o alternativă dacă acesta ar accepta. Văzându-i activitatea publică caracterizată prin discreţie şi modestie cu siguranţă că Prinţul Charles ar refuza posibilitatea „detronării” urmaşilor fostului Rege Mihai. Însă pentru monarhiştii români este singura şansă credibilă în ochii românilor ca monarhia să nu apună în mintea noastră şi să rămână o alternativă reală: monarhie în România cu regele Carol al III-lea?!

Prof. Florin I. Bojor   

Vizita Patriarhului Kirill al Rusiei şi problema calendarului

Patriarhului Kiril al Rusiei si problema calendarului

Patriarhului Kiril al Rusiei si problema calendarului

Noi, creştinii practicanţi trebuie să fim bucuroşi de vizita episcopului ortodox cu cel mai mare număr de credincioşi: Patriarhul Kirill al Rusiei. Timp de 3 zile, începând de azi, mai multe delegaţii importante din Biserica Ortodoxă Universală se vor ruga împreună la Bucureşti cu ocazia sărbătoririi Sf. Dumitru Basarabov (26 octombrie).

M-am bucurat că încă de la sosirea pe pământ românesc, Patriarhul Kirill a venit cu gândul, că: „oricum ar decurge istoria, noi, creștinii ortodocși care trăim în țări diferite, trebuie să ținem minte că avem valori comune, avem un sistem al vieții comun.”

Problema e că acest sistem al vieţii în comun e pe două calendare… Calendarul pe stil nou şi calendarul pe stil vechi. Astfel, Patriarhul Kirill a plecat cu avionul din Rusia, conform calendarului Bisericii Ortodoxe Ruse în data de 12 octombrie şi a ajuns în România pe 25 octombrie, în conformitate cu calendarul Bisericii Ortodoxe Române, deşi a făcut numai câteva ore. Ciudat, nu?

Dacă eu după liturghia din ziua de Bobotează, pe 6 ianuarie mă urc în avion ca să ajung în Moscova voi realiza că am ajuns în ajunul Crăciunui în Rusia, adică pe 24 decembrie, tocmai de colindat. Elevii mei din clasele primare ar zice că avionul s-a transformat în maşina timpului. Dar noi adulţii ştim că defapt e o ruptură puternică în tocmai ceea ce Patriarhul Kirill spunea: „un sistem al vieții comun.”

Acum, dacă ne întrebăm cine are dreptate? Care e calendarul cel bun: al ruşilor sau al românilor? Cred că din start am greşit soluţia! Nu se pune problema cine are dreptate, ci cum să facem să ne înţelegem ştiind că timpul e trecător, important şi nu se poate da înapoi. Dar în acelaşi timp, calcularea timpului e relativă şi nu absolută, iar fiecare cultură în istorie a crezut că timpul începe odată cu ea.

Romanii au zis că timpul începe cu fondarea Romei (753 înainte de Hristos), musulmanii cu mutarea lui Mahomed de la Mecca la Medina (622 după Hristos) iar noi, creştinii orientali (bizantini) şi occidentali (latini) am pus naşterea Dumnezeului nostru, Iisus Hristos ca început al erei creştine. Astfel, acum suntem în anul 2017 raportat la venirea în lume a lui Iisus Hristos calculată de către un strămoş de-al nostru, Dionisie cel Mic din Dobrogea.

Istoria calendarului e complexă şi trebuie înţeleasă în contextul biserică – stat, putere religioasă – putere civilă. Astfel, după cum Patriarhul Kirill al Rusiei se înţelege atâta de bine cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, tot aşa şi cele două puteri au convenit încă din primele secole să aibă acelaşi calendar, creştinii adoptând calendarul civil roman – calendarul iulian (de la reforma lui Iulius Cezar).

Reforma calendarului făcută de papa Grigore al XIII-lea (1582) pe baza unor date astronomice va duce la apariţia a două calendare: cel nou, reformat, ştiinţific şi cel vechi, neschimbat de la Dionisie cel Mic (Exiguul).

Că ne place, că nu ne place, în bătălia dintre cele două calendare a câştigat calendarul cel nou, reformat, care azi e calendarul civil universal de pe tot globul pământesc, inclusiv al necreştinilor. Astfel, azi atât în Moscova, cât şi în Bucureşti a fost 25 octombrie, iar avionul Patriarhului Kirill s-a coordonat nu după calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, ci după ziua civilă mondială. Iar eu dacă voi merge de Bobotează din Bucureşti la Moscova va fi aceeaşi zi civilă: 6 ianuarie.

Prin urmare, creştinismul este o religie ancorată în timpul istoric, iar clericii de la toate nivelurile au datoria morală de a face viaţa oamenilor cât mai clară, simplă şi direcţionată pe adevăratele probleme morale, nu pe chichiţe şi speculaţii care duc la bigotism, scrupulozitate morală, sau mai bine zis, cum ne învaţă fraţii noştri ruşi „habadnik”, adică habotnic. O astfel de habotnicie fiind problema nerezolvată încă a calendarului.

Să ne rugăm bunului Dumnezeu ca vizita Patriarhului Kirill să fie poarta deschisă spre rezolvarea acestei monstruozităţi a calendarului, care nu are legătură cu religia, ci cu mândria, orgoliul şi setea de putere…

Prof. Florin I. Bojor

Ce îi uneşte pe Regele Mihai şi pe Ion Iliescu?

Ce ii uneste pe Regele Mihai si pe Ion Iliescu

Ce ii uneste pe Regele Mihai si pe Ion Iliescu

Azi, 25 octombrie fostul rege al României, Mihai I împlineşte 96 de ani, în timp ce fostul preşedintele al României, Ion Iliescu se apropie de 88 de ani. Şi-au desfăşurat activitatea într-un tumultos secol XX şi au făcut parte din două orientări ideologice diferite.

Ambii au avut momentele lor de glorie, momentele lor de disgraţie, momentele lor de contestare. Ambii ar fi putut face mult mai mult pentru poporul român şi nu au făcut…

E uşor poate să judeci când nu eşti în locul lor, în contextul şi circumstanţele vieţii lor, dar totuşi văzând că Dumnezeu i-a binecuvântat cu atâţia ani te întregi: de ce? De ce Dumnezeu le-a dat să trăiască atâta de mult?

Nimeni nu ştie voia lui Dumnezeu şi de asta trebuie să existe o Judecată Finală pentru a afla de ce a hotărât Dumnezeu ca unul să moară atâta de tânăr şi altul atâta de bătrân. Ca om totuşi, văzând numărul anilor pe care atât regele Mihai, cât şi preşedintele Ion Iliescu îi au din start eşti uimit de marea binecuvântare pe care Dumnezeu le-a dat-o: să trăiască atâta de mult şi să le de-a Dumnezeu şi mai multe zile!

Apoi, văzând faptul că poporul nostru este pe cale de pieire, văzând că din ţara noastră se pleacă pe rupte şi numai o ţară unde este război civil, Siria ne depăşeşte ca exod nu poţi să nu te gândeşti: oare Dumnezeu le-a dat atâtea zile regelui Mihai şi preşedintelui Ion Iliescu ca să vadă pe lumea asta consecinţele a ceea ce au făcut, a ceea ce nu au făcut şi ar fi putut face?

Este scris în Sfânta Scriptură că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu şi înaintea Lui tot genunchiul se va pleca, a celor pământeşti şi celor cereşti, ca atare, poate viaţa lor îndelungată, dincolo de binecuvântare este calea dată lor de Dumnezeu de a cere iertare poporului român! Ei au avut soarta acestui popor în mâinile lor în mai multe rânduri şi poate nu au luat deciziile cele mai bune pentru „propăşirea spirituală şi materială” a poporului după cum le-a fost menirea dată de Dumnezeu de a ajunge în fruntea lui şi a-i decide drumul.

Poate de asta, asemenea lui Moise care a văzut de departe „Ţara Făgăduită” şi nu a fost lăsat să intre în ea, tot aşa şi ei să vadă consecinţele decizilor lor greşite faţă de poporul român în viaţă, să-i simtă durerea, să-i simtă zbaterea, să-i simtă decăderea, să-i simtă dispariţia?

Prof. Florin I. Bojor  

 

Femei kurde torturate de poliţia română? Care e reacţia MAE şi a Ambasadei României din Irak?

Femei kurde torturate in Romania - scrisoare deschisa Teodor Melescanu

Femei kurde torturate in Romania – scrisoare deschisa Teodor Melescanu

Femei kurde torturate de poliţia română? Care e reacţia MAE şi a Ambasadei României din Irak?

– scrisoare deschisă către Ministrul Afacerilor Externe al României, domnul Teodor Meleşcanu –

Stimate domnule ministru,

Azi, 18 octombrie 2017, cea mai importantă instituţie media kurdă şi una dintre cele mai importante irakiene – Rudaw – semnalează că „poliţia română torturează femei kurde în faţa copiilor şi a soţilor lor”. Dacă informaţia ar fi pe un canal de ştiri fantomă nu cred că ar trebui să ne scandalizăm, dar fiind vorba despre principalul canal de informare consultat zilnic de toate marile instituţii de presă din lume în contextul independenţei Kurdistanului şi al conflictului armat cu autoritatea centrală irakiană, cred că autorităţile române ar trebui să fie pară şi foc!

Mai precis, Ministerul de Externe al României şi Ambasada României din Irak, adică oamenii plătiţi de noi cu mii de euro lunar şi care astăzi au fost absenţi…

Despre ce este vorba?

Pe versiunea în engleză rudaw.net/english apare azi articolul: 500 Kurdish migrants held in Romanian prisons plead for help adică, 500 de imigranți kurzi din penitenciarele românești pledează pentru ajutor. Este vorba despre cei 500 de irakieni care au debarcat ilegal din Marea Neagră pe teritoriul României acum o lună şi care sunt în custodia autorităţilor române.

În articolul mai sus amintit o cetăţeană irakiană de etnie kurdă, care face parte din acest grup se plânge că imigranţii ilegali sunt „închişi în puşcărie în România” în Arad, în condiţii mizerabile, ba mai mult, poliţia română îi torturează! În plus, apare mărturia unui şef al autorităţilor irakiene care atestă tortura!

Vă daţi seama despre ce acuzaţie extrem de gravă la adresa României vorbim?

MAE şi Ambasada României din Irak sunt în vacanţă pentru a dezminţi aceste acuzaţii de sălbăticie la adresa poliţiei şi a autorităţilor noastre pentru refugiaţi? Diplomaţia înseamnă să dormi în păpuşoi când numele şi demnitatea ţării tale sunt terfelite pe plan mondial? Nu şi-au primit salariile demnitarii din MAE şi ambasadă ca să apere reputaţia României?

Iertaţi-mi reacţia, dar ca simplu cetăţean mă doare când numele României este pe nedrept călcat în picioare, iar autorităţile noastre stau pasive…

Cu respect,

Prof. Florin I. Bojor 

Articolul original în engleză Rudaw Romania

R. Moldova: săracă de dragul independenţei – Catalunia: unită de dragul bogăţiei

R. Moldova VS Catalunia - independenta

R. Moldova VS Catalunia – independenta

Pentru orice ţară independenţa poate fi libertate sau singurătate. Libertatea duce la prosperitate, dar singurătatea la sărăcie. Când e libertate şi când e singurătate? În funcţie de contextul istoric, de poziţia geografică şi de circumstanţele politice.

România din secolul XIX şi prima parte a secolului XX prin independenţă şi-a câştigat bunăstarea, România secolului XXI, la marginea Uniunii Europene prin aceeaşi independenţă şi-ar fi câştigat singurătatea, adică sărăcia. De aceea, faptul că am cedat o parte din independenţa noastră Uniunii Europene ne-a adus o oarecare bunăstare, dacă nu am fi făcut aşa e suficient să ne uităm la R. Moldova, la Ucraina, la Serbia şi să vedem cât de bine o duc…

În R. Moldova, dincolo de politicienii rămaşi în vremea războiului rece se pune problema profesorilor, a medicilor şi a micilor oameni de afaceri, adică a elitei educative, medicale şi patronale a ţării. Cum de profesorii şi medicii stau atât de flămânzi şi umiliţi de dragul independenţei? Cum de oamenii de afaceri stau atât de înjosiţi la mâna politicienilor? Cum de sunt atât de creduli să-şi imagineze că la graniţa dintre două imperii încordate UE şi Rusia, lor le va fi bine? Cum de nu văd că momentan prosperitatea şi siguranţa sunt în vest şi abia peste câteva generaţii poate vor fi în est, deşi politica Rusiei nu poate duce la aşa ceva.

În cealaltă parte a Europei, în Spania, în bogata regiune Catalunia, catalanii doresc să-şi câştige independenţa şi să-şi facă propriul stat, care să fie în Uniunea Europeană. Au făcut referendum, considerat ilegal de către Spania, au fost împiedicaţi la vot de către poliţiştii statali, au cerut medierea UE şi doresc să-şi declare unilateral independenţa.

Totuşi, jumătate din populaţia Cataluniei pare să-şi dorească mai degrabă unionismul cu Spania de frica sărăcirii. Efervescenţa şi bucuria procesului de independenţă au fost puse la pământ de către băncile catalane şi marile firme catalane care în aceste zile şi-au mutat sediile sociale în afara Cataluniei de frica rămânerii în afara Uniunii Europene.

Ca atare, aici graniţa între libertate pentru unii şi singurătate pentru alţii este foarte fină şi se pare că pragmatismul va învinge: vor alege bunăstarea în sânul Spaniei şi a UE şi vor încerca să reformeze Spania pentru a le fi şi mai bine.

Dacă în Catalunia două bănci: Caixa şi Sabadell au fost atât de pragmatice de frică să nu-şi piardă clienţii încât au influenţat statul spaniol ca să dea o lege ca ele să-şi poată schimba domiciliul social, în R. Moldova banii din bănci au fost furaţi de către politicieni şi mafia lor, celebrul jaf al secolului, rămânând ca tot oamenii săraci să plătească ca băncile să fie puse pe picioare.

În R. Moldova s-a crezut şi se pare că se mai crede că independenţi vor fi primiţi în UE, însă UE are fracturări în sânul ei precum Catalunia şi nu va accepta un stat independent ca Moldova fracturat în ideologii demult apuse.

Prin urmare, singura soluţie pentru bunăstarea R. Moldova este unirea cu România. Oare de ce moldovenii nu aleg pragmatismul unirii? Oare de ce profesorii, medicii şi micii oameni de afaceri nu aleg prosperitatea şi siguranţa pe care unirea cu România şi unirea cu UE o dau?

Prof. Florin I. Bojor  

De ce politicienii români îi imită pe Ceauşeşti?

Ceausescu si politicienii de azi

Ceausescu si politicienii de azi

După aproape 28 de ani de la execuţia în ziua de Crăciun a soţilor Ceauşescu, memoria lor este extrem de vie în mentalitatea, acţiunile şi comportamentul politicienilor români în general. Paradoxal este că îl urăsc de moarte şi în acelaşi timp majoritatea îl copiază, îl imită până în cele mai mici detalii:

Vânătoarea

Sunt cunoscute de către toată lumea imaginile cu fostul dictator comunist Nicolae Ceaşescu la vânătoare împreună cu camarila acestuia care-i întreţinea de aproape cultul personalităţii. Pe întreg cuprinsul ţării, în locurile cele mai virgine existau cabane dedicate familiei prezidenţiale unde aceasta împreună cu invitaţii lor (preşedinţi şi lideri de partid de pe întreg mapamondul) mergeau să se relaxeze şi să-şi etaleze masculinitatea prin împuşcarea cât mai multor animale sălbatice. Azi în România, politicienii şi oamenii de afaceri care le cântă în strună, majoritatea abonaţi la contracte cu statul au domenii particulare de vânătoare cu cabane luxoase ascunse de privirea muritorilor de rând. Imedit după ce te alegi în ceva funcţie importantă permisul de vânătoare şi puşca sunt blazonul că ai intrat în lumea bună. Nu eşti bărbat de stat dacă „puşca şi cureau lată” nu le scoţi şi tu din geantă.

Doctoratele

La procesul Ceauşeştilor, Elenei Ceauşescu i s-a reproşat că toată cariera ei academică a fost o mascaradă. Capacităţile ei de mare chimist, cărţile, titlurile ştiinţifice au fost contestate de către apropiaţii acesteia, care ştiau detaliile obţinerii lor. Până acum în România febra doctoratelor şi a predării la universitate a fost unul dintre atuurile politicienilor români. Mulţi dintre ei ne demonstrează zilnic că sunt incapabili să lege două propoziţii, însă doctoratul este în buzunar şi fără el nu s-ar cunoaşte mintea genială ce zace în politicianul român. Studiile de vară din domeniul securităţii şi a politicii mondiale sunt condiţii obligatorii pentru ca la cafea să aibă ce povesti prietenilor. Iar apoi, când cu adevărat li se testează cunoştinţele în Parlamentul European sau în cancelariile lumii sunt invizibili. Se ascund în spatele „doamnei Diplomaţie”, adică tăcerea prostului.

Casele

Familia prezidenţială comunistă avea case de protocol în toate capitalele de judeţ, iar faimoasa casă de pe strada Primăverii din Bucureşti era locuinţa lor. Cu toţii ne aducem aminte de manipularea ordinară cu care politicienii români din anii 90 ne-au intoxicat pentru ca mai apoi să o copieze ad-litteram: robineţii de aur. Poporul murea de foame, iar Ceauşescu avea robineţi de aur în baie, care erau de fapt suflaţi cu ceva aliaj auriu. Cât despre politicienii de azi, eşti un nătărău dacă într-un mandat nu-ţi faci măcar o casă, cu piscină obligatoriu. Sunt deja în mentalul colectiv zicalele „Năstase şase case” sau „Ghinion, că nu avem atâtea case ca Iohannis”. Ca să nu amintim de palatele nobiliare Dragnea, Tăriceanu, Videanu, Mazăre, Vanghelie, Ciorbea, etc.

Excursiile

Se ştie că în timpul mandatului prezidenţial familia Ceauşescu a călătorit în vizite de stat în peste 100 de ţări. Din marea majoritate a vizitelor externe s-au întors cu contracte economice pentru România. Toată lumea ştie că în ciuda defectelor sale, Nicolae Ceauşescu era un bun negociator care a ştiut să facă politică mondială. Din păcate, de la vizitele de stat politicienii români au rămas numai cu „statul”, adică cu partea ludică, excursiile, sejururile şi afacerile personale. Nu eşti politician adevărat dacă nu-ţi prăjeşti şuncile în locuri cât mai extravagante, dacă nu dai din şolduri în nu ştiu ce cluburi cu preţuri astronomice, dacă nu schiezi sau măcar să stai la cafea undeva prin Alpi, dacă nu faci măcar o excursie din bani publici.

De la Aro la SUV-uri şi maşini de teren

Toţi românii au văzut maşina Aro a lui Nicolae Ceauşescu de unde saluta întreaga clasă muncitoare în tururile lui prin România. De la Aro-ul lui Ceauşescu la SUV-urile şi maşinile de teren ale politicienilor români a fost numai un mic pas odată cu falimentul firmei româneşti şi cu setea de cai putere care îi mistuie. Nu eşti politician în deplinătatea cuvântului dacă nu te dai jos dintr-un mastodont, uneori bun şi la arat sau la adus lemne din pădure. Mai nou şi maşinile de serviciu, nu numai cele personale sunt de gabarit mare ca să se vadă de la o poştă fala fanariotului.

Hainele şi bijuteriile

Familia Ceauşescu avea croitor personal şi ţineau mult la etichetă, însă erau austeri şi nu arătau opulenţă şi extravaganţă. Bijuteriile nu constituiau o miză pentru ei şi erau foarte discreţi cu cele pe care le purtau. Politicienii români nu sunt ei înşişi dacă nu sunt înţoliţi numai cu haine de firme scumpe. Cucotele lor se perindă din magazin în magazin ca să fie înveşmântate cu cele mai scumpe haine, chiar dacă de multe ori gusturile lasă de dorit. În declaraţiile lor de avere trec portbagaje de ceasuri, bijuterii şi obiecte de valoare.

Cadourile

Familia Ceauşescu a primit foarte multe cadouri, mai cu seamă în vizitele lor externe. La politicienii noştri, abia DNA-ul reuşeşte să le clarifice ce e cadou şi ce e corupţie, căci pentru inocenţii noştri politicieni orice mită e cadou şi nu există nicio umbră de imoralitate, numai dăruire pentru contracte cu statul şi supraevaluări. Ajunşi după gratii sunt nişte martiri ai cadourilor. Ei cu atât de mult bun-simţ nu au avut cum să refuze cadourile, ca nu cumva să-i supere pe afacerişti şi acum unii stau închişi pentru că sunt oameni primitori şi buni la suflet…

Setea de a avea toată puterea

Setea de putere a fost piatra de moară a soţilor Ceauşescu. Nu-şi puteau imagina viaţa fără a avea maxima putere, nici măcar în ultimul moment când au fugit cu elicopterul nu au înţeles că puterea le-a fost luată. Politicienii noştri se arată foarte deschişi dialogului până când ajung pe funcţii, apoi asurzesc şi orbesc cu povara puterii. Noroc că suntem în Uniunea Europeană că dacă nu tirani ca în Rusia sau Asia mulţi dintre ei ar fi.

Concluzia este evidentă: majoritatea politicienilor români, atunci când erau elevi sau tineri au fost bombardaţi prin cultul personalităţii comuniste de informaţiile despre vizitele Ceauşeştilor în lume, despre cadourile primite de aceştia, despre vânătorile şi curtenii comunişti, despre casele de protocol şi despre puterea imensă ce o aveau. Datorită mediocrităţii lor morale, în mintea acestor elevi şi tineri s-a născut ciuda şi frustrarea. Astfel, când ei au ajuns mari, nu au făcut altceva decât să-i imite pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu deşi spun lucruri rele despre ei, deşi îi urăsc!

Prof. Florin I. Bojor

Când va face Ţinutul Secuiesc Referendum pentru a se separa de România?

Referendum Tinutul Secuiesc

Referendum Tinutul Secuiesc

Dezbaterea din ultima săptămână din Europa şi Orientul Mijlociu s-a învârtit în jurul cuvântului „Referendum”. Mai întâi, Kurdistanul prin referendum şi-a proclamat independenţa faţă de Irak, iar (azi) Catalunia prin referendum încearcă acelaşi lucru faţă de Spania în ciuda împotrivirii tribunalelor şi a forţelor de ordine.

Cum în mijlocul României este o regiune – secuimea – unde etnicii români sunt minoritari, normal că apar întrebări: Ţinutul Secuiesc va face sau nu va face Referendum? Când vor face un referendum pentru separarea de România? Are sprijin internaţional un astfel de referendum?

De ani de zile între secuii vorbitori de limbă maghiară solicitarea autonomiei a devenit un punct central al discursului politic din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Discurs care s-a concentrat simbolic în răspândirea steagului secuiesc. Chiar dacă Ţinutul Secuiesc este o entitate turistică şi etnografică şi nu o unitate administrativă discursul autonomiei secuieşti cere ca suport această regiune din Transilvania.

Cheia ca un Referendum de autodeterminare (autonomie sau independenţă) să aibă succes o reprezintă acceptarea discursului separatist, secesionist al unor politicieni de către majoritatea populaţiei. Tot timpul şi oriunde au existat conducători care pentru a îşi conserva şi mări puterea au cerut oamenilor să se separe dintr-un anumit întreg legitim sau nelegitim, liber sau forţat. Ca atare, au predicat în sus şi-n jos nemulţumirile întemeiate sau neîntemeiate ale populaţiei. Succesul unei rupturi nu ţine de conducătorii regiunii care doresc să se rupă dintr-un stat, ci de erorile pe care le comite statul respectiv făcând ca majoritatea populaţiei din acea regiune să creadă că numai singuri pot fi prosperi şi liberi.

Astfel, în Kurdistan umilirea şi persecuţia împotriva kurzilor de către majoritatea conducătorilor irakieni a dus la Referendumul de independenţă, iar în Catalunia anularea formei iniţiale a ultimului statut regional şi dezechilibrul împărţirii banilor între regiunile din Spania a crescut enorm procentul independentiştilor catalani.

În Transilvania dacă ne amintim, greşelile habsburgilor au făcut ca acum aproape 100 de ani românii transilvăneni să nu mai dorească Imperiul (neacceptarea proporţională a românilor la conducerea Transilvaniei, îngreunarea sistemului statal pentru români, procesul memorandiştilor, trimiterea pe front silită a românilor pentru cauza Imperiului, etc.).

Toate aceste erori le comite statul român faţă de secui?

Dacă luăm în seamă politicienii maghiari din cele 3 judeţe ardelene, care fac parte în special din UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) vom vedea că discriminarea, persecuţia etnică, încălcarea drepturilor, exploatarea de către Bucureşti sunt cuvintele de bază cu care îşi câştigă voturile incitând mereu la separare etnică. Ipocrizia UDMR e că în ultimii 27 de ani s-a perindat mai tot timpul pe la conducerea României şi acesta este paradoxul: cum să fii persecutat când tu însuţi conduci?

Tovărăşia politicienilor mioritici cu UDMR-ul pentru conservarea puterii e cea mai mare greşeală care se face în numele Statului Român. Mai precis, Ţinutul Secuiesc este slab dezvoltat datorită politicienilor udemerişti, care însă învinovăţesc România pentru sărăcia locuitorilor din Harghita, Covasna şi Mureş.

La mesajul politicienilor locali împotriva României se mai adaugă extremiştii maghiari din Ungaria care visează Ungaria Mare. Deşi nu au populaţie maghiară majoritară ca să lege Ungaria de aceste judeţe, totuşi manipulează lumea cu vise imposibil de realizat afară de război şi cucerire. Chiar zilele acestea o delegaţie a Ungariei în frunte cu primul ministru Viktor Orban şi preşedintele Janos Ader se află în Transilvania. Oare îi îndeamnă la pace şi bună înţelegere cu românii pe fraţii maghiari?

Plus că în curând va apărea un nou mesaj pentru secesiunea secuilor, cel al propagandei ruseşti, care se vede foarte bine în referendumul catalan, căci puterea Rusiei creşte fie prin divizarea Europei, fie prin lupta lor ca ţările occidentale să nu se unească, spre exemplu România şi Republica Moldova.

În concluzie, dacă România nu investeşte în bunăstarea şi viitorul prosper al tuturor locuitorilor din Harghita, Covasna şi Mureş – români, maghiari, secui, rromi, atunci majoritatea populaţiei va cădea în plasa politicienilor maghiari, a extremiştilor unguri şi a ruşilor imperialişti crezând că numai separându-se de România pot să trăiască mai bine şi astfel un referendum pentru autodeterminare poate să apară curând…

Prof. Florin I. Bojor

Dragă UDMR, ocupă-te de problemele reale ale maghiarilor bistriţeni nu de certuri între copii!

Florin I. Bojor Budapesta

Florin I. Bojor Budapesta

Dragă UDMR, ocupă-te de problemele reale ale maghiarilor bistriţeni nu de certuri între copii!

– scrisoarea deschisă –

Zilele acestea în presa locală şi în presa naţională (mediafax.ro, agerpres.ro) a apărut un comunicat de presă al UDMR Bistriţa-Năsăud prin care opinia publică era informată de cearta soldată cu injurii şi lovirea cu umbrela a unei fetiţe maghiare de clasa a V-a de către doi băieţi români de clasa a VI-a de la o şcoală bistriţeană.

Mulţumim presei pentru că prin publicarea acestui comunicat de importanţă naţională ne-a arătat cu ce se ocupă UDMR-ul: studierea certurilor dintre copii!

Cum la alegerile locale trecute am fost susţinut de către un număr mare de maghiari mă văd obligat să explic UDMR-ului (partid aflat în Consiliul Local Bistriţa) care sunt problemele reale ale comunităţii maghiare locale:

1. Biserica reformată maghiară din Sărata (localitate componentă a Bistriţei) stă să se prăbuşească, cu pereţi crepaţi şi tencuială care-ţi poate cădea oricând în cap;

2. Maghiarii din Sărata nu au canalizare şi fiecare se descurcă cum poate când e vorba de nevoi fiziologice;

3. Maghiarii din Sărata nu au gaz şi sunt nevoiţi să taie şi ultimele petice de pădure din zonă ca să nu rabde frig;

4. Unii maghiari din Sărata nu au asfalt şi tot mai des au de făcut reparaţii la maşini din cauza gropilor;

5. Maghiarii din Sărata trebuie să-şi ţină morţii în casă, deşi de ani de zile se tot vorbeşte de posibila capelă;

6. Maghiarii din Sărata au un cămin cultural care seamănă mai mult cu adăpost de animale decât cu spaţiu comunitar, etc.

Cu aceste probleme se confruntă şi românii şi rromii din Sărata, însă vi le menţionez cu precădere domniilor voastre, dragi udemerişti, pentru a înţelege ce atribuţii aveţi în calitate de politicieni. Atâta timp, cât educaţia, sancţionarea şi disciplinarea elevilor sunt atributele noastre ale profesorilor şi ale părinţilor, nu ale domniilor voastre, dragi politicieni.

Nicio minte normală din ţara asta nu este de acord cu ce i-au făcut copiii români fetiţei maghiare, însă până la a da comunicate de presă pe cale de partid e cale lungă; sau interesul UDMR-ului este să aprindă spiritele între maghiari şi români?

Prof. Florin I. Bojor 

Ţarebojienismul – noua „erezie” din Rusia care poate ameninţa România

Tarebojienism Nicolae II al Rusiei

Tarebojienism Nicolae II al Rusiei

Toată lumea ştie că după căderea comunismului Rusia s-a întors la creştinismul ortodox, iar azi Biserica Ortodoxă Rusă este una dintre cele mai puternice instituţii ale Rusiei.

Despre frăţia dintre expansionismul ruşilor şi interpretarea lor proprie a creştinismului se ştie încă de pe vremea lui Filotei din Pskov care în 1510 îi scria cneazului Vasili al III-lea: „Două Rome au căzut. A treia rezistă. Și nu va mai exista o a patra. Niciuna nu va lua locul țaratului nostru creștin!”

De-a lungul timpului naţionalismul cuceritor ortodox rusesc a făcut multe victime şi a fost justificarea perfectă pentru imperialismul lor. Chiar dacă în timpul comunismului termenul „ortodox” a dispărut principiul de „aleşi” cu stăpânirea a rămas.

Azi domnia ţarului Putin este văzută ca o binecuvântare de la Dumnezeu de mulţi creştini ruşi, inclusiv de către unii ierarhi ortodocşi. În timp ce implicarea acestuia în treburile Bisericii s-a putut mirosi în neparticiparea ruşilor la Sinodul Panortodox din Creta. Dacă mai adăugăm faptul că convertirea ateilor comunişti nu are la bază o catehizare profundă şi nostalgia imperialistă a dus la canonizarea ultimului ţar Nicolae al II-lea (omorât de către bolşevici), se subînţelege că în Rusia se respiră un naţionalism îmbibat cu fragmente de creştinism ortodox.

În acest context de înţelegere superficială a creştinismului în rândul poporului a apărut o nouă opinie teologică: ţarebojienismul. Acest cuvânt provine din cuvântul „ţar” şi cuvântul „Bojie” care înseamnă Dumnezeu, deci „ţarul Dumnezeu” sau „Dumnezeul ţar” potrivit căreia ultimul ţar Nicolae al II-lea ar fi mielul de jertfă, ţapul de ispăşire pentru păcatele poporului rus. Este de fapt o doctrină mai veche apărută după moartea martirică a ţarului şi a familiei acestuia datorată „evreilor-bolșevici”. Astfel, ţarul Nicolae Romanov a răscumpărat păcatele poporului aducându-se el însuşi jertfă împreună cu familia sa.

Distanţa dintre opinie teologică şi erezie o reprezintă interpretarea care i se dă: simbolică, poetică în cazul opiniei teologice sau reală, practică în cazul ereziei. Astfel, dacă jertfa ţarului are caracter răscumpărător real, atunci contravine total creştinismului, unde singurul salvator – răscumpărător este Iisus Hristos.

Presa rusă identifică mai multe persoane aparţinând sectei: deputata Natalia Poklonskaia, fostul procuror al Crimeii, părintele Serghie (Nikolai Romanov) şi Alexander Kalinin, liderul „Statului Creștin Sfânta Rusie“, etc. Dar poate cei mai vizibili partizani ai acestei gândiri sunt o parte dintre manifestanţii ce doresc nedifuzarea filmului „Matilda” de luna viitoare. Unii dintre ei au trecut la acţiuni violente împotriva cinematografelor care vor difuza pelicula polemică a iubirii interzise dintre ţarul Nicolae al II-lea şi balerina Matilda Kshesinskaya de origine poloneză.

În contextul amintit anterior al fragmentării gândirii creştine din Rusia, pasul de la o opinie teologică a ţarebojienismului la erezie este oarecum predictibil…

În România nu poate apărea ţarebojienismului ca opinie teologică – erezie datorită accentuării caracterului naţional rusesc al ei, însă este periculoasă din perspectiva faptului că poate reprezenta unul dintre motoarele interne ruseşti de mobilizare pentru reintrarea noastră sub mâna protectoare a „fraţilor” de la Răsărit. Astfel, ţarebojienismului este o ameninţare ideologică externă pentru România prin mintea ruşilor care îi pot cădea pradă.

Prof. Florin I. Bojor