E nevoie de un Curs Prematrimonial în BOR?

 Luni, 27 iunie 2011 la Palatul Episcopal din Cluj-Napoca în întrevederea pe care am avut-o cu Înalt Preasfinţia Sa, Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului  i-am propus întocmirea unui Curs Prematrimonial pentru tinerii ce urmează a se căsători.

De ce acest curs?

Din practica de zi cu zi în Biserica noastră am observat că, mulţi din cei ce se căsătoresc nu cred şi nici nu-i interesează ce se petrece în respectivul sacrament. Doresc să se cunune şi la Biserică pentru a da bine în poze şi a face cât mai somptuos evenimentul nunţii lor.

Mulţi dintre naşi nici nu ştiu şi nici nu-i interesează ce se petrece, scopul lor fiind numai unul de fală şi financiar pentru miri. Afirmaţia adresată preotului: “Părinte făceţi cât mai scurtă slujba” sau lovirile peste cap a mirilor când îmbucă din pişcotul cu miere, sunt tot mai frecvente.

Ca să nu amintim garderobe de “bară” deplasate de contextul  evenimentului din partea naşelor care ar putea fi încadrate mai mult ca vestimentaţie de Centură decât pentru o nuntă. Sau neparticiparea mirilor, nici măcar la strigările din Biserică şi alte şi alte detalii, iar pentru ca tabloul să fie complet voalul miresei, simbol al fecioriei, este purtat astăzi de toate concubinele şi divorţatele…

Acestea sunt mici elemente care ar putea fi văzute de criticii Bisericii ca elemente de “modernizare” faţă de “mentalitatea tradiţionalistă” cu care adesea noi creştinii practicanţi suntem catalogaţi, însă ele descoperă ceva mult mai ascuns: dezinteresul şi lipsa de considerare pentru taina nunţii.

Urmările sunt evidente: mirii nu mai apar la biserică decât la “înmormântarea” lor sau la vreun botez, divorţurile, lipsa de înţelegere şi violenţa din familie, etc. sau chiar mărturia deschisă de luptători împotriva Bisericii a celora ce odinioară erau miri sau naşi.

Ce e de făcut?

Dacă mergem în aceeaşi direcţie e posibil ca însăşi creştinii adevăraţi să fie smintiţi plus că vom da răspuns la judecată pentru cum am afirmat valorile şi credinţa în Hristos şi ce exemplu am dat celor ce nu cred.

Cine se va împotrivi acestui Curs Prematrimonial?

Mirii şi naşii care nu cred în taina nunţii şi vin acolo ca la teatru, vor fi scandalizaţi: Cum să mergem la Biserică să ne înveţe popa? De ce să-mi zică ăla că eu am trăit în desfrânare atâţia ani? De ce să merg acolo dacă nu mă interesează…”

Apoi, vor fi elemente din cler care se vor împotrivii: “popi afacerişti” care nevoiţi fiind să facă sesiuni de formare şi informare cu mirii din cauza “neplăţii” materiale a muncii lor se vor vedea atacaţi, ca să nu amintim de nunţile la foc automat de 20 de minute una după alta din oraşe cu costuri alarmante că se răceşte supa…

Apoi, spiritele debusolte dintre creştini care confundă Biserica cu statul: dacă statul căsătoreşte în limitele legii pe toată lumea, de ce Biserica să nu facă acelaşi lucru?

Postmodernitatea în care trăim, pe creştinii care dorim să-l imităm pe Hristos cât mai mult, ne poate înghite dacă nu afirmăm antropologia noastră în tot, iar taina nunţii şi mărturia ei constantă în lumea aceasta e o necesitate pentru conformarea vieţii noastre în Hristos.

Anunțuri

About Florin Ioan Bojor

teolog, filosof, traducator, jurnalist si politician roman. teólogo, filósofo, traductor, periodista y político rumano. theologian, philosopher, translator, journalist and politician Romanian.

Posted on Iunie 27, 2011, in Opinii şi Activităţi and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. felicitări pentru o astfel de iniţiativă. de cei care se căsătoresc nu se ocupă nimeni. au dat sute de examene la facultăţi sau lucrări pe la şcoli, dar nişte informaţii nu acumulează pentru viitorul lor – intră nepregătiţi în cel mai important moment al vieţii lor.
    sper să se întâmple cât mai repede lucrul acesta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: