Impresii după primii paşi ca şi profesor

Florin Bojor – Profesor Religie

Şcoala românească reflectă cel mai mult ruptura postmodernităţii prin care poporul român şi Europa trec.

Chiar după 2 săptămâni de curs observi paralelismul antagonic între sistemul de învăţământ şi mentalul colectiv al elevilor. E o ruptură uriaşă între 2 timpuri istorice: modernitatea reprezentată prin profesori, gândirea iluministă generalizată, încadrări în tipare şi postmodernitate reprezentată prin elevi, gândire personalistă, hedonistă, pragmatism şi nonconformism.

Cele 2 categorii de mentalitate converg în apatia faţă de spaţiul public şi restrângerea în individualism şi intimitatea existenţială.

Florin Bojor Curs

Pe coridor, în sălile de clasă şi în curtea şcolii se simte un crepuscul apus al modernităţii şi lupta pentru afirmarea postmodernităţii româneşti. Chiar dacă încă mulţi dintre elevi nu pot defini mentalitatea pe care o trăiesc, asta nu înseamnă că nu fac parte din ea.

Fragmentarismul, tipizarea şi înfrumuseţarea artificială a unui sistem educaţional aflat în dezintegrare este resimţit cel mai mult de elevii claselor a IX-a şi a XII-a.

Epistema de raportare elev – profesor, profesor – elev e poate rezumatul neînţeles încă a două lumi ce bat poartă în poartă. Dacă modernitatea concepea elevul interesat de cunoaştere, iar profesorul un luminător al învăţăturii, acum postmodernitatea atestă contrariul: elevul nu este interesat de cunoaşterea instituţională, cunoaşterea informaţională se pierde într-o căutare de sens revărsată în pragmatism. Astfel, reţelele de socializare sunt principalul element de contact, catedra rămânând o relicvă de muzeu…

Florin Bojor – Liviu Rebreanu

În setea inconştientă de a nu lăsa modernitatea să moară, sistemul educaţional din România pierde energia creatoare, lucrătoare a acestor elevi. Îi restrânge şi atunci ei, în căutarea sensului se aruncă în exodul teribilismului sistemului paralel de valori: postmodernitatea nihilistă.  

Ministerul, unii profesori şi conducerea şcolii încearcă din răsputeri să nu lase să moară un timp deja mort de mai bine de 10, 15 ani. Cadrele didactice se îngrămădesc în statistici, în teste iniţiale, în modele educaţionale, în filosofii de „competenţe” uitând esenţialul, un esenţial pe care elevii îl resimt: „de ce e un elev în bancă?” „ce face şcoala pentru fericirea elevului?”, un „de ce?” atât de mare încât poate înghiţi în sine un timp, o gândire, o viaţă de mult trecută… 

Profesor la Liviu Rebreanu

 

Profesor de Religie la Liviu Rebreanu

12 septembrie: prima zi de şcoală în calitate de profesor de Religie în România la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa.

 

Am aşteptat această zi 20 de ani ca să revin în şcoala unde am studiat ciclul primar şi ciclul gimnazial. Când pleci ca şi copil şi te întorci „acasă” ca şi profesor e o împlinire extraordinară… atunci simţi cum mâna lui Dumnezeu lucrează. Te învârţi în mijlocul elevilor şi te vezi tu însuţi în ei, te vezi crescând, plângând, iubind, bucurându-te, te vezi imortal, oglindit într-o atemporalitate trecătoare…

 

Am urât şcoala din răsputeri, căci m-a rupt de universul inocenţei şi am intrat în gura leilor. Am urât-o atât de mult încât m-am întors la ea pentru o carieră didactică.

 

Cariera mea didactică asemenea celei politice, culturale şi sociale se încadrează în pregătirea evanghelică pentru a ajunge la slujirea preoţească.