Category Archives: Opinii şi Activităţi

Opinii şi Activităţi

Studiu de caz România rurală: Cum sistemul protejează demolarea unei foste grădiniţe (clădire săsească) şi construirea unei case asemănătoare cu aproape o jumătate de milion de euro. Totul din bani publici…

Fosta Gradinita, Lechinta, 382, BN

Fosta Gradinita, Lechinta, 382, BN

Lechinţa. Jud. Bistriţa-Năsăud. Zvonurile. Noiembrie 2019.

Aud în satul în care am copilărit şi unde ne reparăm casa săsească din 1883 că fosta grădiniţă din perioada comunistă până în 2016, veche clădire săsească de la finalul secolului al XIX-lea va fi demolată, pentru ca pe locul ei să se ridice o casă asemănătoare pentru a fi noul sediu de poliţie din sat.

Dialog Primaria Lechinta si celelalte institutii 1

Dialog Primaria Lechinta si celelalte institutii 1

Întreb în stânga, întreb în dreapta, nimeni nu ştie nimic… Mă gândesc că poate e o bârfă: cum să demolezi o clădire de care se leagă amintirile a generaţii şi generaţii de lechinţeni? Cum să demolezi o clădire care din exterior pare la fel de bună ca celelalte case săseşti din sat? Cum să nu reabilitezi puţinele clădiri vechi emblematice pe care zona rurală le mai are?

Caut pe internet informaţii şi găsesc declaraţiile primarului Lechinţei, domnul Romeo Florian (primar din partea Partidului Social Democrat, PSD):

1. „va începe construirea unui sediu al Poliției Lechința, în parteneriat cu MAI (Ministerul Afacerilor Interne) și CJ (Consiliul Judeţean), postul de poliție locală funcționând din 1 februarie în incinta sediului fostei primării”[1].

2. „Potrivit lui Romeo Florian, în urma unei discuții avute cu ministrul de Interne, Carmen Dan, la Lechința va fi construit un imobil care va adăposti postul local de poliție dar și mai multe apartamente unde vor locui polițiștii: „Va fi o construcție pe modelul celei în care am făcut sediul SMURD și ISU, mai ales că,  Secţia 3 Poliţie Rurală este funcționabilă, ea desfășurându-și activitatea în fostul sediu al primăriei Lechința, în chirie, vechiul post, clădirea fiind înapoiată unui cetățean austriac. Să sperăm că ne vom mișca foarte repede cu acest imobil”[2].

Dialog Primaria Lechinta si celelalte institutii 2

Dialog Primaria Lechinta si celelalte institutii 2

Totuşi mă gândesc, ca simplu om, că va fi o reabilitare, nu au cum să demoleze o clădire de suflet a satului… Apoi, primesc de la cineva anunţul de pe SEAP (Anunţ SEAP SCN1050235)[3]. Intru pe site şi rămân uluit: mai întâi, fosta grădiniţă va fi demolată, pentru că ceva „specialişti” spun că aşa e bine, apoi cu 1.940.034,78 lei, fără TVA, vor construi o casă asemănătoare celei existente cu scopul de a fi sediu de poliţie…

Plângerile. Decembrie 2019

Uluit fiind, încep să fac calcule: 1.940.034,78 lei cu un TVA de 19% (368.606,61 lei) înseamnă un total de 2.308.641,39 lei, care transformaţi în Euro la cursul BNR de 4,78 lei dau un rezultat năucitor: 483.191,65 de euro, în traducere liberă: aproape o jumătate de milion de euro pentru o casă nouă la ţară.

Nu-mi vine să cred, mai întâi fosta grădiniţă va fi demolată şi apoi cu o căruţă de bani vor face un nou sediu de poliţie. Mă întreb: oare nu era mai ieftin să cumpere fostul sediu de poliţie retrocedat, despre care se spune în sat că noul proprietar vrea să-l vândă cu 35.000 de euro şi pe acela să-l modernizeze? Dar dacă statul român are o jumătate de milion de euro pentru o casă nouă la ţară, de ce nu reabilitează construcţia actuală? Dacă e aşa de rea, de ce nu s-a prăbuşit până acum?

Anunt SEAP Construire Sediu Politie Lechinta

Anunt SEAP Construire Sediu Politie Lechinta

Stau pe gânduri, oare ca simplu cetăţean ar trebui să reacţionez? Ce să fac: din Lechinţa majoritatea tinerilor au plecat, fie la Cluj, fie în străinătate. La Primărie ce să mai vorbesc, dacă deja din august 2019 e pus anunţul cu licitaţia pe SEAP? Voi reuşi eu să-i conving că mai bine ar reabilita fosta grădiniţă decât să o demoleze? În niciun caz…

Atunci, ajung la concluzia: să mă adresez autorităţilor superioare, poate vor salva ele fosta grădiniţă de la demolare şi în clădirea reabilitată vor face sediu de poliţie. Astfel, încep să scriu:

Dialog Directia pentru Cultura BN si alte institutii - caz Lechinta

Dialog Directia pentru Cultura BN si alte institutii – caz Lechinta

1. Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud, domnul Stelian Dolha (Cerere nr. 24602 / 16.12.2019);

2. Ministrului Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu, spre a clasa ca monument istoric vechea şi frumoasa clădire săsească (Propunere de clasare BCDS nr. 869 / 20.12.2019). În acest sens, am fundamentat cererea de clasare ca monument istoric pe baza criteriilor legale: a) criteriul vechimii (vechime medie 1870 – 1920); b) criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică (replică civilă neogotică a bisericii evanghelice săseşti gotice din apropiere, elementele de Art Nouveau); c) criteriul referitor la frecvență, raritate și unicitate (singura clădire neogotică din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud); d) criteriul referitor la valoarea memorial-simbolică (grădiniţa unde au făcut primii paşi în viaţă generaţii şi generaţii de locuitori);

3. Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bistriţa-Năsăud (Petiţie nr. 1587 / 20.12.2019);

4. Ministrului de Interne, domnul Marcel Vela (Petiţie Secretariatul General M.A.I. nr. 44490/23.12.2019);

5. Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis (Petiţie on-line în 23 decembrie 2019 şi înregistrată nr. 24785 / 16.01.2020).

 

Răspunsurile autorităţilor. Ianuarie 2020

Cum statul român este unul ierarhic, începem cu răspunsurile de sus în jos:

Raspuns Prefectura BN - caz Lechinta

Raspuns Prefectura BN – caz Lechinta

1. Preşedintele României trimite petiţia spre soluţionare Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, care răspunde o dată direct: „problema ridicată în petiţie, cu referire la administrarea teritoriului unei Unităţi Administrativ Teritoriale, aparţine strict Autorităţilor Publice Locale (Răspuns Nr. IIB 24602 / 135 / 13.01.2020); şi a doua oară la cererea Preşedintelui repetând acelaşi lucru (Răspuns Nr. IIB 1215 / 12 / 21.01.2020);

2. Ministrul Afacerilor Interne trimite petiţia spre soluţionare Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de Logistică, care răspunde: „imobilul în cauză nu se află în administrarea M.A.I. (…)” deci, „vă recomandăm să vă adresaţi în mod direct Primăriei Comunei Lechinţa.” (Răspuns Nesecret nr. 2.516.202 / 13.01.2020);

3. Ministerul Culturii trimite petiţia spre soluţionare Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, care răspunde, că: „imobilul nu este obiectiv monument istoric, nu este situat în zonă de protecţie construită a monumentelor istorice sau în zonă construită protejată”. Adică, îmi spun situaţia pe care o ştiam şi oricine o poate afla pe internet (wikipedia). Că, expertul contractat de Primăria Lechinţa propune demolarea. Şi, că „clasarea unui imobil se poate realiza în baza unei documentaţii (studiu istorico-arhitectural…) întocmite de un specialist / expert atestat de Ministerul Culturii”. Adică, cetăţene, degeaba te adresezi Ministerului Culturii. Tu, din banii tăi proprii plăteşte un specialist / expert atestat tot de ei ca să clasezi ca monument istoric o clădire a statului. (Răspuns nr. 51 / 17.01.2020).

Concluzii

Raspuns pentru Presedintele Romaniei - caz Lechinta

Raspuns pentru Presedintele Romaniei – caz Lechinta

După 5 petiţii adresate insituţiilor superioare ale statului român, toate, repet, TOATE, îmi spun că nu e treaba lor şi să-mi adresez nemulţumirile Primăriei Lechinţa. Cu alte cuvinte, mi-am pierdut vremea degeaba, căci dacă Primăria Lechinţa a decis că e bine să se demoleze fosta grădiniţă şi să se facă pentru poliţie o casă nouă cu aproape o jumătate de milion de euro nimeni din statul român nu poate opri o demolare şi reabilita o clădire emblematică a satului, mai mult, nimeni din statul român nu consideră că e prea mult aproape o jumătate de milion de euro pentru o casă nouă la ţară.

La 30 de ani după Revoluţie, propunerile cetăţenilor de rând în faţa planurilor autorităţilor locale sunt apă de ploaie. Zona rurală a României nu are societate civilă şi cum numărul mandatelor primarilor este nelimitat, primarii din România rurală sunt adevăraţii stăpâni ai locului. Dacă se spune că există baroni locali la nivel judeţean, la nivelul localităţilor de la ţară există adevăraţi stăpâni. Satele din România sunt luate pe persoană fizică de primari şi ei sunt dumnezeii localităţii. Astfel, când multă lume vorbeşte de descentralizare, uită că fără societate civilă descentralizarea transformă România rurală într-o republică de state – sate, unde primarii îşi construiesc o întreagă curte prin Consiliul Local şi este suficient să primească ceva bani pe filieră de partid pentru ca dumnezeirea lor să se continue de la un mandat la altul şi comunităţile locale depopulate de tineri să le fie captive.

Raspuns MAI - caz Lechinta

Raspuns MAI – caz Lechinta

În satele din România rurală nu mai există dezbateri săteşti „sfatul satului”, de altfel şi dezbaterile pe bugetul oraşelor e o simplă fanfaradă menită să fie bifată pentru a da aspectul de democraţie. Cum nu există societate civilă la ţară şi toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, pe fondul migraţiei, când puterea ajunge în mâna cuiva, relaţiile de dependenţă faţă de primărie, mentalitatea capului plecat, educaţia de frică faţă de autorităţi a persoanelor de vârsta a treia etc. fac ca puterea primarilor să fie demnă de nobilii din vechime.

Petiţiile adresate personalităţilor care conduc România prin structura birocratică stufoasă din jurul lor, „armata de funcţionari” şi principiul care guvernează instituţiile statului român: „să nu ne punem rău cu colegii de la cealaltă instituţie”, fac ca demersurile cetăţeneşti să fie zadarnice. Când îi scrii ministrului cutare sau inclusiv Preşedintelui României eşti conştient că solicitarea ta nu ajunge la respectiva persoană, ci la un funcţionar, care decide ierarhic să trimită în teritoriu solicitarea ta. Adică, degeaba te adresezi la o instituţie superioară, căci ea va apela la o instituţie din teritoriu, unde oamenii din sistem se cunosc între ei şi după cum ne învaţă zicala românească: „corb la corb nu-şi scoate ochii”.

Raspuns Directia pentru Cultura BN - caz Lechinta

Raspuns Directia pentru Cultura BN – caz Lechinta

Mai mult, cetăţeanul care se implică în treburile statului este luat de foarte mulţi funcţionari drept nebun, dezaxat, care îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala, iar teoria conspiraţiei e în floare: „de aia a pus plângere, că vrea să-i ia locul la domnu primar!”

Cât despre Ministerul Culturii şi direcţiile sale judeţene, acestea nu au personal pentru contraexpertiză, să vadă dacă o clădire chiar trebuie demolată. Căci, dacă ne gândim că edificii mult mai deteriorate precum castelele din Comlod şi Posmuş din acelaşi judeţ sunt propuse spre reabilitare şi nu demolare, înseamnă că diferenţa între „răutăţi şi vechituri” o face Lista Monumentelor Istorice. Dar cum nu au personal pentru clasarea din oficiu, tot cetăţeanul ar trebui să plătească clasarea clădirilor statului. Bine că avem claie de funcţionari (la modă coafeze şi amante) la alte instituţii, mulţi dintre ei lucrând inutilităţi, dar la clasarea şi experizarea posibilelor monumente istorice nu avem personal.

În concluzie, când un simplu cetăţean din zona rurală vrea binele comun al localităţii şi ca banii să fie utilizaţi la maxim, prin demersurile pe care le poate face către instituţiile centrale ale statului, nu face altceva decât să-şi facă duşmani în instituţiile locale…

 

Prof. Florin I. Bojor

 

P.S. la ora redactării acestui studiu de caz (31 ianuarie 2019) a început demolarea fostei grădiniţe din Lechinţa.

[1] Romeo Florian, în Eugen Gheorghe, Ce investiții se vor derula anul acesta în comuna Lechința, din 15.02.2019, pe https://timponline.ro/ce-investitii-se-vor-derula-anul-acesta-in-comuna-lechinta/ , accesat 12.12.2019

[2] Romeo Florian, în Alin Cordoş, Romeo Florian: Proiectul cadastrului pentru comuna Lechința a intrat în linie dreaptă, din 18.06.2019, pe http://mesagerulbn.ro/romeo-florian-proiectul-cadastrului-pentru-comuna-lechinta-a-intrat-in-linie-dreapta/ , accesat 12.12.2019

[3] Anunţul şi toată documentaţia de licitaţie, inclusiv demolarea sunt pe site-ul: https://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100076818 , accesat 21.12.2019

Cum ar fi dacă am muta capitala României de la București în Transilvania?

Schimbarea Capitalei României

Schimbarea Capitalei României

La 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, în fața migrației masive din România, a dezechilibrului economic major dintre fostele provincii istorice ale țării, a dorinței de secesiune a unei părți dintre ardeleni și a decăderii morale a sistemului ce ne conduce din București, apare întrebarea: Cum ar fi dacă am muta capitala României de la București în Transilvania?

Motive:

– pregătirea Unirii cu R. Moldova (una e să spui în Basarabia că te unești cu Bucureștiul și alta e să spui că te unești cu Ardealul);

– încheierea oricărei revendicări secesioniste a Ținutului Secuiesc (cum să mai ceri autonomie pe criterii etnice și teritoriale când la tine în ușă e capitala României);

– dinamitarea mafiei din sistemul centralizat al României care își alege cu precădere dintre bucureșteni la șpriț oamenii pentru structurile importante;

– poluarea la cote alarmante a capitalei României;

– oprirea creșterii economice dezechilibrate față de restul țării (Bucureștiul înghite tinerii din sudul României);

– utilizarea comunitară a Casei Poporului, nu ca „dormitor” pentru o ciurdă de parlamentari;

– lipsa infrastructurii mari și aglomerația infernală pentru cei care vin din provincie (fără autostradă de centură, DN1 paralizat, calea ferată la pământ, conectarea greoaie cu aeroportul);

– schimbarea imaginii internaționale a politicienilor români asociați cu mahalaua de pe Dâmbovița;

– o mai bună apărare a viitoarei capitale a României în arcul carpatic;

– ridicarea demnității comunitare a celor din provincie călcată în picioare de decenii de către bucureșteni;

– construirea unui centru „smart city” politico-administrativ în noua capitală organizat mult mai practic decât în București (parlamentul, guvernul, ministerele, președinția, aeroportul, gara internațională, parcări, autostradă de centură etc. toate interconectate la nivelul tehnologiei actuale) și multe altele…

Prof. Florin I. Bojor

Cavalerii TEMPLIERI au mărit TAXA pe GUNOI? Nu e farsă. Există un Cod Secret la Bistrița?

Codul de la Bistrita

Codul de la Bistrita

Foarte mulți bistrițeni sunt supărați pentru creșterea taxei de salubritate, numită popular Taxa pe Gunoi, de la 79 de lei de persoană pe an în 2019 la 138 de lei în 2020. Creștere operată de firma SC Supercom SA cu votul majorității primarilor din ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și colectată de primăria fiecărei localități din județ.

Normal, te întrebi a cui e firma care a crescut atât de mult taxa pentru colectarea gunoiului? Supercom îl are ca patron pe un politician extrem de bogat: Ilie Ionel Ciuclea, fost senator PSD și mai apoi om de frunte în partidul lui Gabriel Oprea, UNPR. Ce te uluiește, e că patronul de la SC Supercom SA este și “Nobil Cavaler”, mai precis, “Mare Comandor al Marii Comanderii a Cavalerilor Templieri din România”, organizație masonică a Ritului York ce cuprinde 257 de Cavaleri Templieri (conform paginii ordinului ritulyork.ro).

Ilie Ionel Ciuclea cavaler templier

Ilie Ionel Ciuclea cavaler templier

Cum cavalerii templieri sunt subiect de istorie, legendă, literatură și film pentru secretele, misterele și ritualurile tainice care îi învăluie, iar patronul e chiar șeful cavalerilor templieri, apare întrebarea: au mărit cavalerii templieri taxa pe gunoiul bistrițenilor?

Nu știu. Dar la Bistrița apare un “Nou Cod Secret” mai real decât celebra poveste inventată de scriitorul Dan Brown, Codul lui Da Vinci, căci al nostru ne arde la buzunare. Dacă în acel cod cavalerii templieri erau purtătorii unui mare secret, în Codul de la Bistrița politicienii pesediști sunt purtătorii secretului majorării prețurilor pentru colectarea gunoiului bistrițenilor. Iar acest mister, noi simplii cetățeni nu-l putem elucida, dar îl putem sancționa la alegerile locale din vară!

 

Prof. Florin I. Bojor

Domnule ministru Daniel Suciu, ce planuri aveţi cu pârâul Lechinţa?

Pârâul Lechința

Pârâul Lechința

– Scrisoare deschisă –

Stimate domnule ministru Daniel Suciu,

Când un bistriţean ajunge pe unul dintre cele mai importante scaune ale ţării – Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – e firesc să te gândeşti: ce va face acel mare demnitar pentru judeţul de unde vine, pentru zona de unde se trage? Acest gând nu este unul egoist, subiectiv sau redus interesului comunităţii locale, căci nu contravine grijii pe care acel ministru trebuie să o aibă faţă de toată ţara, ci se încadrează în logica pe care Sf. Ap. Pavel o spune despre episcopi şi preoţi: „Bine chivernisind casa lui (…), Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Tim 3,4-5).

Apă Lechința

Apă Lechința

Acelaşi lucru îl putem spune şi despre conducătorii noştri politici şi despre dumneavoastră, domnule ministru. De aceea, ca unul care vă trageţi şi din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud, îndrăznesc să vă întreb: ce planuri aveţi cu pârâul Lechinţa?

Cum bine ştiţi zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud este într-un regres demografic şi economic impresionant. De aceea, dezvoltarea turistică ar putea fi încă o pistă pentru bunăstarea şi oprirea migraţiei tineretului din zonă.

Lechința

Lechința

Pârâul Lechinţa, care străbate „capitala” zonei de câmpie a judeţului, localitatea Lechinţa poate fi amenajat pentru plimbări cu ambarcaţiuni cu pescaj mic, bărci, caiace, luntrii, etc. conform specialiştilor în domeniu de la Apele Române, însă e nevoie de o investiţie considerabilă în amenajarea albiei şi a malurilor. Comuniştii au făcut o primă amenajare, iar Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud a curăţat chiar anul trecut albia pârâului, însă fără o reamenajare a albiei, malurilor şi un mic baraj pentru a ridica nivelul apei, vegetaţia abundentă creşte din nou şi face ca plimbările cu ambarcaţiuni să fie anevoioase, iar în lunile secetoase imposibilă.

Nu e un secret pentru nimeni că turismul aduce dezvoltarea zonei respective. Viticultura, producţia de carne, lapte, brânzeturi şi ouă din zona Lechinţei pot deveni mult mai rentabile, iar multe case acum părăsite pensiuni profitabile, ca să nu vorbim de cea mai importantă dezvoltare a zonei: rămânerea tinerilor.

Domnule ministru Daniel Suciu, dezvoltaţi şi zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud de unde vă vin rădăcinile!

Prof. Florin I. Bojor 

Exclusiv: Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Exclusiv Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Exclusiv Imnul Naţional a fost inspirat de o predică!

Azi, 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Naţional, opera poetului bistriţean Andrei Mureşanu, moment în care ne putem întreba: care este sursa de inspiraţie a Imnului Naţional? Cum orice text în afară de context este numai un pretext, analizarea evenimentelor importante dinaintea compunerii poeziei „Deşteaptă-te, române!” este esenţială.

Astfel, duminică, 2/14 mai 1848, cu ocazia Marii Adunări Naţionale din timpul Revoluţiei de la 1848, poetul şi teologul Andrei Mureşanu era în catedrala din Blaj unde a ascultat predica profesorului şi prietenului său, preotul Simion Bărnuţiu[1]. Atunci a auzit îndemnul dramatic din finalul predicii: „Ce condei poate să descrie durerea celui îngropat de viu? Iată, el se deşteaptă în mormânt, îşi muşcă buzele şi îşi roade mânile de desnădejde, că nu-i luceşte nicio rază de scăpare în fundul mormântului: durerea acestui nefericit e scurtă, dar durerea unei naţiuni ce merge spre peire, va trece împreună cu istoria din secol în secol şi de la generaţiune la generaţiune” (p. 210). De altfel, întreaga predică este un apel la deşteptarea poporului român: „care naţiune de pe pământ nu s-ar ridica, de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţei?” (p. 238).

Nu putem să nu ne gândim la asocierea dintre ceea ce spune profesorul Bărnuţiu, elevului Mureşanu şi versurile cu care ucenicul îşi începe poezia „Răsunet”: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”. Poezie, pe care o va compune la câteva zile după auzirea importantei predici, şi o va publica cu litere chirilice în nr. 25, din 21 iunie 1848, în revista lui George Bariţiu: „Foaie pentru minte, inimă și literatură”[2] cu pseudonimul „a. m….u”, şi care va deveni rapid marşul revoluţionarilor români transilvăneni, iar astăzi este Imnul Naţional al României.

Mai mult, ideile din predica lui Simion Bărnuţiu coincid cu ideile din majoritatea versurilor Imnului Naţional, astfel:

Predica de la Blaj a preotului Simion Bărnuţiu Imnul Naţional al teologului Andrei Mureşanu
Glorie pe care noi, în loc să o mărim, am micşorat-o, am întunecat-o, am vândut-o, şi, împreună cu naţiunea am îngropat-o în anul 1848!? Deci, să socotim bine, dacă nu voim a lăsa atâta jale după noi, să considerăm cum părinţii şi străbunii noştri au petrecut sub domnia ungurească” (p. 212) I B. Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
„Să mărturisească cum că pietrele au, către memoria celei mai însemnate naţiuni ce a fost odată în lume, mai multă simţire de veneraţiune decât milioanele de legionari, pe cari ne-au aşezat aici Traian, ca să păzim nemuritoare gloria numelui de roman” (p. 212) II. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
„Cum au fost Corvinii, cum a fost Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, şi alţi români, de cari s-au mirat şi parte s-au temut contimporanii, se miră şi se va mira toată posterioritatea; cu unii ca aceştia s-a putut mândri pe drept naţiunea [română]” (pp. 60-62) IV A. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Libertatea oricărui popor e bunul lui cel mai înalt, şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă: ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a perdut tot, ceea ce-l face demn ca să mai fie pe pământ? În mâna acestei Adunări [naţionale] e pusă viaţa şi moartea, soarta prezentă şi viitoare, nu a unui om, ci a unei naţiuni întregi” (pp. 238-240) IV B. Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Jurământul acesta nu este decât simbolul Uniunii, cu care mama natură a legat pe toţi fiii naţiunii noastre, atunci când le-a dat aceeaşi limbă, arătându-le, că precum sunt uniţi prin limbă, aşa se cade să fie uniţi şi cu inima la toate lucrurile, cari sunt spre luminarea, libertatea şi binele naţiunii” (p. 220) V B. Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
[după o întreagă aplogie a limbii române] „cum i-au asuprit şi cum i-au batjocorit ungurii pe români (…) cum i-au oprit de la şcoale, ca să rămână orbi (…) Închipuiţi-vă încă o dată, cum că această mie de ani ai tiraniei ungureşti e numai o zi în viaţa cea dureroasă a naţiunii noastre; închipuiţi-vă, că dimineaţa ne-au băgat în jug, toată ziua ne-au mânat, şi acum, când veni seara ca să ne odihnim, nu ne iau jugul de pe grumaz decât ca să ne omoare.  (p. 238) IX N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Uniţi-vă cu poporul toţi, preoţi, nobili, cetăţeni, ostaşi, învăţaţi, şi vă sfătuiţi într-un cuget asupra mijloacelor reînvierii naţionale, pentru că toţi sunteţi fii ai aceleaşi mame şi cauza este comună.” (pp. 240-242) X A. Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
[imaginea din catedrala din Blaj: Bărnuţiu predica, înainte erau preoţii şi apoi reprezentanţii poporului, iar predica lui este o apologie a libertăţii] „pentru libertate îşi pune averea şi vieaţa, libertatea e coarda inimei ei cea mai personală, proprietatea ei cea mai naţională, inima ei, sufletul ei, podoaba ei!” (p. 132) XI. A. Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
„Vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi romanitatea noastră: luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri (…) ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră!” (p. 246) XI c. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
„Nu este tot una şi nu ne poate fi tot una de-ar fi (pământul) al românilor, ori al ungurilor, iar românii să fie iarăşi numai toleraţi în pământul lor (…) apendicele altor naţiuni,” [apoi vorbeşte despre şerbia românilor] (p. 120) XI d. Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

Inspiraţia poeziei lui Andrei Mureşanu din predica lui Simion Bărnuţiu este evidentă. Putem vorbi inclusiv de un subconştient de inspiraţie al Imnului Naţional în mintea poetului Andrei Mureşanu, care, porneşte de la deviza grănicerilor din jud. Bistriţa-Năsăud „Virtus Romana Rediviva”, adică, virtutea romană reînviată, redeşteptată, căci el era originar din Bistriţa; se continuă cu şcoala de la Blaj, unde Simion Bărnuţiu i-a fost profesor; şi îşi are momentul de coagulare al inspiraţiei în ascultarea predicii lui Simion Bărnuţiu. Aici nu se poate include inspiraţia din articolul-program al ziarului lui George Bariţiu „Gazeta de Transilvania”, unde se spune: „deşteaptă-te şi tu, române, păşeşte împreună cu noi, primeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie”[3], căci acest articol a fost publicat în 1838, deci cu 10 ani înaintea poeziei lui Andrei Mureşanu.

Inspirarea Imnului Naţional de către predica lui Simion Bărnuţiu nu contravine afirmaţiei generalizate, că poetul Andrei Mureşanu ar fi compus imnul după o seară de discuţii cu mai mulţi revoluţionari intelectuali, între care unii au fost prezenţi la Marea Adunare Naţională şi au ascultat predica lui Simion Bărnuţiu. Conform mărturiei profesorului George Moroianu (1870-1945), preluată în toate articolele pe această temă, care într-o conferinţă din 1927 de la Cluj, spunea: „Mi-a povestit în mai multe rânduri Suzana Mureşianu (adică, soţia lui Andrei Mureşianu) cum a scris Andrei Mureşianu celebrul său imn naţional „Deşteaptă-te, române”, spunea că prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi în Braşov mai mulţi fruntaşi români din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătianu, Magheru, Alecsandri, Golescu, Cezar Bolliac, George Sion… şi alţii, din care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov aceşti fruntaşi din ţara veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, care erau cei doi Mureşeni – Iacob şi Andrei – cu Bariţiu, cu protopopul Popazu şi cu Pavel Vasici… De la o asemenea întâlnire, îmi povestea răposata Suzana Mureşianu, s-a întors odată pe la fiinea lui mai (1848), bărbatul ei, târziu, după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te române”[4].

Însă până acum comentatorii nu au mers mai departe, să se întrebe: ce au discutat intelectualii revoluţionari, încât Andrei Mureşanu să fie atât de pătruns de actul poetic? Posibilul răspuns are legătură cu predica lui Simion Bărnuţiu de la Marea Adunare Naţională, căci urmând firul logic al evenimentelor e firesc ca ei să fi comentat predica impactantă a preotului Simion Bărnuţiu, de vreme ce, acesta era liderul revoluţionar din Transilvania şi personalitatea de bază a Marii Adunări Naţionale de la 1848, iar intelectualii au o mare afinitate în a analiza cuvântările care i-au impresionat.

Cât priveşte cealaltă interpretare: răspunsul, ecoul, replica lui Andrei Mureşanu la poezia lui Vasile Alecsandri „Către români”, publicată în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în nr. 21, din 25 mai 1848[5], această interpretare este extrem de simplistă şi văzută în afara contextului istoric, ci mai degrabă în compararea talentelor poetice. Ambii poeţi au ascultat în catedrala din Blaj predica lui Simion Bărnuţiu, iar din simpla comparare a textelor celor două poezii observăm că răspunsul, ecoul, replica este la predica lui Simion Bărnuţiu şi nu la poezia lui Vasile Alecsandri. Mai mult, descoperirile în domeniu semnalează că poezia lui Alecsandri circula încă din luna februarie 1848 sub forma unei foi volante[6], deci dacă Andrei Mureşanu s-ar fi inspirat din ea, ar fi scris mai demult poezia sa „Deşteaptă-te, române”.

Aşadar, Imnul Naţional al României, compus de poetul şi teologul bistriţean Andrei Mureşanu este inspirat de predica preotului revoluţionar Simion Bărnuţiu. Cuvântare pe care ediţia critică a textului lui Simion Bărnuţiu din 1909 o numea: „cel mai însemnat monument oratoric al românilor subjugaţi: Cuvântarea ţinută de Simeon Bărnuţiu în Catedrala dela Blaj în 2/14 maiu 1848, care a dat temeiul întregei acţiuni politice a românismului într-unul din cele mai însemnate momente ale vieţei naţionale din afară de regat”[7].

Prof. Florin I. Bojor

[1] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848, în Revista Periodică, Biblioteca Românească Enciclopedică „Socec”, Nr. 68 – 71, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 1909, 248 p.

[2] Andrei Mureşanu, Răsunet, în rev. Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 25, din 21 iunie 1848, p. 8, disponibil la http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/10609/1/BCUCLUJ_FP_279356_1848_011_0025.pdf (accesat 6.03.2019)

[3] George Bariţiu, De la Redacţie (pentru foae aceasta), în Gazeta de Transilvania, an I, nr. 1, din 12 martie 1838, Braşov, pp. 3 – 4, disponibil la https://www.bcucluj.ro/re/ziare/1838/nr1mar1838.pdf (accesat 6.03.2019)

[4] Valer Rus, Povestea Imnului Naţional, din 3.09.2013, site: Muzeul Casa Mureşenilor, Braşov, pe http://muzeulmuresenilor.ro/2013/09/03/povestea-imnului-national/ (accesat 3.03.2019)

[5] Vasile Alecsandri, Către români, în rev. Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 21, din 25 mai 1848, p. 161

[6] Maria Lambuca şi Emil Micu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și alți cărturari români, colaboratori ai ”Foii pentru minte, inimă și literatură”, în Revista Cumidava a Muzeului de Istorie Braşov, an XII, nr. 1, 1979-1980, p. 397

[7] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848…, p. 3

Maia Sandu – Premier și în România, acum un pas spre UNIRE!

Maia Sandu – Premier și în România, acum un pas spre UNIRE!

Scrisoare deschisă către Parlamentarii Bistriţeni: Ioan Deneş (senator PSD), Ioan Simionca (senator ALDE), Cristina-Ionela Iurişniţi (deputat USR), Adriana-Doina Pană (deputat PSD), Robert-Ionatan Sighiartău (deputat PNL), Ionuţ Simionca (deputat PMP) şi Vasile-Daniel Suciu (deputat PSD)

Stimaţi parlamentari bistriţeni,

Ca patriot v-am văzut mesajele din 1 decembrie 2018, când poporul român a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. Atunci a fost vremea vorbelor, acum e vremea faptelor, căci aveţi şansa să faceţi un mare pas pentru reunificarea dintre R. Moldova şi România: Maia Sandu, Premierul R. Moldova, să fie desemnată de către dumneavoastră, deodată, Premierul României.

Vedeţi şi dvs. că poporul român este în decădere şi dezbinare şi realizaţi că numai un eveniment istoric precum cel din 1918 ne mai poate readuce speranţa! Viaţa fără speranţă moare. Dvs. aveţi şansa să nu fiţi groparii poporului român, ci viitoare personalităţi din manualele de istorie. Ce o să se zică peste generaţii despre dvs.? Chiar dacă poate dvs. nu sunteţi aşa, însă făcând parte dintr-o generaţie de politicieni hoţi, corupţi şi destrăbălaţi, oricât de buni aţi fi dvs. personal, tăvălugul opiniei publice din viitor va zice la fel şi despre dvs., după cum istoria ne arată că aşa se întâmplă.

Sunt voci care spun că nu e bună unirea, că moldovenii sunt săraci, că o să vină peste noi ruşii, că ce vor zice americanii, că nu e momentul, că una, că alta… Dacă aşa ar fi gândit părinţii noştri la 1859, la 1918 acum eram tot împărţiţi şi dvs. nu aţi fi fost parlamentari la Bucureşti, ci fermieri, mecanici şi învăţătoare în satele bistriţene de unde vi se trage familia. Ba mai mult, aţi fi ştiut limba maghiară la perfecţie, iar pentru a merge la mare v-ar fi trebuit paşaport şi viză. Ce poze şi amintiri din destinaţii exotice? V-aţi fi uitat doar pe internet la fotografiile străinilor. Pentru binele pe care voi îl trăiţi le sunteţi datori acelora cărora le puneţi coroane de flori cu atâta solemnitate, faceţi-vă atunci datoria şi continuaţi-le munca prin unirea R. Moldova cu România!

Dragi parlamentari bistriţeni, nu fiţi găini sau vipere, fiţi vulturii de pe stema României întregite: încercaţi măcar!

Prof. Florin I. Bojor

Bistriţa: Unirea cu Basarabia e vie prin PS Veniamin Goreanu

Bistriţa Unirea cu Basarabia e vie prin PS Veniamin Goreanu

Bistriţa Unirea cu Basarabia e vie prin PS Veniamin Goreanu

Ziua Unirii cu Basarabia, 27 martie 2019, a fost sărbătorită la Bistriţa, în Ardeal, în biserica de „la Coroana”, prin conferinţa PS Veniamin al Basarabiei de Sud cu titlul: „Sfinţi şi eroi”.

PS Veniamin la Bistrita

PS Veniamin la Bistrita

Cu apropierea unui misionar, ierarhul basarabean a mărturisit calea găsirii sfinţeniei şi a eroismului într-o istorie învolburată cu lacrimi şi sânge, prin care a trecut teritoriul ce se numeşte azi Rep. Moldova în ultimii 200 de ani.

Veniamin Goreanu la Bistrita

Veniamin Goreanu la Bistrita

O cruce, un altar de jertfă pe care au fost răstigniţi românii prin rusificare, prin deportări, prin lichidarea spiritualităţii creştine de către comunism, prin neutralitatea de azi care duce la înstrăinarea de identitatea noastră. E o minune de la Dumnezeu că după atâtea suferinţe basarabenii au rămas români, iar ceea ce spunea Mihai Eminescu: „Basarabia e România” nu se poate şterge, căci sângele apă nu se face.

PS Veniamin Goreanu la Bistrita

PS Veniamin Goreanu la Bistrita

Ardelenii şi basarabenii sunt pentru episcopul Veniamin un singur popor şi avem o legătură specială faţă de ceilalţi români, poate pentru că am fost sub ocupaţie străină atât de mult timp: suntem mai sensibili, mai prudenţi, mai aşezaţi în alegeri, etc. Îndemnul ierarhului moldovean pentru bistriţeni este să caute sfinţenia prin faptele credinţei şi eroismul prin demnitate, curaj şi conservarea tradiţiilor.

Ziua Unirii Basarabiei la Bistrita

Ziua Unirii Basarabiei la Bistrita

În cuvântul său, PS Veniamin a subliniat că basarabenii artizani ai Unirii cu România de la 1918 erau în principal teologi şi astfel, am realizat şi mai mult, că nici politicienii, nici partidele politice sau ideologiile nu ne pot uni, singura cale de a ne uni este Biserica, căci Biserica este casa iubirii de patrie şi neam.

Unionistii bistriteni si PS Veniamin Goreanu

Unionistii bistriteni si PS Veniamin Goreanu

Unionismul a fost sfărâmat de interesele mărunte şi orgoliile politicienilor români şi moldoveni şi nu mai avem altă soluţie, decât apropierea de Biserică, dacă vrem să gustăm vreodată unirea.

Bistrita - Basarabia e Romania

Bistrita – Basarabia e Romania

Biserica Ortodoxă Română a început unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului în 1992, când a reactivat Mitropolia Basarabiei. Şi numai Biserica poate să o realizeze deplin, însă pentru asta, e nevoie ca noi, unioniştii, să ridicăm Biserica Românească din R. Moldova. Dacă nu dorim ca sârma ghimpată de la Prut să fi eternă, să ne întoarcem faţa spre Biserică…

Prof. Florin I. Bojor

La Bistriţa: Ziua Unirii cu Basarabia împreună cu PS Veniamin din R. Moldova

Ziua Unirii cu Basarabia - 27 martie 2019

Ziua Unirii cu Basarabia – 27 martie 2019

27 martie este o zi sfântă pentru neamul românesc, în care sărbătorim unirea Basarabiei cu ţara de acum 101 ani. La Bistriţa această sărbătoare este deja tradiţie. Astfel, în 2017 am sărbătorit printr-un spectacol public împreună cu elevii în Piaţa Petru Rareş din oraş. La acest eveniment a fost invitat şi preşedintele Igor Dodon în speranţa că dragostea frăţească dintre ardeleni şi basarabeni îi va încălzi inima plină de ură şi vom reuşi să-l convingem că R. Moldova trebuie să se unească cu România. Însă ne-a refuzat…

Bistritenii sarbatoresc primii 27 martie

Bistritenii sarbatoresc primii 27 martie

În 2018 sărbătoarea unirii cu Basarabia s-a transformat în „Ştafeta Steagului Unirii”, care a pornit din Bistriţa într-un parcurs pe jos până la Chişinău (Antal Francisc, Ionuţ Pop, Valeriu Borşan, Gheorghe Bratu, etc.). În 25 martie 2018 a ajuns la Marea Adunare Centenară din Chişinău, iar în 27 martie, de Centenar a ajuns la Sadova, satul preşedintelui Igor Dodon. Aici, steagul judeţului Bistriţa-Năsăud pe care este scris UNIRE a fost înmânat primarului şi familiei Dodonilor (majoritatea dintre ei sunt unionişti, afară de preşedinte).

Stafeta Steagului Unirii la Marsul Centenar 2018

Stafeta Steagului Unirii la Marsul Centenar 2018

În anul acesta, 2019 avem onoarea de a-l primi pe PS Veniamin Goreanu, episcopul Basarabiei de Sud. Acesta este un tânăr ierarh român, originar din R. Moldova, care după ce şi-a definitivat studiile în România (drept, ştiinţe politice, şi teologie cu titlul de doctor) şi s-a călugărit îndeplinind mai multe funcţii la Patriarhia BOR din Bucureşti, s-a întors în Basarabia cu misiunea de a duce dragostea de dreapta credinţă şi de neam celor de dincolo de Prut. Anul trecut, de Centenar, hirotonia sfinţiei sale ca episcop a fost darul BOR pentru credincioşii din Basarabia. Întors acasă, cu multă energie şi sete duhovnicească a început să strângă în jurul său preoţii şi credincioşii din sudul R. Moldova şi să construiască cu adevărat o episcopie. Acum, bistriţenii au bucuria de a-l cunoaşte, de a-l asculta şi a discuta cu sfinţia sa despre credinţă şi soarta românilor de dincolo de Prut.

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

De asemenea, sperăm ca vizita ierarhului basarabean să deschidă poarta pentru înfrăţiri între parohii din judeţul Bistriţa-Năsăud (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului) şi parohii din Episcopia Basarabiei de Sud. Credem cu tărie că unirea dintre noi nu o fac politicienii, ci Biserica, după cum s-a întâmplat la 1918.

Astfel, miercuri, 27 martie 2019, de la ora 18:00, bistriţenii sunt invitaţi la Parastas pentru Eroii Neamului şi la conferinţa susţinută de PS Veniamin Goreanu al Basarabiei de Sud la biserica de „la Coroana”, Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa, BN.

Vă aşteptăm cu drag!

Prof. Florin I. Bojor

Afis Ziua Unirii cu Basarabia - 27 martie 2019

Afis Ziua Unirii cu Basarabia – 27 martie 2019

De ce au pierdut unioniştii din R. Moldova? Pentru că nu sunt protestatari în România!

Florin Bojor Protest Bucuresti

Florin Bojor Protest Bucuresti

Dincolo de frauda electorală, de transportul votanţilor din Transnistria, de mitele date unor alegători, etc. eşecul unionismului în R. Moldova este evident. Ca unionist, mă doare să văd cum de la Adunarea Centenară din 25 martie 2018, într-un an, mişcarea unionistă s-a făcut aproape scrum. Unde şi ce s-a greşit e marea întrebare? Cum sistemul moldovenismului şi interesele Rusiei sunt mai puternice decât ale uninoniştilor români, deşi vorbim aceeaşi limbă?

Posibile răspunsuri:

1. Orgolii şi afaceri mărunte macină partidele unioniste care au fost incapabile să se unească după eşecul de la alegerile pentru Primăria Chişinăului de acum câteva luni;

2. Deşi au fost preponderent candidaţi noi unionişti, vechile capete nu au transmis un mesaj clar, constant, repetat al pensionării lor politice şi al impulsionării şi încurajării tinerilor candidaţi;

Unire proteste impotriva coruptiei - R. Moldova si Romania

Unire proteste impotriva coruptiei – R. Moldova si Romania

3. Primăriile unioniste, care cu surle şi trâmbiţe semnau anul trecut acorduri de unire cu România nu s-au unit cu unioniştii, ci majoritatea au oscilat între ACUM (Năstase şi Maia Sandu) şi unii pe ascuns, PD a lui Plahotniuc;

4. Lipsa de pragmatism a unioniştilor moldoveni. Electoratul moldav nu mai este poetic ca acum 20 de ani, ci, este pe o axă de la îndoctrinat – la flămând – la pragmatic – la dezamăgit. Prin mişcări de stradă, ACUM a contabilizat o parte din moldovenii dezamăgiţi, însă şi ei realizează că R. Moldova independentă, oricât de democrată ar fi ea, pe harta EU – Rusia nu e interesantă pentru europeni, ci e o simplă zonă tampon. Turismul o spune cel mai bine…

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

Bistriţenii cer Unirea în Chişinău la Marea Adunare Centenară

5. Neimplicarea în viaţa politică din ROMANIA a unioniştilor moldoveni! Şi aici, e marea problemă şi soluţia pentru ca unionismul, asemenea Păsării Phoenix să renască din propria cenuşă. La protestele din România din ultimii 2 ani, unionismul basarabean a fost absent, deşi Anul Centenar 2018 le justifica întru totul prezenţa, ca să nu zic de cetăţeniile româneşti. Basarabenii unionişti nu pot vedea politica românească ca nişte spectatori, pe logica să fim prieteni cu toţi ca să ne dea ajutoare.

De asta, aţi pierdut alegerile, pentru că, dacă eraţi prezenţi la proteste în România, duceaţi mesajul unirii protestelor din cele două ţări româneşti împotriva corupţilor, iar acum, NU ACUM ar fi fost partidul de opoziţie, ci voi, dragi unionişti de dincolo de Prut…

Prof. Florin I. Bojor 

Calea Bisericii Greco-Catolice nu este calea de unire dintre ortodocşi şi catolici

Calea Bisericii Greco-Catolice nu este calea de unire dintre ortodocşi şi catolici

– Scrisoare deschisă către Sanctitatea Sa, Papa Francisc –

Sanctitatea Voastră, papa Francisc,

florin bojor, statuie inocentiu micu-klein

Florin Bojor, statuie Inocentiu Micu-Klein

În ultima scrisoare pe care v-am trimis-o de Ziua Papei,  sărbătoarea Sf. Ap. Petru şi Pavel, din 29 iunie 2015, vă informam asupra imaginii neactualizate, distorsionate, plină de stereotipuri care este încă întipărită în mentalul colectiv al creştinilor români ortodocşi practicanţi, inclusiv teologi, datorită necunoaşterii schimbărilor majore produse în Biserica Romano-Catolică prin Conciliul Vatican II (1962 – 1965).

Atunci, accentuam particularitatea naţională a ortodoxiei româneşti şi vă informam, dacă îmi este permis, că dialogul pentru unirea dintre ortodocşi şi catolici, prin intermediul catolicilor maghiari nu duce la rezultate palpabile, căci moştenirea istorică a conştiinţei româneşti în faţa stăpânirii de 1000 de ani a românilor de către unguri nu poate fi uitată. Chiar anul trecut, la 1 decembrie 2018 am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România şi mulţi unguri, inclusiv autorităţile din Ungaria s-au îmbrăcat de doliu în acea zi…

Cel mai elocvent exemplu, din aceste zile asupra nevoii de înţelegere a particularităţilor naţionale din sânul ortodoxiei este autocefalia (independenţa) Bisericii Ortodoxe din Ucraina de Biserica Ortodoxă din Rusia. Poporul ucrainean, în marea lui majoritate a vrut Biserică Ortodoxă Ucraineană şi din mila lui Dumnezeu, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, Bartolomeu I a făcut-o să existe, deşi ruşii s-au împotrivit şi se împotrivesc prin punerea în aplicare a unei mari schisme în sânul ortodoxiei. Se pare că, timpul imperialismului primatului Patriarhiei Moscovei în rândul ucrainenilor ortodocşi a apus! Astfel, Patriarhia Ortodoxă a Rusiei este nevoită să se rezume la credincioşii de limbă rusă, iar credincioşii de limbă ucraineană au propria lor Patriarhie Ortodoxă cu sediul la Kiev.

Aceeaşi situaţie o găsim şi în celălalt stat românesc, Republica Moldova, unde Patriarhia Moscovei nu vrea să renunţe la credincioşii de limbă română, cărora le spune moldoveni, deşi vorbesc limba română, la fel ca mine, român din Transilvania. Biserica Ortodoxă Română încă din 1992 şi-a reactivat autoritatea asupra credincioşilor de limbă română din acest stat românesc prin Mitropolia Basarabiei, autoritate de care a fost deposedată de către regimul ţarist (1812) şi apoi cel comunist (1944).

Prin urmare, particularitatea naţională din ortodoxie, potrivit căreia o limbă are o singură autoritate bisericească este un principiu ce trebuie luat în seamă în dialogul de unire dintre catolici şi ortodocşi. Astfel, în anii ´80 mai mulţi spanioli din Catalunia s-au adresat Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române cerându-i înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Spaniole. Cum era firesc, Patriarhul Teoctist i-a refuzat, pe motiv că poporul spaniol are o Biserică şi anume, Biserica Catolică. Nu acelaşi lucru l-a făcut Patriarhul Serbiei, care într-o gândire imperialistă a deschis Biserica Ortodoxă Spaniolă, care există şi astăzi.

Într-o astfel de cheie, a imperialismului bisericesc al Vaticanului este văzută şi înţeleasă astăzi Biserica Greco-Catolică din România – Biserica Română unită cu Roma de către majoritatea ortodocşilor români practicanţi.

După cum ştiţi, în calitate de absolvent al Facultăţii de Teologie Catolice din Barcelona şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Cluj-Napoca, cu mare durere în suflet, vă mărturisesc, Sanctitatea Voastră, ura dintre creştinii greco-catolici români şi creştinii ortodocşi români din ultimii 30 de ani. De la violenţă verbală, la procese interminabile în faţa unor judecători atei, până la bătăi în locaşurile de cult, cu astfel de păcate este presărată istoria creştinismului românesc din Transilvania din aceşti 30 de ani. Această realitate a duşmăniei dintre românii ortodocşi şi românii greco-catolici nu este nouă, ci, din păcate coboară până la crearea Bisericii Greco-Catolice în Transilvania, acum mai bine de 300 de ani.

Poate gândurile pe care vi le mărturisesc sunt subiective, de aceea, vă aduc la cunoştintă cea mai celebră predică pe această temă, rostită în catedrala de la Blaj, pe care o veţi vizita, de către un preot greco-catolic în faţa elitei intelectuale, bisericeşti şi politice a românilor greco-catolici şi ortodocşi din toate cele 3 mari provincii istorice româneşti, pe care le veţi vizita în curând. Este vorba despre celebrul „Discurs de la Blaj”, rostit de către unul dintre părinţii României actuale, preotul greco-catolic Simion Bărnuţiu, cu ocazia Marii Adunări Naţionale din 1848.

Simion Bărnuţiu (1808-1864) este o uriaşă figură a patrimoniului nostru politic din veacul al XIX-lea. Simion Bărnuţiu sau Bărnuţ a fost preot greco-catolic, jurist, istoric, jurnalist, filosof, profesor universitar şi om politic de seamă al Transilvaniei secolului al XIX-lea şi se bucură de o mare autoritate, fiind respectat de noi toţi.

Despre Simion Bărnuţiu nota greco-catolicul Corneliu Coposu, părintele democraţiei actuale din România, de după căderea comunismului din 1989, cu mulţi ani în urmă, în 1941, cu ocazia publicării de către acesta a Testamentului lui Simion Bărnuţiu, următoarele: „Semnificaţia personalităţii şi operei acestui mare gânditor politic constră în faptul că el a concentrat într-un sistem de doctrină aspiraţiile încă nelămurite pe deplin ale Ardealului. A strâns toate argumentele de drept natural şi de istoricism jurudic, care pledau în interesul românilor şi a făcut cei dintâi paşi pentru dezbaterea publică pe temei de drept a cauzei noastre. (…) În discursul de la Blaj, care este cartea libertăţilor Ardealului, ce se lupta pentru independenţa sa politică, marele revoluţionar a rostit printre altele celebrul legat testamentar, pentru generaţiile viitoare.” [1]

Predica lui Simion Bărnuţiu este un tratat de istorie civilă şi bisericească, expus oral, în care pentru prima dată se analizează istorico-critic de către un preot greco-catolic, de la amvonul catedralei greco-catolice din Blaj, unirea românilor cu Roma în Biserica Greco-Catolică.[2]

Partea a III-a a predicii sale este dedicată cu precădere problemelor religioase precum calvinizarea şi uniaţia. Fără a intra în probleme dogmatice, oratorul face o analiză a comportamentului religios-moral al maghiarilor atât catolici, cât şi calvini, precum şi încercarea acestora de maghiarizare prin religie. Astfel, componenta politică a stins „încetul şi religiunea creştină a dragostei frăţeşti.”

Centrul părţii teologice îl reprezintă divizarea românilor prin uniaţie. Simion Bărnuţiu mărturiseşte disensiunile familiale şi sociale născute în urma trecerii românilor ortodocşi la greco-catolicism, subliniind pe de o parte situaţia umilitoare şi degradantă a clericilor şi poporului român din secolele trecute, şi pe de altă parte, înşelăciunea prestată de emisarii iezuiţi şi realizările Şcolii Ardelene văzute ca modice în comparaţie cu aşteptările lor naţionale, întrebându-se, dacă a meritat această uniaţie?

Astfel, „românii, ca să scape de batjocurile cele multe se plecară de primiră această uniune” (pag. 85), care „să zicem, în fine că i-a înviat pe români din leşinare, uniunea i-a deşteptat din somn şi le-a însufleţit spirit de viaţă, (…) dar să nu uităm însă a pune în cumpănă şi rănile înfipte naţiunii noastre prin uniune. (pag. 91)” „Ce a păcătuit Biserica noastră – întrebăm şi noi cu episcopul Inocenţiu – dacă cumva n-a păcătuit unindu-se, de se pedepseşte cu infamia dezertorului? Cu Uniunea deodată a intrat o ură între români, care a ţinut mai bine de 80 de ani” (pag. 95). „Acum ce vom zice de toate Uniunile acestea şi de toate bunătăţile lor, când vedem, cum că toate acestea au fost numai nişte laţuri, cu cari ne-au prins; furii, cu care ne-au încăierat; spaime, cu cari ne-au înfricoşat; şerpi, cu cari ne-au otrăvit.” (pag. 105).

Teza proprie a preotului Simion Bărnuţiu asupra uniaţiei este „că, să nu se teamă (slujitorii bisericii) că voiesc cumva să mă ating de natura dogmatică a uniunii, căci eu o privesc numai din punct de vedere politic, ca un raport profan între Unguri şi Români; numai despre uniune, în acest înţeles, zic eu că Strigoniul [Esztergom – primatul Bisericii Romano-Catolice din Ungaria] a făcut-o în favoarea bisericii ungureşti şi spre subjugarea şi căderea celei române: Strigoniul a plantat-o în inima împăratului Leopold şi a Românilor; Strigoniul a udat-o prin iezuiţi; Strigoniul a crescut-o; (…) Strigoniul conducea toate lucrurile uniunii la Curte [Viena] şi la Roma şi, fără influenţa şi voia lui, nu se făcea nimic în lucrurile Bisericii Române, cum nu se face nici astăzi.” (pag. 85-89).

Faptul că aflăm această analiză istorico-critică în 1848, expusă de un cleric greco-catolic în faţa elitelor intelectuale clericale greco-catolice şi primirea şi acceptarea predicii sale, arată echilibrul şi luciditatea pe care generaţia a II-a a Şcolii Ardelene o avea.

Aceeaşi luciditate au avut-o clericii şi conducătorii greco-catolici la 1918, când Biserica Greco-Catolică a fost un stâlp în realizarea unirii politice a Transilvaniei cu România, în frunte cu cardinalul Iuliu Hossu şi politicianul greco-catolic Iuliu Maniu, care apoi, au suferit alături de alţi clerici şi creştini practicanţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, protestanţi şi neo-protestanţi închisoarea, prigoana şi chiar martiriul în timpul regimului comunist (1945 – 1989).

Un regim criminal, barbar, ateu, radical, care în numele unităţii poporului român a considerat că „scopul scuză mijloacele”, după cum Nicolae Ceaușescu îi spunea papei Paul al VI-lea în 1973 că „socotim irevocabil închisă pentru totdeauna (chestiunea Bisericii Greco-Catolice). E o problemă religioasă, dar și de stat. Pentru noi nu există. Luați act că nu vom renunța la a veghea la unitatea poporului român.”[3]

Astăzi România este o ţară liberă şi viitoarea vizită a Sanctităţii Voastre confirmă acest lucru, nimeni nu mai crede că unitatea poporului român este pusă sub semnul întrebării de existenţa Bisericii Greco-Catolice, însă unirea dintre ortodocşi şi catolici prin Biserica Greco-Catolică nu este drumul pe care ortodocşii practicanţi vor merge. Mai cu seamă că, la vizita papei Ioan Paul al II-lea de acum 20 de ani, în 1999, la Bucureşti, mulţimea a strigat cu glas mare: „Unitate, Unitate, Unitate!” Deci, dacă calea unirii ar fi fost Biserica Greco-Catolică, atunci, ortodocşii care vrem unirea creştinilor am fi în Biserica Greco-Catolică şi nu suntem…

Mă rog lui Dumnezeu, ca vizita Sanctităţii Voastre, de care mă bucur foarte tare, alături de alţi români, să fie un pas spre unitatea adevărată dintre catolici şi ortodocşi. Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala de a vă scrie aceste cuvinte despre Biserica Greco-Catolică din România. Dar îmi asum întru totul cele scrise şi de aceea, scrisoarea pe care o trimit Sanctităţii Voastre, în spaniolă şi română, va fi o scrisoare deschisă, pentru ca să nu existe cumva acuzaţia că i-aş vorbi pe la spate pe credincioşii români greco-catolici.

Poate acum mai bine de 300 de ani, prin crearea Bisericii Greco-Catolice, dorinţa Romei a fost de a-i uni pe catolici şi pe ortodocşi într-o singură biserică, însă rezultatul istoric îl vedem şi astăzi: TREI Biserici, în loc de UNA singură – Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică. Prin urmare, Sanctitatea Voastră, calea Bisericii Greco-Catolice nu este calea de unire dintre ortodocşi şi catolici!

În speranţa unirii adevărate dintre ortodocşi şi catolici, cu umilinţă, vă rog să vă rugaţi pentru pacea şi liniştea poporului român!

Cu umilinţă şi dragoste,

Prof. drd. Florin I. Bojor

 

Bistriţa, 30 ianuarie 2019, aniversarea zilei de naştere a cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu, care va fi în curând canonizat.

 

[1] Corneliu Coposu, Testamentul lui Simion Bărnuţiu, în Ardealul, I, nr. 44, din 27 decembrie 1941, pag 5. Accesare virtuală pe https://marius-andrei.ro/testamentul-lui-simion-barnutiu/

[2] Simion Bărnuţiu, Discursul ţinut în catedrala din Blaj la 2/14 maiu 1848, în Revista Periodică Biblioteca Românească Enciclopedică „Socec”, Nr. 68 – 71, Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 248 pag., 1909. Accesare virtuală pe http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/78869/1/BCUCLUJ_FG_177004_1909_068-071.pdf

[3] Ovidiu Bozgan, Cronica unui eșec previzibil. România și Sfântul Scaun în timpul pontificatului lui Paul al VI-lea (1963-1978), București 2004, pag. 283

Scrisoare papa Francisc

Scrisoare papa Francisc