Arhive blog

PIRUM lasă conștiința românilor să decidă la Referendum

PIRUM, Partidul Romanilor din Spania

PIRUM, Partidul Romanilor din Spania

Partidul Românilor din Spania, PIRUM nu intră în disputa Referendumului pentru suspendarea Președintelui României Traian Băsescu, nici de o parte, nici de alta, îndemnând alegătorii români din Spania să-şi urmeze conștiința în legătură cu participarea sau nu la Referendumul din 29 iulie 2012 şi cu alegerea în sine. Detalii pe www.pirum.wordpress.com

Personal observ cu tristețe decăderea limbajului politic din România, discursul anacronic, total neprofesionist, chiar incult al politicienilor din țară şi bineînțeles, apatia generalizată a românilor față de spațiul public.

Lupta partizană actuală nu este în favoarea României pe termen scurt. Ce este îngrijorător: politicieni români care au ajuns până la decăderea de a cere suspendarea drepturilor României ca stat membru al Uniunii Europene. Adică, au pus clar interesul personal, partidic în detrimentul celui național.

Prof. Florin I. Bojor