Arhive blog

De Paşti Imperiul Otoman renaşte…

De Paşti Imperiul Otoman renaşte...

De Paşti Imperiul Otoman renaşte…

Anul acesta de Paşti s-au întâmplat două evenimente importante pentru viaţa noastră: războiul Coreea de Nord – SUA a fost amânat şi Imperiului Otoman a renăscut.

Azi dimineaţă, după sărbătorirea Zilei Soarelui a regimului comunist din Coreea de Nord, adică a 105 ani de la naşterea părintelui patriei Kim Ir-sen, racheta lansată de liderul suprem Kim Jong-un a explodat înainte să declanşeze un posibil război cu SUA. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu sau pură întâmplare „nefericită”?

Tot astăzi, în ziua de Paşti Imperiul Otoman renaşte după aproape un secol de la dispariţie sau adormire. Mai precis, azi turcii au ales prin referendum ca predicatorul islamist şi fotbalistul Recep Erdogan să devină preşedinte absolut al ţării, adică sultan.

Se pare că în mintea multor turci măreţia şi puterea Imperiului Otoman sunt un vis ce trebuie să redevină realitate. Astfel se explică de ce majoritatea populaţiei nu a fost de acord cu lovitura de stat a armatei laice turce de anul trecut, iar acum visul imperial prinde contur pe cale legală.

Să vină refugiații, dar nu în căminele și internatele școlare!

De Paşti Imperiul Otoman renaşte…

Sultanul Erdogan încarnează în mintea lor mesianismul politic, adică alesul lui Alah care trebuie să aducă prosperitate, putere şi măreţie turcilor şi să răspândească credinţa adevărată a profetului Mahomed: islamul.

Dacă ne gândim că există şi un mesianism politic rus care se afirmă „ortodox” şi care vede în persoana şi acţiunea lui Vladimir Putin prosperitatea, puterea şi măreţia „Ortodoxiei”, se pare că istoria se repetă pentru români.

Oare vom fi prinşi din nou în cleştele ultimelor sute de ani între ruşi şi turci?

Ar fi extrem de dureros ca poeziile poetului bistriţenilor George Coşbuc să devină din nou realitate:

„Dar şapte turci pe el săriră,
Şi şapte săbii-l şi loviră,

Şi-al optulea, un turc bărbos,
Izbi turbat de sus în jos

În piept cu patul puştii, fiara –
Şi-atunci pocnind se rupse scara

Şi bietul căpitan căzu
Pe spate-n şanţ, şi-atâta fu.

Căci s-adunau păgânii gloată
Şi-un om era reduta toată,

Şi-ntregul parapet un fes,
Atâta se-ngloteau de des.

Cădeam ca frunzele de brumă,
Iar sângele curgea cu spumă.”

Prof. Florin I. Bojor

Anunțuri