Arhive blog

Protest legal la Bistriţa: „Susținem Parchetul și DNA-ul contra PSD – ALDE care ne-au GAZAT!”

Protest 10 septembrie 2018 Bistrita - organizatori

Protest 10 septembrie 2018 Bistrita – organizatori

Luni, 10 septembrie 2018, societatea civilă din Bistrița a organizat un nou protest, pe de o parte, de solidaritate cu victimele evenimentelor violente de la Bucureşti din 10 august şi pe de altă parte, de susţinere a Parchetului şi DNA-ului în faţa asaltului politicienilor neoneşti. Protestul a fost autorizat, iar pe pagina de facebook a evenimentului în jur de 826 de persoane s-au arătat interesate și 130 și-au anunțat prezența, în final în stradă fiind peste 50 de persoane.

În anunţul protestului se menţiona: „Noi suntem poporul! Unii au fost gazați de Jandarmeria Română din București pe 10 august 2018, alții au ieșit în stradă la Bistrița și în alte orașe, acum ieșim din nou în stradă pentru a susține Parchetul și DNA-ul împotriva PSD – ALDE care ne-au gazat și ne ucid viitorul!”

Protest Bistrita Prefectul Ovidiu-Victor Frent

Protest Bistrita Prefectul Ovidiu-Victor Frent

Noutatea acestui protest a fost invitarea la dialog a reprezentantului Guvernului României în teritoriu, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, domnul Ovidiu-Victor Frenţ. Astfel, mai mulţi cetăţeni au depus o cerere de dialog cu Prefectul la protestul de luni, 10 septembrie (Nr. Document IA 17201 din 05.09.2018). În cererea de solicitare la dialog a prefectului se menţionează: „În calitatea dumneavoastră de revoluţionar împotriva comunismului la Revoluţia din 1989 avem certitudinea că veţi participa la dialogul civilizat, democratic şi paşnic care va avea loc între dumneavoastră ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu şi protestatarii din societatea civilă bistriţeană.

Protest Bistrita 10 septembrie 2018

Protest Bistrita 10 septembrie 2018

Prefectul Ovidiu-Victor Frenţ prin subalternii săi a anunţat: „Ca urmare a apariției în presă și în mediul online a cererii de dialog cu Prefectul județului Bistrița-Năsăud la Protestul din 10 septembrie 2018, a reprezentanților societății civile Adrian-Dorin Panti, Florin Ioan Bojor, Tiberius Cămăraș și Vasile Man, dorim să vă informăm că s-a răspuns prin e-mail, încă de vineri, 7 septembrie, cât și telefonic, că dl. prefect Ovidiu-Victor Frenț este deschis dialogului și îi invită luni, 10 septembrie, în intervalul 12:00-15:00, la biroul acestuia, de la Palatul Administrativ”.

Cum era firesc, nu am aceptat invitația prefectului la dialog în biroul său. Ne-au contactat pe mail și la telefon, în urma cererii depuse și în urma invitației la dialog și le-am răspuns – că noi suntem simpli cetățeni, nu suntem șefi de partide, nu reprezentăm asociații, nu avem niciun mandat din partea unei comunități să dialogăm cu domnia sa. De aceea l-am chemat să dialogheze dumnealui cu noi într-o adunare publică, democratică și civilizată cum am demonstrat deja că suntem capabili să desfășurăm.

Florin Bojor - proteste Bistrita

Florin Bojor – proteste Bistrita

Pe tot parcursul protestului autorizat, cei prezenţi s-au întrebat: „Vine sau nu vine la Protest Prefectul Ovidiu-Victor Frenţ? Dar, prefectul nu a venit…

Acum se pune întrebarea: ce trebuie să facă mai departe cetăţenii simpli din societatea civilă? În stradă, de mai bine de 3 ani de zile de la incendiul de la Clubul Colectiv, lumea a tot ieşit, candidaturi independente la alegerile locale au pus, dezbateri publice şi proteste în Consiliul Local şi Judeţean au făcut, la Bucureşti la protestele naţionale au participat, a dialoga cu politicienii au tot căutat, a îi convinge pe aleşi de nevoia de bine comun au tot încercat, pe reţelele de socializare au tot comentat că România nu merge într-o direcţie bună, acum ce mai putem face?

Prof. Florin I. Bojor  

Antena 1 prezintă Protestul din Bistrița din 10 septembrie 2018:

Protestul din Bistrița din 10 septembrie 2018, detaliat. La o lună după Marea Gazare din București am ieșit în stradă pentru a susține Justiția din România împotriva atacurilor PSD-ALDE. Sperăm ca vinovații să răspundă pentru ceea ce ne-au făcut la București: JOS Dragnea!

Invitaţia din 1 septembrie 2018 pentru unirea protestelor împotriva corupţiei din România şi Rep. Moldova: Fraţi Basarabeni, treceţi Prutul! Uniţi scăpăm de Dragnea, Plahotniuc şi cleptocraţii lor! 

Unirea protestelor este un nou pas spre unirea celor două ţări, divizate de corupţi, hoţi, mincinoşi şi trădători ai neamului românesc.

 

Reclame

Altă întrebare: când capii politicieni pleacă la plimbare?

societatea-civila-bistriteana

Societatea Civila Bistriteana

Partidele politice au arătat că nu se pot curăţa, moraliza, reforma, regenera din interior. Se pare că este nevoie de acţiuni externe pentru ca clasa politică să îşi revină. Vocea străzii este tocmai acel mesaj vital purificator de care partidele politice au nevoie.

La protestele de după incendiul de la Colectiv s-a strigat: Toate partidele, aceeaşi mizerie!

Lumea care strigă împotriva PSD şi ALDE nu îşi doreşte revenirea PNL – PDL la butoane. Deşi, se observă că între manifestanţii de la Bistriţa, spre exemplu, există politicieni PNL, PDL şi ai Partidului Ecologist care stau la pândă…

Ar fi păcat ca după ce mai multe mii de bistriţeni au ieşit să-şi strige amarul faţă de abuzul actualei puteri să ajungă la putere foştii… Acest lucru ar dinamita societatea civilă pentru încă un deceniu. Deci, societatea civilă nu poate permite vechilor politicieni să primească din nou puterea!

Să nu fiu înţeles greşit, trebuie găsită o soluţie de consens social: vechile partide să nu dispară, dar capii şi curtea lor de acoliţi, DA! Oare între miile de membri ai partidelor tradiţionale din Bistriţa numai „vedetele actuale” sau cele reciclate au ceva de spus şi de făcut pentru ţară, judeţ şi oraş?

Să nu lăsăm ca protestele să fie din nou furate!

Prof. Florin I. Bojor