Arhive blog

Părintele Paisie de la Strâmba în dialog cu existenţa

părintele Paisie de la Strâmba

părintele Paisie de la Strâmba

Ciclul de seri duhovniceşti, Marţea Gândirii Creştine din postul Crăciunului 2013 a debutat marţi, 26 noiembrie, la biserica cunoscută sub numele „La Coroana” din Bistriţa, avându-l ca invitat pe părintele Paisie de la Strâmba.

Tema pe care a dezbătut-o duhovnicul creştin a fost alegerea existenţială, sub titlul: Pe ce cale? Un titlu sugestiv pentru un subiect extrem de complex şi profund. Astfel, părintele de la Strâmba a pornit într-o serie de întrebări retorice: De ce părăsim calea credinţei? De ce ne lăsăm batjocorită demnitatea umană? De ce ne dezumanizăm şi tindem să fim „animale”? De ce îl căutăm pe Dumnezeu numai la necaz? Spre ce ne îndreptăm?

Paisie de la Strâmba Marţea Gândirii Creştine

Paisie de la Strâmba Marţea Gândirii Creştine

Întrebări, care în viziunea oratorului au în spate felul în care ne înţelegem antropologia. În acest sens, părintele a recurs la cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt calea” (In 14,6), iar răspunsul omului îl găseşte în reflecţia filosofului Ernest Bernea: omul, marele mister al existenţei. Un mister aflat în timp şi spaţiu, care face alegeri pentru fericirea lui. Însă alegerile noastre adesea sunt păcatele, care prin repetarea lor duc la negarea existenţei eterne, a credinţei şi a lui Dumnezeu. De aici, şi dorinţele noastre concentrate cu precădere pe materialitate şi temporalitate (casă, maşină, slujbă), în loc să punem în centrul ierarhiei noastre de valori virtuţile creştine (pacea, liniştea, dragostea, etc.). Rezultatul acestui mod de a trăi este stresul, neliniştea, boala, ca atare, noi înşine prin alegerea răului ne facem autori ai răului nostru personal.

Paisie de la Strâmba - Clubul Internaţional Transilvania

Paisie de la Strâmba – Clubul Internaţional Transilvania

În aceste coordonate ale realităţii în care trăim, apare creştinismul şi calea fericirii pe care o propune, a jertfei şi a suferinţei pentru Hristos. „Povară” care aduce deplinătatea omului, fericirea şi liniştea lui. În alte cuvinte, abandonarea încrederii în capacităţile personale pentru încrederea în Dumnezeu, adică predarea voinţei fiecăruia în mâinile lui Dumnezeu este calea care ne duce la Adevăr şi Viaţă: Iisus Hristos.

Cuvintele părintelui Paisie de la Strâmba, prin concizia şi pragmatismul expunerii au coborât discursul metafizic la nivelul comun de înţelegere, iar Clubul Internaţional Transilvania i-a acordat calitatea de membru de onoare a asociaţiei creştine.

Marţea Gândirii Creştine

Marţea Gândirii Creştine

Serile duhovniceşti continuă în 3 decembrie prin conferinţa părintelui Serafim de la Căşiel, care va vorbi despre personalitatea fascinantă a părintelui Arsenie Boca.

Prof. Florin I. Bojor

Ultima Marţi a Gândirii Creştine din Postul Crăciunului 2012

Cu noi este Dumnezeu... – seară duhovnicească

Cu noi este Dumnezeu… – seară duhovnicească

Marţi, 18 decembrie 2012, la Catedrala din Bistriţa (Biserica Sf. Trei Ierarhi) a avut loc o nouă seară duhovnicească, ultima din postul Crăciunului 2012 organizată de către Clubul Internaţional Transilvania şi partenerii acestuia Parohia Sfântul Vasile cel Mare, Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur, Bistriţa şi Radio Renaşterea, 102 FM.

Evenimentul l-a avut ca invitat pe Părintele Paisie de la Mânăstirea Strâmba care a dezbătut tema: „Cu noi este Dumnezeu…”

Duhovnicul Mânăstirii Strâmba a ponit analiza subiectului propus prin citirea capitolului 8 din Cartea Profetului Isaia, unde găsim imnul, mesajul central al dezbaterii: „9. Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi veţi fi biruiţi. 10. Şi orice sfat veţi sfătui, îl va risipi Domnul, şi cuvântul pe care îl veţi grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!”

Apoi, gânditorul creştin a pus în paralel modelul de tărie, curaj şi credinţă creştină din imn cu exemplul martirilor din Revoluţia din 1989, care chiar dacă nu au rostit acest imn explicit în faţa tancurilor, l-au încarnat prin jertfa lor, căci comunismul a căzut cu puterea lui Dumnezeu.

Sfinţii închisorilor sunt un alt exemplu viu, recent al celor care l-au avut pe Dumnezeu cu ei în suferinţa prigoanei şi reeducării comuniste, adică a anihilării lui Dumnezeu. Pilda Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a Părintelui Daniil Tudor sau a Părintelui Arsenie Papacioc au fost explicate publicului prezent şi sunt elocvente pentru a ne arăta curajul de a mărturisi pe Dumnezeu şi a reuşi să nu înnebunească în infernul puşcăriilor şi experimentelor de teroare şi dezintegrare umană făcute de către comunişti.

Martea Gandirii Crestine

Martea Gandirii Crestine

Părinţii închisorilor ne descoperă cel mai mult maxima patristică: „roagă-te ca şi cum ai muri mâine şi munceşte ca şi cum n-ai muri niciodată!”, iar frica de moarte este dezintegrată prin credinţa arzătoare că Dumnezeu este cu noi.

Surpriza întâlnirii de seară reprezentat-o concertul de colinde interpretate de către Corul Liceului Tehnologic de Servicii Bistriţa. Iar Părintele Chiril de la Parva prezent şi el la întâlnirea de seară a subliniat „starea serilor duhovniceşti”, chemări spre Dumnezeu, o gură de „oxigen”, de meditaţie şi conştientizare a vocaţiei noastre de creştini, urmaşi a lui Hristos.

Cu seara duhovnicească susţinută de către Părintele Paisie de la Mânăstirea Strâmba, ciclul de conferinţe Marţea Gândirii Creştine îşi ia rămas bun de la numeroşii credincioşi care au participat la evenimentele din postul Crăciunului 2012. Următoarea sesiune de comunicări duhovniceşti organizate de către Clubul Internaţional Transilvania va avea loc în Postul Sfintelor Paşti din 2013.

Prof. Florin I. Bojor

Cu noi este Dumnezeu… – seară duhovnicească

Cu noi este Dumnezeu... – seară duhovnicească

Cu noi este Dumnezeu… – seară duhovnicească

Marţi, 18 decembrie 2012, orele 18:00, Clubul Internaţional Transilvania şi partenerii acestuia Parohia Sfântul Vasile cel Mare, Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur, Bistriţa şi Radio Renaşterea, 102 FM vă invită la ultima seară duhovnicească – Marţea Gândirii Creştine – din Postul Crăciunului 2012.

Duhovnicul invitat este Părintele Paisie de la Mânăstirea Strâmba care va dezbate tema: „Cu noi este Dumnezeu…”

În continuarea întâlnirii de seară va fi un concert de colinde interpretate de către Corul Liceului Tehnologic de Servicii Bistriţa.

Vă aşteptăm cu drag!

Prof. Florin I. Bojor