Arhive blog

Pe politicieni îi aşteaptă ura oamenilor, dacă nu se vor schimba sau pleca în 2014!

Florin I. Bojor - manifestatie Barcelona

Florin I. Bojor – manifestatie Barcelona

În postmodernitate partidele politice îşi joacă ultima carte a existenţei lor, iar politicienii şi reţeaua de structuri economice care le formează, dacă nu se vor schimba, riscă ura oamenilor şi consecinţele acesteia.

Orice societate  are nevoie de forme asociative pentru a se putea organiza, iar acele forme reprezintă pentru majoritatea modul în care autoritatea şi încrederea se îmbină pentru ca societatea să poată funcţiona. În Transilvania până la Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784) şi în Europa până la Revoluţia Franceză (1789) mentalitatea generalizată era că unei structuri asociative, legătă între membrii acesteia pe bază de „sânge albastru”, numită nobilime, i se cuvine autoritatea şi încrederea în deciziile pe care aceasta le ia pentru binele comun al societăţii.

Atunci însă, datorită abuzurilor faţă de dreptatea socială, faţă de nivelul de trai şi faţă de buna adminstrare a puterii, lumea a început să creadă în alte forme de asociere. Ceea ce a născut ura faţă de acea clasă conducătoare şi forma lor de organizare: rangurile nobiliare.

Florin I. Bojor - manifestatie Barcelona

Florin I. Bojor – manifestatie Barcelona

Apoi au apărut partidele politice, în care timp două 2 secole lumea şi-a pus încrederea, fie în mai multe – pluripartidismul, fie în unul singur – partidul comunist. Dar asemenea, nobililor de oarecând, partidele politice au format clanuri mafiote, unde banul şi puterea sunt deasupra binelui comun, al tuturora. Iar oamenii din acele structuri, numiţi politicieni s-au legat între ei într-un cerc obscur al neputinţei, minciunii, demagogiei şi hoţiei.

Deşi eu unul cred în iertare, lumea, ca acum 200 de ani a început să-i urască…

Odată ce ura e stârnită este foarte greu ca s-o mai poţi domoli. De aceea, istoria ne învaţă unde au greşit aceia şi cât de scump au plătit cu toţii: teroare, crime, blesteme, hoţii, nedreptăţi şi multă suferinţă.

Florin I. Bojor - manifestatie Barcelona

Florin I. Bojor – manifestatie Barcelona

România postmodernă a început să se deştepte şi numărul oamenilor care ies în stradă se înmulţeşte pe zi ce trece. Oare nu este suficient pentru ca politicienii să se schimbe? Oare nu este suficient ca majoritatea dintre ei să se retragă definitiv din viaţa publică? Oare nu este suficient ca partidele politice şi mafiile din spatele lor să se dizolve în pace şi linişte? Oare nu pot să-i lase pe oameni ca să îşi aleagă formele de autoritate şi încredere potrivite?

 Prof. Florin I. Bojor

De ce independenţii nu vor câştiga în 2014?

Florin Bojor - Milano

Florin Bojor – Milano

Văzând că majoritatea tinerilor care fac politică intră într-un partid politic, majoritatea oamenilor de afaceri merg în tandem cu politicienii, iar populaţia României interesată de spaţiul public votează politicienii din partidele politice, mă întreb: de ce independenţii nu vor câştiga în 2014?

Răspunsul cred că este foarte complicat şi aştept orice mesaj care să descopere vălul care ne ţine în amorţeala şi lâncezeala în care ne aflăm. Sau poate că nouă, populaţiei, ne este bine şi eu unul nu realizez acest lucru?

Pentru a încerca diferite piste de elucidare a enigmei, cred că fundamentul îl găsim în străfundul aşteptărilor noastre, mai precis în setea de a fi învingători şi a fi în barca celor puternici, chiar dacă acei puternici sunt imorali, corupţi, mincinoşi, hoţi, etc. Faptul de a fi băgaţi în seamă şi poate de a avea un ajutor personal la nevoie de la aceştia, face ca românii să vadă ca far de lumină aceleaşi personalităţi meschine, avide de stăpânire cu orice preţ, lipsite de viziune de viitor şi sfidătoare la adresa binelui comun.

Florin Bojor - Constantinopol

Florin Bojor – Constantinopol

Căci altfel, cum se explică faptul că am votat şi vom vota din nou partidele politice pe care le bârfim, le desconsiderăm şi le găsim responsabile pentru lipsurile cu care ne confruntăm? Dacă nu ar exista în noi o sferă de coruptibilitate, atunci nici politicienii nu ar fi corupţi. Alminteri, nu-mi pot explica cum de votăm aceleaşi structuri imorale? Sau raţiunea a fugit de la noi?

Pe de altă parte, am vrea să luăm totul de-a gata, uşor, fără prea multă osteneală şi în acelaşi timp cu certitudini de reuşită. Nu vrem să ne sacrificăm, să ne jertfim pentru binele comun, ci gândim exclusiv la binele individual. De aceea spunem: lumea e rea, să-mi fie mie bine…

Poate acest punct al gândirii şi simţirii noastre este constatarea pe care politicienii o manipulează spre câştigul lor şi a structurilor cu care sunt căsătoriţi. Şi atunci de ce un independent, nu poate câştiga în 2014?

1. Tinerii interesaţi de a face politică caută un patron, şi nu un egal cu care să facă echipă, doresc mai degrabă să fie protejaţi decât să-şi exprime crezul lor existenţial;

2. Oamenii de afaceri nu mai sunt mişcaţi de idealuri sociale ca oarecând şi văd politica ca un teritoriu al investiţiilor, astfel încât, nici nu pot concepe să-şi bage banii în independenţi, care nu pot fi avuţi la mână prin structuri de partid, adică împletitura de relaţii, obligaţii, favoruri şi secrete compromiţătoare;

Florin Bojor - Andorra

Florin Bojor – Andorra

3. Lipsa publicităţii şi a credibilităţii faţă de independenţi din partea societăţii. Ne este frică de nou, de risc şi alegem răul inferior – partidele;

4. Lipsa de harismă, de curaj, de viziune şi de încredere în ceilalţi a însăşi independenţilor.

Una peste alta, noi pierdem, căci în momentul în care responsabilitatea nu are baza în persoana concretă (cazul independenţilor), ci în structuri de oameni (cazul partidelor), atunci, vinovaţii nu există… Dar cine se gândeşte la responsabilitate, mai bine să fugim în căutarea câştigului şi a puterii şi în 2014?

Prof. Florin I. Bojor

Jos Partidele Politice!

Prof. Florin I. Bojor

Prof. Florin I. Bojor

Criza structurală din România are un singur sediu: partidele politice; iar ceea ce întreţine aceste sedii este egoismul nostru. Manifestaţiile din toamna – iarna românească 2013 sunt pe aceeaşi axă a postmodernităţii revoluţionare a ultimilor ani, asemenea maiului spaniol din 2011, mişcării italiene a celor 5 stele şi a tuturora celorlalte mici convulsii europene.

De 24 de ani politicienii români au făcut ca încrederea în ideea de structură politică partidică să fie într-o decădere tot mai accentuată.

După cum vă pot confirma mulţi cetăţeni implicaţi în structuri de partid: unii lipesc afişe pentru mâncare şi băutură, alţii fac propagandă ca să-şi menţină slujbele la stat, alţii investesc bani în partide pentru ulterioare contracte cu statul, iar alţii în lipsa de a avea în ce crede, aşteaptă ca partidul să le ofere câte ceva.

Florin I. Bojor - Italia

Florin I. Bojor – Italia

Toate acestea se întâmplă sub lupa asiduă a structurilor comuniste reciclate, care mişcă înrolaţii vânduţi şi de încredere în faţă şi în spate, asemenea unor piese de şah. Piese ce devin mai apoi actori şi gânditori ai structurii partidice. Astfel, comunitatea politicienilor se alimentează cu noi energii…

Partidele din România au în centru setea pentru bani şi nicidecum binele comun sau ideologiile cu care aburesc în cel mai josnic mod lumea credulă.

În faţa acestei realităţi 4 milioane de români au emigrat, alte milioane nu mai doresc să audă de cuvântul politică, iar câteva mii mai speră şi cred că distrugerea partidelor politice va aduce eliberarea din sfera mafiotă postcomunistă.

Decăderea sistemului partidelor politice în corupţie, hoţie, minciună, demagogie, lene, dezinteres şi lipsă de ruşine faţă de simplul cetăţean a ajuns la culmi prin deciziile de exploatare a aurului de la Roşia Montană, a explorării gazelor de şist de la Pungeşti, Bârlad şi Băile Felix şi prin privilegiile nobiliare ale parlamentarilor şi primarilor.

Argumentele sunt evidente, de aceea, jos partidele politice!

Prof. Florin I. Bojor