Arhive blog

Să candidez la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012?

Florin I. Bojor - postmodernitatea crestina

Florin I. Bojor – postmodernitatea crestina

Dragi prieteni, scopul pregătirii mele publice şi private îl reprezintă preoţia. Consider activitatea în spaţiul public ca şi pregătire evanghelică pentru a ajunge la preoţie. Între administrarea spaţiului public şi teologie văd o continuitate, pentru că mântuirea se câştigată în lume, şi creştinii trăiesc în lume şi răspund la Judecata Finală de ceea ce au făcut în lume şi cu lumea.

Prin urmare, pentru pregătirea acestei misiuni în spaţiul public premergătoare preoţiei am studiat: teologie (la Cluj şi Barcelona), filosofie şi un an de economie (la Barcelona); m-am implicat în construirea primului şi singurului partid al românilor din Spania, PIRUM, care s-a prezentat la alegerile locale din mai 2011 ca primul partid al imigranţilor din istoria Spaniei care participă la un proces electoral; am deschis la Barcelona Centrul Cultural Român, Casa România din Catalunia; am încercat să unesc organizaţiile din Diasporă în Mişcarea Românilor din Europa, MRE; am lucrat în toate sectoarele economiei (turism, construcţii, transporturi, sănătate, industrie, servicii, mass-media, etc.); am analizat sistemele regionale actuale şi am alcătuit un model propriu de regionalizare (Modelul Bojor de Regionalizare); iar de doi ani m-am întors în România pentru a intra în învăţământul românesc şi a propovădui gândirea în care cred: postmodernitatea creştină.

Acum, în calitate de independent faţă de orice partid politic din România, cu energia şi setea de schimbare a mentalităţii şi a sistemului din România mă gândesc să candidez pentru funcţia de deputat pentru colegiul electoral Bistriţa la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Scopul candidaturii îl reprezintă aducerea în discuţia publică a modelului creştin de guvernare a vieţii şi spaţiului public. Se înţelege de la sine că este dificilă lupta cu structurile partidelor politice coagulate în jurul setei de îmbogăţire şi putere ca scop suprem al vieţii, contrare prin acţiune moralei creştine.

Analizând pragmatic şi realist, reuşita electorală a candidaturii mele independente este extrem de redusă, însă aducerea în dezbatere publică a doctrinei sociale a Bisericii lui Hristos şi mărturia încarnată a valorilor creştinismului sunt o cerinţă a conştiinţei mele pentru a spera la preoţie.

De aceea, apelez la toate persoanele, creştini şi necreştini, care sunt interesaţi de sistemul de valori al creştinismului să aducă în discuţia publică necesitatea de credibilitate morală a administratorilor spaţiului public; iar dacă consideră oportună candidatura mea cu mesaj evanghelic să se implice în organizarea campaniei de strângere de semnături şi ulterior electorale pentru propovăduirea valorilor publice ale creştinismului, utilizând mecanismul candidaturii independente la Parlamentul României!

Vă mulţumesc frumos!

 

Prof. Florin I. Bojor

Discurs la Gala Premiilor Culturii Bistriţene

Florin Bojor premiere

Dumincă, 15 ianuarie 2012 cu ocazia Zilei Culturii Naţionale la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa a avut loc Gala Culturii Bistriţene. Evenimentul a fost de o înaltă ţinută, alături de laureaţi fiind artişti de prestigiu naţional şi internaţional.

La categoria „Scriitori”, sub semnătura Directorului Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa, domnul Prof. Dr. Dorel Cosma şi a Primarului Municipiului Bistriţa, domnul Teodor Ovidiu Creţu am primit Premiul Anului 2011.

Scriitorul şi jurnalistul Victor Stir a adresat un cuvânt de prezentare la adesa mea, menţionând cele 2 publicaţii din cariera mea: Dicţionarul Român – Catalan; Catalan – Român şi traducerea în catalană a teologului român Dumitru Stăniloae.

Vă prezint mai jos discursul rostit cu ocazia premierii:

Florin Bojor premiere

„Vă mulţumesc frumos pentru premiul acordat! Pentru mine anul 2011 a fost un an binecuvântat de Dumnezeu şi-I mulţumesc. Au fost bucurii, muncă, lupte interne: în planul spaţiului public, românii (între care mulţi bistriţeni), prin organizaţia românilor pe care am coordonat-o, au ajuns la maximum de egalitate cu spaniolii candidând la alegerile locale din Spania, de asemenea, am participat ca şi vorbitor la Revoluţia Intelectuală Spaniolă din luna mai.

Florin Bojor premiere

În ceea ce înseamnă planul administrativ, modelul meu de regionalizare a ajuns în mass-media, fiind în dezbatere inclusiv la Preşedinţia României.

În planul didactic, m-am întors în România unde sunt profesor la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, unde predau o nouă gândire la 350 de tineri, dintre care mulţi sunt în această sală.

Apoi, în ceea ce înseamnă cultură, pe lângă familia personală, am găsit acasă o familie  intelectuală, dintre care mulţi sunt de faţă. Împreună cu ei am deschis Clubul Internaţional Transilvania, care săptămână de săptămână vă invită la acţiuni artistice, duhovniceşti şi educative.

Florin Bojor premiere

Şi cel mai important lucru din 2011 a fost faptul că m-am reîntâlnit după 10 ani cu prima mea iubire, ne-am logodit şi anul acesta ne căsătorim.

Toate acestea sunt paşi mărunţi personali pentru preoţia mea, paşi la care se adaugă şi premiul primit astăzi. Un drum spre preoţie care pentru mine trece prin crearea, formarea unui curent de gândire: postmodernitatea creştină; care să schimbe România, prin schimbarea interiorului fiecăruia: pentru o Românie Nouă!”

Prof. Florin I. Bojor

Conexiones literarias y música rumana en Hungría

Florin Bojor, Marioara Herinean, Istvanne Kalcso

La Sociedad Literaria „Conexiones” y la Orquestra del Centro Municipal de Cultura „George Cosbuc” Bistrita, Transilvania, ha hecho un „gran espectáculo en Hungría.” El anfitrión de los rumanos fue el Ayuntamiento de Kétegyháza (Chitighaz) Békés, Hungría, encabezado por el alcalde Istvánné Kalcsó. Por lo tanto, Sábado, 19 de noviembre 2011, la sociedad i la orquestra invitó al público húngaro (en su mayoría de origen rumano) para una noche de literatura y conocimiento de la música folclórica rumana: „Conexiones literarias y música tradicional.”

El invitado de honor del evento fue su Excelencia, Monseñor Siluan, obispo de la diócesis ortodoxa en Hungría. El evento tuvo lugar en el Centro Cultural de Chitighaz Táncsics Mihály.

Domingo, 20 de noviembre 2011, a la Iglesia de Kétegyháza (Chitighaz) la delegación de Bistrita satisfecho con la interpretación de un concierto de villancicos los fieles presentes en la Misa.

La Sociedad Literaria Conexiones, representada por: Stefan Veşcari (poeta) y Florin I. Bojor (filósofo, traductor) presentó la Antología de poesía Conexiones (2010). Traducción del evento: María Herinean.

La Orquestra del Centro Cultural Municipal de Bistrita estaba compuesta por: Cosmin Neaga (conductor, saxo), AndreiBarsoni (órgano), Sorin Joldeş (acordeón), Dan Onita (clarinete), Dorel Sneaha (violín) y Ovidiu Boldi (violín). Artistas de la música popular: Petre Petruse y Mărioara Sigartău Marioara.

Florin I. Bojor, Secretario de la Sociedad Literaria Conexiones

www.ccm-bistrita.ro

Stimate Domn Mihai Mateaş ca să scriem „adevărul” nu inventăm!

În data de 18 mai 2011, 14:34, jurnalistul Mihai Mateaş a publicat pe pagina ziarului Adevărul un articol în care domnia sa îi pune în gura ”Domnului Florin Bujor” nişte cuvinte care nu îmi aparţin: „Preşedintele PIRUM (Partidul Iberic al Românilor) spune că se cheamă astfel doar din raţiuni de marketing politic, gruparea promovând, de fapt, identitatea europeană şi „înfrăţirea între popare şi culturi„.

Apoi acelaşi ziarist Mihai Mateaş de la Adevărul afirmă că: „Departe de a se prezenta ca o formaţiune politică dedicată apărării intereselor românilor din Spania, PIRUM se defineşte ca o forţă de centru, dedicată promovării „identităţii europene”, pentru a reuşi să strâng legăturile între popoarele vechiului continent.

Pentru ca întregul său articol să poarte „numele revelator”: „Spania: PIRUM se cheamă „partidul românilor” doar din raţiuni de marketing

Articolul din Adevărul al Domnului Mihai Mateaş nu poate fi luat în seamă, atâta timp cât domnia sa nu ştie cum mă cheamă!

Preşedintele PIRUM se numeşte FLORIN BOJOR, nu Florin bUjor. Prin urmare, dacă o persoană nu ştie cum se numeşte cel care „îi acordă aşa-zisul interviu” cât adevăr poate să fie în scrisul acestui domn jurnalist Mihai Mateaş de la ziarul Adevăul?

Apoi, înainte de a afirma e necesar să ne informăm, dacă domnia sa se consideră un JURNALIST, plus că pretinde să spună „adevărul” din ziarul Adevărul. Dacă domnia sa spune că PIRUM este o forţă de centru, atunci nu poate fi un partid postmodern cum scrie despre PIRUM într-un alt articol: „Bujor a explicat că partidul său este unul postmodernist,” căci postmodernitatea nu admite ideologii.

Apoi dacă Domnul ziarist Mihai Mateaş încearcă să traducă unele articole scrise despre mine din presa spaniolă, îi recomand cu toată căldura şi sinceritatea în calitate de autor al primului şi singurului Dicţionar Român – Catalan / Catalan – Român că mai are mult de aprofundat limbile iberice pentru a putea traduce articole din presa iberică şi a le semna în calitate de „autor” pentru a încasa banii de la ziarul Adevărul.

Dincolo de greşelile de ortografie şi „adevărurile” exprimate, trebuie să-i mulţumesc Domnului Mihai Mateaş pentru faptul că scrie despre mine, chiar dacă nu ştie cum mă cheamă şi cel mai important scrie despre Partidul Românilor din Spania, PIRUM chiar dacă nu intră pe pagina web a partidului (www.pirum.wordpress.com) spre a-l cunoaşte.

Pozele au fost fotografiate pe pagina reţelei FACEBOOK şi se pot accesa liber: http://www.facebook.com/mihaimateas

Prof. Florin I. Bojor