Arhive blog

Dragi moldoveni, doar DNA din ROMÂNIA vă scapă de PLAHOTNIUC!

Dragi moldoveni, doar DNA din ROMÂNIA vă scapă de PLAHOTNIUC!

Reclame

Dragi moldoveni, dacă ieşiţi în stradă pentru Năstase cereţi Reunirea cu România, dacă nu, o să luaţi din nou ţeapă de la „Suveranii” moldovenismului!

Manifestatie Unire R. Moldova cu Romania

Manifestatie Unire R. Moldova cu Romania

ACTUALIZARE, 21 iunie 2018: Dragi moldoveni, condamnarea la închisoare a celui mai puternic om din România, Liviu Dragnea vă arată că numai unirea cu România vă poate scăpa de Plahotniuc şi Dodon. Degeaba vă îmbătaţi cu apă rece crezând în independenţa Rep. Moldova. Cât timp credeţi în moldovenism, credeţi în supremaţia mafiei şi a hoţilor care vă fură. E în mâna voastră Unirea şi schimbarea!

***********************************************************************

Decizia Tribunalului din Chişinău de a invalida mandatul de primar al candidatului Andrei Năstase, mandat câştigat în urma alegerilor anticipate din 3 iunie 2018 este una nefastă. Arată pentru tot omul că Rep. Moldova este ţara mafiei moldoveneşti.

Inamicul nr. 1 al vostru nu este corupţia, ci moldovenismul care întreţine corupţia. De aceea, numai UNIREA cu România vă mai poate salva! Dacă nu, o să vă mâncaţi viaţa într-o luptă pe care nu aveţi cum să o câştigaţi: lupta cu „suveranii” moldoveni.

Independenţa Rep. Moldova pare a fi acum marele duşman al prosperităţii voastre şi al statului de drept. Mai precis, atâta timp cât credeţi în şansa moldovenismului ca naţie, ca popor diferit de români şi România aveţi toate şansele să duceţi o viaţă din ce în ce mai mizeră.

Steagul Unirii BN la palatul lui Cuza, Ruginoasa

Steagul Unirii BN la palatul lui Cuza, Ruginoasa

De ce? Pe de o parte, la graniţa a două imperii: UE şi Rusia nu ai cum să trăieşti în prosperitate atâta vreme cât ele îşi închid graniţele faţă de cei aflaţi afară. Pe de altă parte, trebuie să fiţi lucizi, Uniunea Europeană nu va primi ca membru un stat eşuat precum R. Moldova, iar decizia instanţei de astăzi împotriva lui Andrei Năstase confirmă acest lucru.

Chiar dacă Andrei Năstase şi Maia Sandu ar ajunge la putere, totuşi nu pot învinge un sistem de cumetrie şi clientelă construit în ultimii 25 de ani.

De aceea, mai aveţi o singură şansă: Reunirea cu România. Nu pentru că românii ar fi mai corecţi sau mai harnici ca voi, ci pentru faptul că Uniunea Europeană activează aici. Iar şmechereala lui Dragnea şi Tăriceanu o să intre rapid la apă, când UE îşi încoardă muşchii.

Primarii unionisti din R. Moldova omagiati la Bistrita Nasaud

Primarii unionisti din R. Moldova omagiati la Bistrita Nasaud

Asta e diferenţa, la voi în Rep. Moldova, nici România şi nici Rusia nu-şi pot încorda muşchii, ci numai Moldovenismul, fie că e Dodon, fie că e Usatîi, fie că e Plahotniuc. Ei toţi sunt Moldova independentă, fără de care ei ar fi nişte puşcăriaşi în România Nouă.

Voi decideţi, scăpaţi de moldovenism sau vă înecaţi fericiţi cu el în corupţie şi mizerie!

Prof. Florin I. Bojor

E nevoie de un Congres al Unioniştilor împotriva urii Preşedintelui Igor Dodon?

E nevoie de un Congres al Unioniştilor împotriva urii Preşedintelui Igor Dodon

E nevoie de un Congres al Unioniştilor împotriva urii Preşedintelui Igor Dodon

În spiritul democraţiei, al libertăţii de exprimare şi al valorilor ortodoxiei cred că este nevoie ca unioniştii de pe ambele maluri ale Prutului să se întâlnească pentru a-şi pregăti apărarea înaintea acuzaţiilor false şi mincinoase cu care domnul preşedinte Igor Dodon şi adepţii domniei sale atacă însăşi identitatea noastră de români.

Nimeni nu contestă statalitatea Republicii Moldova. România a fost prima ţară care i-a recunoscut independenţa şi este alegerea cetăţenilor acelei ţări forma de suveranitate, guvernare şi administrare pe care o doresc.

Dar a afirma că limba moldovenească este o altă limbă decât limba română, cultura moldovenească este o altă cultură decât cultura românească, istoria moldovenească este o altă istorie decât istoria românească. Mai mult, a regreta că ruşii ţarişti nu i-au cucerit pe toţi moldovenii şi a spune despre ardeleni, moroşeni, sătmăreni, bănăţeni, bihoreni, olteni, munteni, bucureşteni, dobrogeni, bucovineni, şi moldoveni că dorim invadarea şi cucerirea celorlalţi moldoveni din Republica Moldova este prea mult…

Am crezut tot timpul că este cel mai bine să fim indiferenţi în faţa minciunilor propagate de bolşevici în ultima sută de ani, însă văd că după atâţia ani discursul bolşevicilor apare ca doctrină de stat a propagandei domnului preşedinte Igor Dodon.

De aceea, călăuziţi de dragoste frăţească ardelenii¸ moroşenii, sătmărenii, bihorenii, bănăţenii, oltenii, muntenii, bucureşteni, dobrogenii, bucovinenii, şi moldovenii de dincoace şi dincolo de Prut care doresc unirea dintre Republica Moldova şi România trebuie să se întâlnească la Iaşi, în vechea capitală a Ţării Moldovei înainte de anexarea ţaristă pentru a dezbate apărarea noastră practică în faţa propagandei domnului preşedinte Igor Dodon.

Se spune că bolşevicul Lenin afirma: „o minciună spusă des şi constant devine adevăr”. De aceea, e nevoie ca românii unionişti din cele două ţări româneşti să se întâlnească cât mai repede pentru ca miniciunile ce se repetă şi se vor repeta despre noi unioniştii să îşi găsească apărarea noastră practică, pragmatică, lucidă şi civilizată înaintea manipulărilor ce ne ţin despărţiţi de atâţia şi atâţia ani.

Se pare că domnul preşedinte Igor Dodon ne identifică pe noi unioniştii ca marii duşmani ai poporului, după cum bolşevicii îi identificau pe cei deportaţi în Siberia şi dacă tăcem şi nu reacţionăm cu duhul blândeţii este posibil ca într-o bună zi istoria să se repete şi să ne trezim şi noi deportaţi în Asia!

Prof. Florin I. Bojor din Bistriţa, Transilvania