Arhive blog

Plângere la Parchetul Militar: PSD – ALDE au organizat gazarea noastră la Bucureşti pentru a băga frica în noi?

Florin Bojor Protest Bucuresti

Florin Bojor Protest Bucuresti

Sunt prof. Florin I. Bojor din Bistriţa, absolvent a două facultăţi în Barcelona şi autorul primului şi singurului Dicţionar Român – Catalan / Catalan – Român. În ultimii ani am organizat şi participat la multe proteste civice la Bistriţa bucurându-mă de siguranţa, protecţia şi bunul-simţ pe care Jandarmeria Română din Bistriţa l-a arătat faţă de noi, cetăţenii.

Însufleţit de atitudinea exemplară a Jandarmeriei Române din Bistriţa, ca tată a 3 copii foarte mici şi fost diasporean am participat la două zile de Protest al Diasporei în Bucureşti: 10 – 11 august 2018.

Mă adresez Parchetului Militar cu solicitarea de a analiza implicarea PSD – ALDE în organizarea prin intermediul Jandarmeriei Române de la Bucureşti a gazării noastre la Protestul din Bucureşti cu scopul de a instaura frica în poporul român.

Fundamentez respectiva plângere pe următoarele puncte:

Florin Bojor cu mesajul Veniti Acasa

Florin Bojor cu mesajul Veniti Acasa

A. Grupul nostru de bistriţeni şi mureşeni a ajuns la Bucureşti vineri, 10 august 2018, după ora 18:00. Ne-am îndreptat paşnic, bucuroşi că am ajuns la protest spre dispozitivul de protecţie amplasat de Jandarmerie. În poza alăturată (foto nr. 1) se vede buna noastră dispoziţie. Ce m-a şocat din start au fost privirile pline de furie, încordare, înverşunare, repulsie cu care jandarmii ne-au întâmpinat.

După câteva minute, dintr-o dată, am simţit un miros apăsător, iritant, toxic, care parcă mi-a tăiat respiraţia şi o usturime la ochi. Am luat contact pentru prima dată în viaţa mea cu gazele Jandarmeriei!

Indignat, am urlat din răsputeri: „De ce ne gazaţi?” Am văzut că în dreapta mea era carul de televiziune al postului Digi24 şi am fugit spre ei urlând neîncetat: „De ce ne gazaţi?”. Jurnaliştii m-au invitat în direct pe post la ora 19:03 pentru a semnala gazarea la care cetăţeni paşnici, cu bun-simţ eram supuşi. În interviul alăturat de pe postul Digi24 găsiţi cele afirmate anterior, cu concluzia: „Ruşine Jandarmeriei Române că ne gazaţi!”

https://www.digi24.ro/emisiuni/jurnale/jurnal-ora-19-00-10-august-3-978446

1. Mă adresez Parchetului Militar pentru a cerceta instructajul făcut jandarmilor înainte de începerea protestului. Lideri importanţi PSD – ALDE au anunţat în spaţiul public cu multe zile înainte proteste violente, manipulând astfel jandarmii că vor fi atacaţi. Astfel, grupul nostru de bistriţeni şi mureşeni paşnici şi civilizaţi am devenit victime ale manipulării cu care PSD-ALDE i-a dezinformat pe jandarmi că am fi violenţi şi aceştia ne-au gazat.

2. De asemenea, doresc ca Parchetul Militar să analizeze cât de hrăniţi cu mâncare şi apă au fost jandarmii înainte de protest? Cunoscut fiind faptul că orice om dacă este insuficient hrănit nu are răbdare şi detestă motivul care îl împiedică de la procurarea hranei: protestatarii, în cazul jandarmilor care ne-au gazat.

De la prima gazare la care am fost supus la ora 18:30 şi până la ultima din jurul orei 2:30 de sâmbătă, 11 august 2018 nu am văzut ca jandarmilor să li se aducă apă sau să fie schimbaţi din post pentru a se putea hidrata, cum am văzut că s-a întâmplat în seara următoarei zile, când jandarmii erau zâmbitori şi schimbaţi din post pentru a merge la maşină şi a bea apă. Cunoscut fiind faptul că setea îndelungată face ca omul să urască cauza care i-o provoacă: protestatarii, în cazul jandarmilor care ne-au gazat.

Astfel, dacă nu au fost alimentaţi corespunzător cu mâncarea şi apă pe fondul manipulării de violenţă de către PSD-ALDE, eu, simplul cetăţean paşnic am fost gazat.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/video-un-jandarm-goleste-o-butelie-cu-gaze-lacrimogene-in-piata-victoriei-978407

Florin Bojor Protest Piata Victoriei

Florin Bojor Protest Piata Victoriei

B. Gazările au continuat succesiv, deşi nu am mai fost în primul rând. Pe cer apăreau petarde, iar unde cădeau grupul respectiv fugea, semn că erau gazaţi. După ora 23:00 fără a fi anunţat prin megafonie şi aflându-mă la intrarea pe Bulevardul Kiseleff am fost gazat masiv şi am crezut că mor sufocat. S-a format în jurul meu haos, care a făcut să ne lovim unul de altul în încercarea disperată de a fugi din faţa gazelor, căci mii de oameni fugeam disperaţi spre Arcul de Triumf. În învălmăşeală mi-am pierdut telefonul mobil, care a fost găsit de un alt protestatar. Acesta mi-a sunat soţia în Bistriţa pentru a spune că mi-a găsit telefonul şi a căuta o modalitate de a mi-l înapoia. Asta demonstrează buna credinţă a celor peste 100.000 de protestatari care ne-am manifestat paşnic.

3. Mă adresez Parchetului Militar pentru a investiga de ce nu am fost anunţaţi să plecăm din piaţă înainte de a fi gazaţi? Dacă s-a emis prin megafonie mesaj că vor să ne evacueze, la intrarea pe Bulevardul Kiseleff nu s-a auzit.

Aducându-mi aminte de boxele care simulau tragerea cu armament de război puse de Frontul Salvării Naţionale, FSN, devenit apoi PDSR şi azi e PSD la Revoluţia din 1989, cum e posibil ca înzestrarea Jandarmeriei Române de către Guvernul PSD să fie atât de slabă, încât noi să nu fim anunţaţi să părăsim piaţa înintea unei gazări masive.

Dacă acum 29 de ani, când FSN a dat lovitura de stat şi au instaurat haosul prin megafonie, cum se face că acum, când tehnica e atât de evoluată să nu fim anunţaţi corespunzător şi să fim gazaţi? Adică, când interesul FSN-PSD este să fii anunţat se poate, iar când ei nu doresc, noi inhalăm gaze.

Declaraţii PRO TV: minutul 3:40

Ramasite ale instrumentelor de gazare

Ramasite ale instrumentelor de gazare

C. M-am întors din nou în Piaţa Victoriei, după ce rândurile de jandarmi puşi în formatul gărzilor pretoriene ne-a permis şi am început să strâng rămăşiţele instrumentelor de gazare cu care am fost intoxicat spre a le arăta opiniei publice şi a le pune la dispoziţia Parchetului Militar, dar sâmbătă, 11 august, în după-amiaza zilei am fost percheziţionat de către Jandarmeria Română şi mi-au fost confiscate rămăşiţele instrumentelor de gazare. Noroc, că înainte de amiază am făcut o fotografie pe care o alătur plângerii mele cu aceste rămăşiţe ale instrumentelor de gazare (2).

Dictionar Roman - Catalan / Catalan - Roman

Dictionar Roman – Catalan / Catalan – Roman

Pentru a putea demonstra ce muniţie de gazare s-a folosit am cerut în timpul percheziţiei propria legitimare pentru a avea punct de referinţă al mărturiei mele în scris (în carneţelul jandarmului) a celor întâmplate.

Mare mi-a fost uimirea la percheziţie când cartea mea, Dicţionarul Român – Catalan / Catalan – Român a fost calificat de către jandarmi drept „obiect contundent” şi m-au întrebat dacă doresc să arunc cu cartea în ei. Le-am răspuns că eu sunt profesor şi educ elevii, chiar a unor jandarmi, şi NU îi bat cu cartea în cap, respectiv, pe jandarmi în cască. Apoi dacă este scris numele meu pe carte, cum să arunc în ei cu numele meu?

D. Noaptea de vineri spre sâmbătă am dormit în piaţă, iar înainte m-am adresat lanţului de jandarmi pretorieni pentru a fi filmat în înregistrarea video a Jandarmeriei şi a adresa conducerii Jandarmeriei întrebarea: „De ce ne gazaţi?” În dialogul cu unul dintre jandarmii mediatori mi-a spus că eu sunt „victimă colaterală”.

4. Mă adresez Parchetului Militar cu întrebarea: Cum e posibil ca pentru o mână de scandalagii violenţi să fim gazaţi ca „victime colaterale” peste 100.000 de persoane? Oare semnătura oamenilor PSD-ALDE pe documentul care autorizează evacuarea pieţei, având în vedere că eram peste 100.000 de persoane paşnice nu s-a făcut pentru a băga frica în noi? Este oare acesta abuzul PSD-ALDE de înfricare a lumii, după modelul evacuării Pieţei Universităţii de la Mineriada din 1990?

Florin Bojor (BN), Nicoleta Todoran (MS), Sorin Bobis (CJ)

Sorin Bobis (CJ), Nicoleta Todoran (MS), Florin Bojor (BN)

În a doua zi de protest, fiind deja instaurată frica în protestatari multă lume nu a mai venit la protest. Curios este faptul că minoritatea protestatarilor violenţi din prima zi, despre care se spune că sunt galeriile unor echipe de fotbal nu s-au mai manifestat în a doua zi. Oare să fi mers la culcare, când logic ar fi fost ca ei să atace acum şi mai tare pe fundalul nemulţumirii populare şi drept răzbunare pentru marea gazare de vineri. Sâmbătă am găsit o Jandarmerie normală, deschisă la dialog, care ne zâmbea.

5. Astfel, mă adresez Parchetului Militar cu solicitarea de a analiza printre persoanele acuzate de violenţă dacă nu cumva PSD-ALDE i-a trimis pe huliganii de la protest spre a denatura Protestul Diasporei şi a-i înfrica pe oameni, după cum ştim că au făcut la Mineriada din 1990.

Florin Bojor a doua zi de protest

Florin Bojor a doua zi de protest

E. Am mai aflat de la mediatorii Jandarmeriei că acţiunea în forţă a lor a fost cauzată de posibilitatea ca noi, protestatarii să intrăm în clădirea Guvernului. Cum să intrăm în clădirea Guvernului când după dispozitivul de jandarmi este gard solid de fier cu ţepuşe, iar apoi grilaj gros de fier la uşi şi ferestre, care cu siguranţă sunt blindate. Şi chiar dacă oamenii ar fi pătruns, ce ar fi putut face într-o clădire goală?

Prin urmare, atacul total disproporţionat al Jandarmeriei nu se justifică. Toate acestea mă fac să cred că jandarmii au fost instigaţi şi manipulaţi de oamenii PSD-ALDE că posibila trecere a protestatarilor dincolo de gardul mobil de protecţie înseamnă trădarea jurământului lor faţă de patrie. Astfel, noi, cetăţenii oneşti am devenit duşmani ai statului în manipularea grosolană la care jandarmii au fost supuşi, deşi nu am trecut de gardul respectiv.

În concluzie, faptul că lideri de marcă PSD-ALDE care cu mult timp înainte de protest anunţau că va fi violenţă şi care prin funcţiile publice pe care le deţin sunt superiori ai Jandarmeriei Române coroborat cu gazarea la care am fost supus şi manipularea la ură din partea jandarmilor, pe fondul oboselii şi nealimentării lor mă fac să cred că demersul Jandarmeriei Române de a gaza şi a evacua pe cei 100.000 de cetăţeni a fost premeditat de către PSD-ALDE cu dorinţa de a instaura frica în poporul român. Oare aşa să fie?

Prof. Florin I. Bojor

Bistriţa,

14 august 2018

Reclame