Maia Sandu – Premier și în România, acum un pas spre UNIRE!

Maia Sandu – Premier și în România, acum un pas spre UNIRE!

Scrisoare deschisă către Parlamentarii Bistriţeni: Ioan Deneş (senator PSD), Ioan Simionca (senator ALDE), Cristina-Ionela Iurişniţi (deputat USR), Adriana-Doina Pană (deputat PSD), Robert-Ionatan Sighiartău (deputat PNL), Ionuţ Simionca (deputat PMP) şi Vasile-Daniel Suciu (deputat PSD)

Stimaţi parlamentari bistriţeni,

Ca patriot v-am văzut mesajele din 1 decembrie 2018, când poporul român a sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. Atunci a fost vremea vorbelor, acum e vremea faptelor, căci aveţi şansa să faceţi un mare pas pentru reunificarea dintre R. Moldova şi România: Maia Sandu, Premierul R. Moldova, să fie desemnată de către dumneavoastră, deodată, Premierul României.

Vedeţi şi dvs. că poporul român este în decădere şi dezbinare şi realizaţi că numai un eveniment istoric precum cel din 1918 ne mai poate readuce speranţa! Viaţa fără speranţă moare. Dvs. aveţi şansa să nu fiţi groparii poporului român, ci viitoare personalităţi din manualele de istorie. Ce o să se zică peste generaţii despre dvs.? Chiar dacă poate dvs. nu sunteţi aşa, însă făcând parte dintr-o generaţie de politicieni hoţi, corupţi şi destrăbălaţi, oricât de buni aţi fi dvs. personal, tăvălugul opiniei publice din viitor va zice la fel şi despre dvs., după cum istoria ne arată că aşa se întâmplă.

Sunt voci care spun că nu e bună unirea, că moldovenii sunt săraci, că o să vină peste noi ruşii, că ce vor zice americanii, că nu e momentul, că una, că alta… Dacă aşa ar fi gândit părinţii noştri la 1859, la 1918 acum eram tot împărţiţi şi dvs. nu aţi fi fost parlamentari la Bucureşti, ci fermieri, mecanici şi învăţătoare în satele bistriţene de unde vi se trage familia. Ba mai mult, aţi fi ştiut limba maghiară la perfecţie, iar pentru a merge la mare v-ar fi trebuit paşaport şi viză. Ce poze şi amintiri din destinaţii exotice? V-aţi fi uitat doar pe internet la fotografiile străinilor. Pentru binele pe care voi îl trăiţi le sunteţi datori acelora cărora le puneţi coroane de flori cu atâta solemnitate, faceţi-vă atunci datoria şi continuaţi-le munca prin unirea R. Moldova cu România!

Dragi parlamentari bistriţeni, nu fiţi găini sau vipere, fiţi vulturii de pe stema României întregite: încercaţi măcar!

Prof. Florin I. Bojor

About Florin Ioan Bojor

teolog, filosof, traducator, jurnalist si politician roman. teólogo, filósofo, traductor, periodista y político rumano. theologian, philosopher, translator, journalist and politician Romanian.

Posted on iunie 11, 2019, in Opinii şi Activităţi and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: