Solidaritate cu protestul medicilor

colindam la spital

Greva medici Bistrita-Nasaud

Cred că societatea civilă ar trebui să fie solidară cu revendicările medicilor din judeţul nostru şi din ţară. Exodul personalului sanitar şi umilirea medicilor prin salarii necorespunzătoare sunt rezultatul corupţiei şi al ineficienţei cu care partidele politice îi tratează pe români, după cum ne descoperă D.N.A.-ul şi Curtea de Conturi.

Când guvernanţii din ultimii 26 de ani sunt întrebaţi despre sănătate şi educaţie, răspunsul este acelaşi: „nu sunt bani!” Dar realitatea ne arată că sunt bani pentru atâtea lucruri şi activităţi cu costuri supraevaluate şi care nu sunt rentabile, ba chiar inutile.

Zilele acestea am fost internat în spital la Timişoara, unde o echipă de medici profesionişti, corecţi şi cu multă omenie conduşi de doctorul Gabriel Ivănică au făcut tot posibilul pentru a mă vindeca. Nu am dat mită la nimeni şi nici nu a fost nevoie, căci în sistemul medical de stat există adevăraţi oameni pentru care însănătoşirea celuilalt este o mare bucurie.

Astfel de oameni există în tot sistemul sanitar şi sunt cei ce ne salvează de multe ori viaţa. Dar după cum multă lume ştie, există şi personal în sistemul sanitar care nu face cinste slujirii nobile a bolnavilor. Pentru ca astfel de persoane să se schimbe sau să fie excluse din sistem, cred că este nevoie mai întâi să redăm demnitatea celor ce lucrează pentru sănătatea noastră.

Dacă medicii bistriţeni vor ieşi în stradă, să ieşim toţi cei din societatea civilă bistriţeană pentru a ne exprima solidaritatea cu protestul lor şi pentru a cere politicienilor eficienţă, randament şi o mult mai bună cheltuire a banului public. Astfel vor exista suficienţi bani pentru sănătatea noastră!

Prof. Florin I. Bojor

Anunțuri

About Florin Ioan Bojor

teolog, filosof, traducator, jurnalist si politician roman. teólogo, filósofo, traductor, periodista y político rumano. theologian, philosopher, translator, journalist and politician Romanian.

Posted on Martie 22, 2016, in Opinii şi Activităţi and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: